Cine sunt cei 52,34% care n-au votat?

Pe buzele (și wall-urile) multor români stau cuvinte grele la adresa celor care n-au votat. Cel puțin în bula mea e plin de sudălmi la adresa nesimțiților care n-au votat. Printre care și subsemnatul.

Cine suntem noi?

100% din cei 52,34% suntem niște proști. Niște grataragii, spărgători de semințe, maneliști cu tricoul peste burtă și cu cravată din coji.

Cu toții suntem niște lepre analfabete, niște unii care au preferat să stea la plajă, la munte, sau la TV. Ne-am uitat la „Puterea Dragostei” pe Kanal D în timp ce pe Youtube vizionam „Best of Insula Iubirii”.

În ziua votului ne-am scobit în nas, am râgâit și am râs din toată gușa văzând pe geam cum oamenii se duceau spre secția de votare.

Cu mici excepții, toți cei 52,34% suntem niște social-democrați, fanii pasivi ai Vioricăi. Dar în comparație cu PSD-iștii activi noi suntem cu mult mai răi. Pentru că suntem leneși.

100% din 52,34% n-am pus în viața noastră mâna pe o carte. Suntem analfabeți. N-am citit presa, lecturăm decât tabloidele în care ne învelim prânzul. Asta dacă mergem la muncă. Suntem o adunătură de cretini, nici măcar unul dintre noi n-a citit vreo carte de politologie, psihologie (a maselor, a scaunelor), nu ne uităm la vloguri politice, nu avem doctrine. Votăm pe 50 de lei și mici.

Am trecut prin școală cu ușurință și când nu suntem ghiolbani nu suntem nimic.

În comparație cu persoanele care au votat (preponderent alegătorii PNL-USR) noi, nevotanții, nu plătim taxe și căutăm să țepuim statul non-stop. În comparație cu detractorii noștri (ce termeni pretențioși pentru un prost care n-a votat), noi facem totul la negru, pe combinație, fără scrupule.

Noi știm că nu contăm pentru că unii o spun printr-un #.

Noi suntem ultimii proști, nu rezultatul unor traume politice întreținute de atâtea procese electorale eșuate de dragul unor pasiuni personale și manipulări ca la manual. Suntem penibili, nu plictisiți de istericalele unor înfocați. Noi, prin micționarea noastră pe votul ăsta, ne-am bătut joc de viitorul țării. Nu cei care încă din 1990 au hotărât pentru cel puțin o generație de ciocoi. Noi am stricat tot.

Aș spune mai multe despre cine suntem noi, cei 52,34%, dar acum ne pregătim să ieșim la un mare grătar, cu toții. Cefele alea de porc nu se fac singure.

33 comentarii

  1. Iti inteleg dezamăgirea.Inteleg ca nu ai pe cine vota.Dar ce nu vrei sa înțelegi sau probabil in punctul asta nici nu iti mai pasa e ca una ca Dăncilă poate ajunge sa te reprezinte.
    Oamenii care nu votează sunt oamenii carora nu le pasa de cine sunt conduși.
    E ca si cum ai lucra pentru un șef ca Dăncilă.Crezi ca ti.ar merge bine?

    1. Dăncilă, și dacă ajunge președinte, reprezintă alegătorii ei. Nici Trump nu e președintele tuturor. Nici Băsescu n-a fost. E doar voința majorității. Atât.

      1. George, cred că tocmai aici greșești. Și mă folosesc de exemplul Mirelei. Tu simți că Dăncilă, ajunsă președinte, spre exemplu, nu te reprezintă. Însă mandatul unui președinte, dat cu voința majorității, te reprezintă, fie că vrei, fie că nu vrei, atâta timp cât ești cetățean al acestei țări. Ceea ce spui tu mai sus ar fi valabil doar dacă ai renunța la cetățenia română, spre exemplu.
        La fel și la parlamentare (unde exemplul este și mai contrastant, datorită valențelor legislative). Se formează în parlament o majoritate, mandatată de voința unei majorități a populației. Dacă „simți” că ea nu te reprezintă, asta nu înseamnă că legile pe care le va da acea majoritate parlamentară nu ți se vor mai aplica și ție, cetățean român. Nimeni nu o sa vină să spună: „Băi, George Bonea n-a votat, el nu se simte reprezentat de nu știu ce majoritate parlamentară care a dat nu știu ce rahat de lege! Deci, lui nu i se aplică legea asta, că a absentat de la vot!”
        Poate pentru tine, schimbarea politică survine mai eficient prin democrație directă, prin protest. Dar dacă democrației electorale i se văd limitele, asta nu înseamnă că trebuie să ne debarasăm de vot total. Protestul, în cazul ăsta, este o metodă complementară, nu exclusivă.

      2. Da, asta postasem si eu, cum rahat suntem NOI de vina pt rezultatele voturilor? Sunt constienti ca cei care AU VOTAT le-au creat, nu? Eu nu m-am dus pt. ca nu m-am simtit suficient de informata pt a decide asa ceva, si nu obisnuiesc sa ma iau dupa ureche. Nu vreau sa imi bat joc de tara si sa pun stampila dupa gura lumii, pt ca respect oamenii si soarta lor. Dar cumva… eu sunt de vina. News fact: vor continua sa ne manipuleze cu usurinta atata timp cat suntem ocupati sa aruncam cu cacat unii in altii. Asta probabil se si vrea, risc sa afirm fara a parea adepta conspirationismului.

  2. Fara sa te judec, doar ca sa trag concluzia corecta asupra motivului pentru care nu ai votat, nu ai mers la vot din cauza „traumei” din 90 si pana acum? Chiar nu sunt sarcastic, vreau doar sa iti stiu concret motivul. Mersi

    1. George, un amic a sugerat ca a vota e fashionable 🤦🏻‍♀️. Nu suntem in trend daca nu votam 😐. Si am mai auzit varianta unora care se duc sa voteze in turul 2 cu scopul de a fi… eroi. Acum ca in Diaspora nu mai sunt cozi sa ne urce pe social media cu poze si tam tam nu s’a prea ingramadit lumea la vot. Vor merge insa mai incolo ca, deh! Diaspora intotdeauna scapa turma. E o stare trista de lucruri, de fapt.

  3. Indiferent de scoala pe care ai absolvit o si indiferent de statutul pe care il ai in societate , din punctul meu de vedere trebuie sa mergi la vot.
    Ce ai fi facut daca votul era obligatoriu ? Tot asa stateai nepasator ?

    1. Adaugarea pe buletinul de vot a optiunii „refuz toti candidatii” ar lamuri lucrurile. Am auzit propunerea asta la Diaconu si mi a placut tare mult. Chestia asta ar scoate lumea din casa si ar lamuri lucrurile…

    2. se vede treaba ca masinaria sistemului de spalat creiere merge la viteza intai pentru multi care cred ca ei pot sa schimbe ceva mergand la vot

      ori sunteti idioti fara sperante sau nu ati auzit ca mai exista si altfel de grupuri de interes la nivel global peste capetele multor tari si popoare cum ar fi grupul de la Roma par exampal sau bilderberg.

      Dar voi continuati sa traiti in iluzia voastra realitatea v-ar infricosa prea tare de aceea e confortabil sa dormim ne facem ca masoneria e inofensiva ca multinationalele sunt pentru oameni etc.

      Si eu fac parte din majoritatea care nu a votat. Si stiu de ce.

      Oricum stiam ca iese iohanis care e un fel de base 2.0 mai pooliticos dar la fel de slugoi
      dancila e o sluga dar de alta nuanta textura.

      nu a avut nicio sansa de la bun inceput sa fim seriosi

      nu cred ca pe cineva cu toate scaunele la cap a surprins rezultatul alegerilor

  4. Să mai fim și puțin serioși… Dacă măcar 25% din cei peste 50 votau (eu am mers pe Paleologu) cu oricine altcineva iar diaspora, care a făcut atâta vâlvă, mergea la vot în același procent ca-n țară (nici măcar 25% din românii din diasporă) nu ajungea madam Farfuz pe locul doi. Speram să fie Paleologu…și-n turul doi izbândeam! Dar altcineva face calculele…lui Mălăele! Absenteiștii…printre ei!

    1. Slab rău articolul ăsta sarcastic! Ceea ce nu înțeleg cei 52,34% e că indiferent dacă ei sunt dezamagiți şi ‘nu au cu cine vota’, unul din candidați tot va fi preşedinte, iar acela va fi cel susținut de oamenii ‘uşor influențabili’!
      Tare mi-aş dori o lege prin care dacă nu ai fost de 3 ori la vot (exceptând situațiile speciale) să îți pierzi acest drept (pentru că, evident, nu te interesează).

  5. Am muncit, am muncit si am sa mai muncesc, si daca m-as fi dus la vot…as fi facut boicot; De ce ? Pentru ca nu as dori sa ma identific printre hashtagisti….pentru ca nu as dori sa discut cu un tovaras o opinie politica si apoi sa ne stricam tovarasia….pentru ca in fiecare dimineata cand ma trezesc vad si aud grobianisme, coruptie si de la PSD-ul galben, si cel Rosu, cuvintele unui mut de Paste abia acum imi ajung la urechi, si nu ma pot astepta la nimic bun incontinuare de la acea persoana votata care isi astepta randul la linsul ciolanului in timp ce noi, cetatenii acestei tarisoare, sa ne plangem de taxe ,tot mai mari, mai multe, ca nu pot sa ma duc la mare sau la munte fara cel putin 2 salarii sa pot petrece 2 seri pe acolo. Toti se trezesc deodata patrioti in astfel de situatii dar in restul timpului pe toti printre dinti. …acum na, daca mami si tati inca va trimit bani si va sustin, sau putoi de facultate titnuti de mami si tati si care se viseaza mari ingineri ( in call-center sau …prin Spania la capsuni ) sau voi ce care au prins comunismul si nu a-ti invatat nimic din el si nu va treziti in aceeasi tarisoara zi de zi ca si mine, atunci, eu, cetateanul simplu sunt degeaba (srry, fara sa injur, ma exprim mai greu :wink :wink)

  6. Daca acuzi pe cel de langa tine ca a ales sa nu mearga la vot pentru ca nu vrea si tu ai mers ca un bun patriot ce esti inseamna ca nu intelegi democratia

    1. Pai asta e ca încercăm sa ii facem sa înțeleagă cum merg treburile la noi în tara. P$d are un nr. de între 2 și 3 milioane de capete care votează o capra sau un bou, dacă candidează. Pentru ăștia nu exista democrație. Au avut alții grija sa le-o ia demult. În schimb între capetele deștepte exista nazuri(nu am cu cine, sunt prea cool, nu îmi pasa) și la sfârșit toți se mira cum ajung sa ne conducă prostii.
      Tot cei destepti, cred ca prostii, dacă ajung la putere, o sa guverneze pentru ei, nu pentru prostii care i-au votat ca să ajungă acolo.

  7. Eu nu am fost la vot.sunt printre aia 52,34 % de-i faci in toate felurile.Nu am votat pentru ca nu am avut pe cine.Vrei sa-i iau la rand?? Numai penali, inculti, prosti , tampiti si retardati… a si un actor imi cer scuze (respect maestre).Chiar nu avem ce vota din 18 milioane??? Nu se ridica niciunul ?? Ei bine nu !!
    Suntem niste sclavi pe plantatie condusi de UE. Aia dicteaza si fraierii danseaza… Romanii fac ce spun altii indiferent cine ajunge presedinte.Deci nu conteaza presedintele, oricum nu face nimic.Si la turul 2 tot la gratar o sa fiu pentru ca nu am ce vota…pe Veorica sau pe Johanis…Ba prosti suntem…Din 18 milioane asta a putut sa dea tara asta pe Veorica 12 clase si pe Johanis 6 case….Astia sunt candidatii la presedentie .Ne rad curcile dragi romani.Nu pierdeti gratarul peste 2 saptamani…e jale tre sa schimb tara…)))

  8. Ba mane.. eu iti spun sincer, nu m-am dus la vot deoarece stiam ca oricum o analfabeta ca Dancila va fi votata de marea majoritate a batranilor si/sau de oamenii cu maxim 8 clase, + ca niciun dintre candidati nu m-a convins sa-i votez, atunci de ce sa fac ceva ce nu vreau doar pentru simplul fapt ca dupa voi fi judecat ca de ce nu am mers la vot? Am vrut totusi sa iasa Dan Barna, nu ca m-ar fi convins el intr-un fel anume dar reprezinta totusi populatia tanara. Insa totodata, stiam ca votul nu va conta, nu ma pot pune eu cu sutele de mii de batrane pensionare a caror singura bucurie e cand vine dancila cu punga de zahar si sticla de orez, faptul ca 22% din voturi au mers catre dancila, m-a motivat mai mult decat oricand sa plec din tara asta, m-am saturat de atata ‘patriotism’ fals, ‘vai doamne ce-mi iubesc eu tara’, nu mane, cand simti ca lucrurile nu merg bine, nu are sens sa amani o schimbare in viata ta doar de dragul ‘patriotismului’ fals.

  9. Eu am fost la vot si l-am votat pe neamt pt ca plm, ce dracu sa alegi, dar sa stii ca ii inteleg perfect pe cei care nu au fost. Neprezentarea la vot este tot o optiune. Circula pe socialmedia un indemn de genul daca vrei o tara ca afara… in Olanda prezenta la vot a fost 82%. Oare olandejii or avut de ales tot raul cel mai mic in plm, cum avem noi de cateva decenii?

    1. Pai și tu cum vrei sa ajungi sa nu alegi răul cel mai mic, dacă nu vrei sa cerni răul cel mare?
      Nemergand la vot ai lăsat-o pe Dancila sa facă 23% și acum se lauda ca P$D trăiește, când tot încercăm sa îl răpunem de o grămadă de timp.
      Trebuia sa mai stea acasă încă 20% și atunci se alegea și Cumpănașu cu 10 MIL. de euro din banii tuturor.Poate lua și Ninel peia înca 10 mil., fiindcă vezi votul tău nu contează.

  10. Personal, sunt complet de acord cu această postare, fiind un alt reprezentant al celor 52.34%. Îmi place cum mulți oameni susțin în jos și în sus libertatea de exprimare, dar cum cineva are o opinie contrară sunt gata să-ți spună cât de prost ești și să te facă în toate felurile.

  11. Amuzant, când vorbești de politică sunt pline comentariile de acelasi tip de oamenii care i vezi vorbind despre fotbal. Nu vreau sa fac o asemănare nașpa însă miros prostia.

  12. Prea puțin mă interesează cine iese acum președinte, puterea pe care o are președintele României este oricum foarte limitată. E bine să fie totuși o persoană care „dă bine pe sticlă”.
    Acum 4 ani am stat vreo 8 ore în ploaie și vânt la coadă în fața consulatului de la Bonn și știți de ce? Nu pentru că îmi plăcea în mod deosebit Iohannis, ci pentru că am fost enervat de declarațiile Gabrielei Vrânceanu-Firea-Pandele referitoare la cum decurge votarea în afara țării. Pentru cine nu (mai) știe, sigur mai pot fi adminirate pe net.
    Încă mă minunez cât patos s-a pus la alegerile europarlamentare, iar acum la fel. Asta după ce în 2015, vai, corupția ucide, să cadă Ponta, iar un an mai târziu… Uite ce partid câștiga în mod zdrobitor alegerile parlamentare (cele care cu adevărat CONTEAZĂ).
    Ca și popor nu prea am înțeles noi unde e adevărata miză în toată „democrația” asta.
    Acuma sunt tare, tare curios CINE va ieși la parlamentare în 2020. Și mai ales câți dintre toți cei care se bășică acum din cauza prezenței „reduse” la vot vor vota în 2020.
    Până la urmă, fiecare popor se alege cu conducătorii pe care și-i merită.

    1. Nu vor vota ca nu au cu cine nici la parlamentare în 2020 și după încă 4 ani de psd vor anunța mândrii ca ei părăsesc România.

  13. Clar de data asta o sa bat 300km ca sa votez Viorica. Tara are nevoie de un soc puternic ca unii asteapta nepasatori pe Isus sa vina in „Gradina Maicii Domnului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: