Ești Franța. Ce faci?

Trebuie să recunosc un lucru care îmi provoacă mintea și imaginația: habar n-am ce aș face în locul Franței și a liderilor politici de acolo.

Atentatele din ultimii ani și ceea ce pare un avânt jihadic – în proporții (încă?) mici pentru că nu vorbim de o majoritate musulmană care se aruncă în vâltoarea manifestărilor războinice, totul urmat de un tsunami de islamofobie… toate astea mă fac să mă simt cu adevărat mic și incapabil de o soluție. Nu că mi-ar cere cineva o rezolvare, dar măcar să nu stau total rupt de lume.

Poate că într-o cârciumă dintr-un sat francez s-au găsit deja soluții, eu sunt curios care-s alea.

Tot ce știu e ce nu poți face.

Nu poți tolera violența. O țară nu poate lăsa impresia că-i câmp de luptă pentru ideologii, indiferent de natura lor.

Nu poți cenzura. Am mai auzit și citit părerile astea și prin spațiul românesc. „Să se mai oprească și ăia cu miștourile despre Allah”. Este atât de găunoasă mentalitatea asta. Aproape demnă de poporul lui „capul plecat sabia nu-l taie”.

Glumele (bune/proaste) sunt o expresie a libertății de exprimare. Libertatea de exprimare e deja atacată și slăbită de corectitudinea politică. Imediat ce lichidăm glumele (bune/proaste) putem să instaurăm Poliția Gândirii și să ne așezăm liniștiți în ordine în drum spre fabrica/office-ul fiecăruia. O să zâmbim la ce e aprobat și o să spunem „LOL” la ce ne stârnește un rictus lung și tâmp. Nimeni nu râde. Râsul e jignitor.

La o glumă proastă trebuie să răspunzi cu o glumă bună. Asta e singura și cea mai bună armă.

Lucruri sfinte avem cu toții, dar din păcate nu le putem proteja de părerile altora. Oricum, respectul cu forța n-a funcționat niciodată. Să vă amintesc de glumele pe seama lui Ceaușescu? Spuse pe șoptite, dar spuse. S-a râs și de Stalin. Și de Hitler. Se râde și de Dumnezeu și cred că toți zeii au partea lor de miștouri.

Ce nu se mai poate face în Franța?

Nu poți da afară comunitatea musulmană. Am auzit aberația asta pe undeva.

Nu poți segrega, izola.

Nu poți îndoctrina și pe câțiva nici nu-i mai poți educa în spiritul republicii.

Așa cum vedem deja, pe unii nici nu îi poți monitoriza (serviciile franceze par surprinse de atentatori).

Măsurile drastice și dure sunt ineficiente și cred că vă e clar că nu vor duce la nimic bun.

Temă de gândire: voi cum ați împăca libertatea de exprimare și sensibilitatea unora?

3 comentarii

  1. Ma bucur ca macar pari(daca nu chiar esti)la mijloc fara sa fii cu nici o parte. Asta ai dovedit-o si in clipurile tale😉😉. Si Osho a recunoscut ca e ignorant si ca nu le stie pe toate(chiar daca se vede ca e unul dintre cei mai cultivati oameni din istorie). Raspunsul este foarte greu. Problema e urmatoarea: ce ne facem daca ,,invazia” musulmana care a fost in 2015(aceea a fost cea mai mare, dar musulmanii au incepur sa vina incet incet dupa 2001, dar nu in nunar asa de mare ca in 2015) a fost una ,,programata” de catre ,,elitele lumii” ca sa distruga Europa, iar unele dintre atentate sa fie chiar programate? Pai atunci solutiile acestea soft nu vor fii de folos, cele pe care le-ai spus tu. Problema e ca americanii le-au distrus tarile(cica pentru democratie, dar de fapt a fost in scop de jaf pentru resursele de petrol si gaz), iar acum musulmanii se razbuna. Pune-te tu George in locul lor! Daca americanii ar fii invadat Ronania si ar fii distrus tara si noi am fii fost un popor puternic care sa nu mergem si sa ii slugarim pe altii, ci care pur si simplu sa vrem sa ne razbunam. Pentru ca suntem patrioti si vrem o tara mandra, puternica, independenta. Ce am fii facut unii din noi? Pai am fii atacat pe cei responsabili. Pai, da dar, America ne-a distrus tara, nu europenii. Problema e ca la ei nu putem ajunge. Pai atunci, unii mai agresivi dintre noi ar fii sarit sa ii omoare oricum pe cei pe care puteau(dar care nu sunt vinovati). Si s-ar fii dus si ar ar fii omorat cetateni ai Europei. Este nedrept, stiu, dar daca tinem cu adevarat la tara noastra, unii din noi ar fii reactionat astfel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: