Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Țara asta are prea mulți „șoferi”

Nu știu cum e în alte țări, exceptând Finlanda și ce mai văd în filmele americane, dar România producea într-o perioadă șoferi pe bandă. Și nici măcar nu mă refer la cazul Pitești și alte mișmașuri de anvergura aia. Pur și simplu a fost o perioadă când doar cine nu voia n-avea carnet de șofer. Analfabet, orb, surd, nebun, coleric, isteric, n-a contat. Cu suma potrivită se rezolva. Repede. Pe vremea mea se vehiculau sume precum 4-500 de euro la sală și 200 de euro la traseu. În fiecare dimineață polițiștii de la traseu făceau bani frumoși. Faceți voi un calcul simplu: în fiecare dimineață cam 30 de oameni… nu dădeau toți, dar se dădea.

Erau anii când făceai școala de șoferi ieftin și în rate. Erau școli de șoferi peste tot și tot felul de oferte și discout-uri pentru studenți, pensionari, virgine și mame singure.

Din păcate astăzi ne confruntăm cu două categorii uriașe de oameni cu probleme în traficul românesc, categorii cărora mă simt nevoit să le atribui câte un gen. Da, știu, se conduce prost indiferent de sex, dar de amorul artei și de dragul stereotipiei hai s-o zicem așa:

  1. Bărbații sunt isterici

Se mai „dă psihologicu’”? Acum câțiva ani căutai niște pătrățele pe o foaie și apăsai două minute pe niște butoane colorate. Cunosc oameni care au stricat butoanele alea de nervi și tot au luat carnetul. Dacă te uiți prin trafic, mai ales cel din București, trăiești cu impresia că peste 90% din oameni au dunga roșie pe buletin. Ce zic eu dungă, e tot buletinul roșu!

Din păcate șosele patriei sunt pline de bărbați suferinzi de micropenie care refulează prin tancuri pe roți sau atitudine. Conform statisticilor, bărbații sunt cu adevărat cei mai proști șoferi pentru că fac mai multe accidente grave. Femeile mai ating o bară sau un stâlp, dar coioșenia aia de a merge cu dublul vitezei legale e o chestie masculină și masculinizantă.

Păi cum altfel? Doar ești bărbat. Stăpânești mașina, ești sigur pe tine, nimic nu te face pe tine bo$$, ești zeu pe patru roți.

Și ca toți zeii, sunt șanse să ajungi și tu în ceruri.

  1. Femeile nu-s foarte atente

(Sunt curios dacă o să mă acuze vreo feministă că-s sexist doar pentru porțiunea asta de text)

Din păcate, o realitate este și faptul că mulți șoferi români nu știu să parcheze. Ori n-au repetat destul la școală, ori nu le pasă. Sunt numeroase cazurile când te uiți la o mașină și-ți spui „cum s-o lași aici, așa?”. Și nu e vorba doar de faptul că, vezi domnule, nu-i mașina aliniată la dungă lângă bordură. Nu vorbim de simetrie. Dar una e să parchezi la 5-10 cm de bordură și alta să ai deja un metru.

Și dacă dau crezare unor texte și studii reiese că doamnele nu stau foarte bine la capitolul „aprecierea spațiului și a distanțelor”. D-aia unele femei se apleacă peste volan ca să vadă unde se termină mașina, ori nu-și dau seama cât de lat le este bolidul. Poate că-s stereotipuri, dar nu ți s-a întâmplat niciodată să-i spui unei femei că are 20 și ea să-ți spună calmă: „iubi, asta n-are 20. E de 15… dar bine, 20, dacă tu vrei! Drăguțule…”.

Și am mai remarcat o chestie la o parte din doamnele de la volan. O parte din ele trăiesc la două extreme: ori sunt speriate de mașină/trafic/orice implică actul șoferesc, sunt crispate, transpirate și panicoase, ORI sunt relaxate până în punctul în care, la volan, se rujează, schimbă piesele muzicale, vorbesc la telefon, își aprind o țigară și cu genele țin de volan.

În concluzie e simplu: scoaterea nervoșilor de pe șosele și mai multe ore petrecute repetând parcarea.

Ți-a plăcut? Super! Nu ți-a plăcut? Super! Abonează-te oricum, ca să nu-ți placă și data viitoare. Puțină constanță în lume nu strică.

[subscribe2]

Aglomeratie in trafic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.