Țările de proști dispar repede și sigur

Acum mult timp, cu vreo două secole în urmă, danezii și-au dat seama că nu vor putea ține pasul d.p.d.v. militar cu țările mai mari/mai bogate și au făcut o schimbare radicală (la vremea aia): au investit masiv în educație. S-au gândit, cel mai probabil, că dacă nu vor putea învinge fizic (de aceea au și jucat cartea neutralității în Primul și Al Doilea Răzbel Mondial) măcar să se impună cu mintea. Și le-a ieșit. Chiar de minune.

Un țăran care știe carte e mai prețios ca unul care știe să tragă.

Da, nu trebuie să omitem factorii pe care și-a clădit Danemarca drumul spre ceea ce e azi, dar putem învăța câteva lucruri care n-au cum să dea greș.

România astăzi se încordează rahitic în fața unor puteri militare cu adevărat impresionante. Citesc ocazional știri despre cum mai cumpărăm praștii moderne pe care le prezentăm la parade, dar știm cu toate simțurile că în caz de conflict pe rit vechi suntem evaporați în aproximativ câteva ore și doar alianțele ne mai pot ține pe aparate puțin timp.

N-o să intru în detalii despre cum România „trebuie” să cumpere niște jucării militare de la X și Y tarabe pentru a consolida niște prietenii, dar vreau să subliniez un aspect pe care-l consider important pentru epoca în care trăim: o țară de idioți se cucerește fără arme. Nici de o parte, nici de cealaltă.

Cretinismul transformă un popor în victimă sigură.

Nici nu trebuie să-și mai lustruiască inamicii armele dacă vor să ne dea fatala. E de ajuns să-și facă un site cu știri despre cum cele mai periculoase boli dispar cu mujdei de usturoi, cum vaccinurile sunt mortale/ne cipează și controlează, despre cum singura salvare vine dintr-o obediență religioasă oarbă și cea mai bună cale spre fericire și supraviețuire e aia a primitivismului-nostalgic. „Pe vremuri era mai bine”. Fiecare își construiește o imagine a acelor „vremuri” decupând haotic din istorie. Un fel de „o duceam cel mai bine când Vlad Țepeș era ministrul Justiției, la guvernare cu Carol I, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazu și Ceaușescu”.

La cât se investește în educație sunt destul de sigur că în câțiva ani n-o să se mai obosească nici măcar un inamic să se mai bată cu noi. O să ne luăm bobârnace peste ceafă și când o să ne uităm în direcția de unde a venit lovitura cineva o să ne spună „eu? Nu! Cred că e de la curent, ori ești deochiat”. Și noi o să credem.

Aștept să mă conving dacă în domeniul IT suntem cu adevărat relevanți, ori doar mână de lucru ieftină și ușor de impresionat cu salarii care fardează bine bula pe interior.

Altfel spus, sunt șanse mari să fim o țară de cretini pe care nu îi cucerești, ci îi asimilezi din două știri false și un chip sfânt apărut pe o scoarță de copac.

6 comentarii

  1. Imi place ca mereu iti denigrezi tara ta in defavoarea altora(ca si cum ai avea vreun castig din asta, probabil un castig nevrotic, cum spunea Dem Zamfirescu ca romanii ar avea nevoie de un minister al stimei de sine la cat de multi narcisisti sunt aici in tara, noi ne jignim unii pe altii ca sa ne castigam, macar putin, stima de sine pierduta). Imi dau seama ca la nivel familial si social educatia la ei e mai buna, dar cu siguranta efectele acestei educatii nu o resimt toti danezii, probabil nici 60%. Acum chiar ma intreb, o fi si in cultura lor ca in tari precum Japonia incurajat, sau macar fara o rusine prea mare, suicidul sau e pur si simpli din cauze economice si sociale, pentru ca si tarile nordice, au o rata a sinucideii mai mare decat media eutopeana. Oricum, educatia ar fii trebuit sa ii faca pe danezii de rand(si nu numai pe ei) sa nu fie atat de vulnerabili la manipularile politicienilor si ale mass-mediei in a aduce hoarde de musulmani in tara, ei danezii neavand nici i vina pentruca americanii au distrus tari precum Siria, Libia, Irak. Dar uite ca educatia e un termen relativ☺☺

    1. Mi-a plăcut cum ai construit argumentul astfel încât să ajungi la faptul că emigranții sunt problema. Poate că tocmai faptul că-s educați îi ajută să știe ce să facă cu „hoardele” venite. Că-s educați și recunosc oamenii. Te-ai gândit la asta?

      1. Acum imi place faptul ca asta e singurul lucru pe care l-ai remarcat in comentariul meu. Oare de ce? Trebuie sa stii ca a fost doar un exemplu, pentru ca puteam scrie mai mult, dar nu voiam sa fac comentarii prea lungi. Sa stii ca nu glumesc cand soun asta: noi romanii avem totusi un avantaj fata de multe tari din Europa. Dat fiind nivelul de trai scazut de la noi, ronanii o sa aiba mai multe motive sa se ridice datorita lipsurilot(asa cum era in ’89, flamand, umilit, batjocorit, bine ca revolutia nu ne-a adus mai nimic bun, decat ca oamenii de calitate morala, intelectuala, au putut emigra acolo unde au vrut sau unde au avut posibilitati). Occidentalii nu au resimtit aceleasi probleme(si nici nu le vor resimti, precum viitoarea criza de apa si alimente, in ciuda faptului ca noi ronanii avem asa de multe resurse, tot noi vom fii mai afectati, stiu, e paradoxal) si implicit inca stau cat de cat relaxati la nivelul lor de trai si nivelul de siguranta sociala. Asta intr-un fel ii face vulnerabili.
        P.S: de ce nu mi-a fost publicat comentariul anterior din prima? Am incercat si de abia a doua oara am reusit. Am mai publicat un conentariu la ultimul articol, dar ac vad ca nu a fost postat.

        1. Nu știm dacă penuria îi „călește” pe români. Și dacă e așa… suntem „căliți” de sute de ani și nu văd mare progres. Eu zic să nu le mai plângem de milă occidentalilor care nu știu cum e fără aia și aia… pare că se descurcă de minune.

          P.S. – sunt cunoscut pentru faptul că las la liber secțiunea de comentarii, nu cenzurez, nu șterg. Dacă nu s-a publicat ceva e pentru că probabil n-a fost ceva de publicat. Uneori mai apar erori.

  2. Legat de IT, eu sunt in domeniu si pot sa-ti confirm presupunerile tale. Avem intr-adevar programatori buni, in sensul ca isi fac treaba, stiu multe chestii, sunt eficienti samd, insa avem si programatori foarte slabi, insa asa nu inseamna ca suntem tari pe IT. Este nevoie si de viziune, skill-uri de business samd pentru a face o companie cu adevarat mare. Ui Path este o exceptie din punctul meu de vedere, nu o regula.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: