Impresii de superioritate de la o generație la alta

  Intru pe un teritoriu periculos. Din două motive:

  • Să comentezi părerile arogante ale unor oameni despre generația din care fac parte e (în unele situații) o autosabotare. Un fel de „te legi la cap fără să te doară”;
  • Teo se descurcă mult mai bine la a analiza piese, dar ea s-a specializat pe Nr. #1 în trendingul Youtube România așa că nu cred c-o să fie o problemă (Dl. Problemă?) că mă iau la trântă cu niște versuri.

Dar care e contextul?

Nu știu cum e la alții (nu pot decât să-mi imaginez), dar românul are tendința de a glorifica perioadele în care și-a trăit tinerețea (cea mai frumoasă perioadă a vieții). „Cu bune, cu rele, dar a fost bine” pentru că eram tânăr, frumos și în putere (aș adăuga eu). Mai avem și cazul celor care pe fondul unor informații trunchiate și neadevăruri istorice laudă excesiv o bucată de trecut. Cei din urmă sunt ăia care au impresii greșite despre perioada interbelică, ori cei născuți după 1989-1990 care știu ei că „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine”. Ca să nu mai vorbim de cei care vor să trăiască în „România lui Vlad Țepeș” de acum câteva secole.

Dar predomină persoanele care pe fondul emoțional zugrăvesc trecutul. Cei mai ușor de identificat sunt cei din generația părinților noștri care, în ciuda unor lipsuri evidente în comunism, fac o impresionantă gimanstică mentală pentru a vedea doar partea bună. „Pe vremea mea n-aveam X… dar ce bine era cu…”.

Și așa ajungem la subiectul principal al textului.

Trăim o nouă piesă hit.

Dl. Problemă (despre care n-am mai auzit de ani de zile) a lansat o melodie cu Cucugram (nu întreba, nu le aleg eu numele de scenă). Piesa se numește „Generația 20 20”.

Discuția nu e despre dacă piesa asta o să fie cu adevărat memorabilă, dacă o să rupă topuri, ori dacă-i vreo creație artistică irefutabilă. Suntem aici împreună să discutăm despre mesajul transmis, nu cum e transmis.

Piesa e despre acest Sine al anilor 90 (post-Facebook/post-Instagram/post-Tik-Tok ș.a.m.d.). Sinele vechi e reprezentat de un ciorap pe mână (pentru că așa ne jucam în anii 90… Când nu ne mâncam mucii pentru că n-aveam KFC). În contrapondere avem imaginea tânărului modern, reprezentat de o tânără narcisistă, piți-ridicolă, dezordonată, incapabilă (să deschidă un borcan, dar în stare să-și facă micul dejun pe care-l pozează excesiv), o ființă lipită de telefon, sportivă (dar care vrea să arate lumii că face sport). Omul modern e un tele-om, o simbioză între uman și smartphone, un paradox constant care nu mai știe să se distreze simplu.

Asta pă video. Pă audio lucrurile stau cam așa.

Ciorapul vine „de pe vremea când nu aveam nimic/ Tot timpul inventiv și eram fericit”.

Versurile sunt despre cum pe vremuri nu erau multe (Spotify, smartphone, aplicații), dar oamenii reușeau să se distreze. Aveau această calitate senzațională, aproape supra-umană, de a se distra și fără chestii despre care nu știau. Incredibil!

Refrenul este un elogiu adus generație care s-a distrat în ciuda faptului că n-a beneficiat de lucruri care încă nu se inventaseră (miroase a fractură de logică?). Dar mai important „noi am învățat să respectăm și să iubim”. În constrast cu cine? Tinerii de azi care nu respectă și nu iubesc? Pe ce se bazează afirmația asta? Și unde sunt copiii anilor 90 azi? Nu sunt în același univers modern și urât? Ăia care „în loc de Instagram/ Jucam Fazan, Poker, Catan” (cine *#^@ avea Catan în anii 90?) nu sunt azi pe Insta, Facebook și Tik-Tok? Nu se maimuțăresc cot la cot cu adolescenții?

Restul piesei e cam în aceeași direcție. Exceptând bucata de versuri vorbite de Cucugram, unde dorind să sublinieze și mai mult nasolul generației noi se trapuiește fără sens (cum e și tineretul de azi, nu?).

La final descoperim că „ciorapii” sunt vedete care au copilărit prin anii 80-90. Deci ei dau lecția de simplitate mai departe. Ei sunt ăia care nu sunt dependenți de rețelele sociale (ironic, unii dintre ei sunt non-stop online).

Piesa asta se încadrează perfect la categoria „cum să ne mai batem pe spate în grup”, la categoria 35+. O aplaudare în cerc și romantizare a nimicului unei generații. O generație, cu cheia de gât, face mișto de tinerii care azi pot face lucruri demne de SF-urile anilor 80-90. Motiv pentru care, aparent, sunt și proști, nerespectuoși și nu știu să iubească. Asta pentru că piesa prezintă doar discrepanțele, extremele (revezi videoclipul și cum e portretizată tânăra generație).

Personal consider că stilul ăsta de a vedea lucrurile (și de a face artă) e bolnăvicios, trist și-mi aduce aminte de dilema auzită acum ceva timp: „mulți dintre cei născuți după 1945 spun că ei n-ar fi făcut niciodată parte din sistemul nazist dacă se nășteau în Germania acelor vremuri și nu erau evrei. Stupidă certitudine”. Asta ca să ne gândim de 10 ori înainte să spunem că dacă aveam smartphone în anii 90 stăteam tot afară la Șotron.

5 comentarii

      1. Hahahahaha
        You made my day
        Nici măcar nu înțelege ce ai vrut să spui. Cum dracu s-au abonat toți idioți pe YouTube.
        E foarte cringe piesa, imi doresc sa o șterg din cap.
        Keep writing the truth because even if it hurts some people, ultimately we need to hear and read that.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: