Totul a început cu flashmob-urile?

Acum câțiva ani erau la modă flashmob-urile. Erau șanse mari să dai peste unul oriunde. În stația de metrou, autobuz, în aeroport, ori pe holurile largi ale vreunul mall. De nicăieri apăreau oameni care începeau să danseze (frumos, nimic de zis) și dedicau momentul diverselor cauze care preocupau societatea.

Așa s-a ajuns ca într-o perioadă să se danseze pentru femeile bătute, copiii care n-au mâncare, poluare ș.a.m.d..

Așa cum era de așteptat, dansul n-a schimbat prea multe.

La ora la care scriu acest text pe Tik-Tok (o aplicație care câștigă din ce în ce mai mult teren în mințile și telefoanele oamenilor) a apărut o nouă chestie virală: oamenii se prefac că-s victime ale holocaustului în clipuri de câteva secunde.

Practic, o generația născută la zeci de ani de la crimele naziste se fardează/aplică filtre astfel încât să pară că au fețele bătute/arse și „joacă” rolul unor evrei care acum îți vorbesc din rai. Interpretează victimele.

Unii au dus „momentul empatic” mai departe și au adăugat și melodii la modă pe fundal.

Discuția e amplă pentru că oricât de drăgu și frumix e să faci un video prin care să atragi atenția asupra suferinței din perioada nazistă… până și evreii s-au considerat puțin jigniți de această foame de atenție online.

Până la urmă și comemorarea are rolul, contextul și modul ei. Dacă am comemora toate dramele pământului în costum de baie și-n clipuri scurte pe internet n-am face prea mult, nu?

Poate că victimele holocaustului nu vă ating coarda sensibilă (și implicit ce se întâmplă acum pe Tik-Tok), dar ce reacție ați avea dacă victimele revoluției din 1989 ar avea parte de o comemorare posh pe internet?

Dar discuția care mi se pare cu adevărat interesantă e acolo unde unii (mulți/puțini, dar relevanți) o scot la rampă p-aia cu „intenția e bună”. Din păcate, oricât de paradoxal ar suna, internetul s-a umplut de intenții bune. Online-ul dă pe afară de clipuri, challenge-uri și virale cu „intenții bune”, dar care rămân… intenții.

N-a trebuit să treacă senzațional de mult ca să ne dăm seama că internetul a reușit să schimbe ceva crucial din mintea oamenilor.

Pentru destui internetul a devenit sinonim cu viața reală și activismul s-a mutat în mediul virtual. Probabil d-aia unele lucruri se schimbă foarte greu în societate: pentru că activismul e doar online, doar cu rol de „intenție bună”. Așa cum vedem și la știri, puținele țări/contexte în care au loc schimbări palpabile sunt alea unde oameni ies din online și acționează pe viu, „de modă veche”.

Oricât de „creativ” e Tik-Tok-ul (nu e, după umila mea părere), este o altă platformă online care (și prin care) se promovează sclacktivismul. A apărut un alt loc virtual unde să arăți că-ți pasă. Nefăcând nimic palpabil.

Provocarea de mai sus e scuzată ca fiind educativă. Eu n-o văd așa. Și totuși încerc să mă gândesc la faptul că nu toți cei implicați sunt în goană după vizualizări, unii poate sunt autentici în empatia lor vis-a-vis de victimele holocaustului. Dar metoda e kitschoasă.

Mi-ar plăcea ca pe viitor să fim și mai atenți la tot ce înseamnă „intenție bună” pe online. Pentru că dacă o să ajungem să comemorăm totul în clipuri scurte de Tik-Tok, provocări virale pe rețele sociale, mai bine lăsăm morții în liniște și pace.

Ca un millennial convertit la boomerism pot spune că-mi lipsesc vremurile când dansam pe stradă pentru toate problemele.

2 comentarii

  1. Câteva fufe care nu știau cum sa facă „viewuri”. De parca le-ar pasa de holocaust sau orice altceva inafara de aceste „viewuri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: