Ce am învățat până acum făcând stand up comedy (XIII)

Cu trecerea anilor și după câteva sute de show-uri am ajuns să antipatizez o anumită categorie de „spectator” de stand up cum nu credeam că sunt capabil. Cei despre care urmează să vorbesc îi fac pe interlopii violenți, bețivii guralivi și analfabeții funcționali să pară chiar simpatici.

Intelectualul de stand up, cunoscut și ca „speriatul de pulă”.

Unii români sunt speriați, aproape freudian, de vulgaritate. Au o relație de love-hate cu vulgaritatea și sunt precum homofobii care, de fapt, reprimă o dorință uriașă de a lua un penis în trup.

Sunt înconjurați de ea, o utilizează (sunt ipocriți dacă nu recunosc asta și dacă n-o folosesc fățiș sunt precum veganii care mănâncă „cârnați” de soia), dar condamnă folosirea „pilei” și „puzdei” în show-urile de stand up. Lor le plac show-urile americanilor pentru că ăia nu vorbesc cu „pulă”. Ăia sunt deștepți, zic „fuck”, „cunt”, „dick”, nu „pulă” ca țăranii din România.

Intelectualul de stand up e ferm convins că ai putea să trăiești din comedie doar făcând show-uri cu glumițe despre Platon, Schopenhauer și Noica, dar se încăpățânează nesimțiții să facă glume despre flatulența la femei și erecție.

„Lasă că ăia la Divertis nu înjurau”. Da, d-aia încă sunt pe piață, nu?

Adevărul e că dacă Bobonete ar face exclusiv material despre decadența umanității în post-modernism ar umple Sala Palatului de 10 ori mai repede și mai des. Mor românii după umorul despre etapa acordului dintre apolitic și dionisiac.

Știți cine e amuzant și deștept? Pleșu. Extraordinar de comic. Ați auzit să fie cerere de show-uri cu Pleșu prin țară? Ar da 2-300 de gălățeni bani pe un bilet să-l asculte? Ar umple Pleșu vreo casă de cultură cu public tânăr?

„Da, Bonea, dar înainte de 1989 Toma Caragiu și alții umpleau săli cu umor fin”. Ăștia-s ăia care zugrăvesc trecutul pentru a-și da mai multă savoare în viață.

D-aia nu mai putea românul pe vremea lui Ceașcă de umor intelectual. Asta era singura opțiune pentru că partidul ținea nespus să bage cultură în minți scoase din fabrică. Îmi aduc aminte unele dialoguri din filmul Liceenii în care personajele își dădeau replici acide din filosofi. Extraordinar! Umectabil! Realistic!

Dacă înainte de `89 se promova și umorul care a rupt lesa în anii `90 ajungeau somitățile de la revelioanele comuniste să se roage la toți sfinții după o farmacie care să-i bage în reclame pentru un colț de pâine.

Dar așa e. Stand up-ul e vulgar.

Pentru că stand up-ul e un discurs liber despre subiecte cotidiene. Cotidiene. Pula e cotidiană. O știe toată lumea. Ce, credeți că nu mi-ar plăcea la show-uri să discut despre lucrurile amuzante aflate din cărțile de Alain de Botton, ori Lorenz Konrad? Să ne distrăm ca nebunii la glume despre antropologia umană și biologia canină? Dar care-s șansele să adun în aceeași încăpere 50-100 de oameni care împărtășesc același gust pentru un anumit segment de cărți?

Dă Dracu` 97% din sală. Tu distrează-l pe Gigi care știe ce e aia perihoreză.

În funcție de zonă și context sunt infinit mai multe șanse ca la un show să-ți vină oameni care vor să râdă la glume care nu-i solicită. Sunt oricum obosiți de viață, de ce și-ar mai sparge neuronii să înțeleagă subtilitatea unei glume? Pentru că ești tu alergic la vulgar? Că vrei statut prin comedie? Vrei să te lauzi prietenilor că ai fost la un show „altfel” și să le reamintești că tu NU te uiți la Las Fierbinți. Că vrei un moment de divertisment, dar nu te duci la teatru, ci alegi o speluncă de lângă casă unde ai văzut un afiș cu trei anonimi și speri că l-ai prins pe Dumnezeu de picior și-o să-ți dea ăia trei umor direct din Cărturești.

Aroganțe. Aere. Rășini.

D-aia suntem în topul țărilor care au o părere prea bună despre ele. Ăsta nu e exclusiv meritul analfabeților care se cred cărturari, ci și al elitei cu muci pe cravată. Ai o țară întreagă de oameni care se cacă-n fundul curții, scuipă pe stradă, lasă gunoaiele lângă grătar, dar să avem glume deștepte în spectacole.

Ăștia-s așa neghiobi încât ar crede că dacă Pro TV ar difuza muzică simfonică, în locul emisiunilor de proastă factură, lumea ar spune „în sfârșit, nițică educație. Mă săturasem de cururi, țâțe și intrigă”.

Într-o lume extraordinar de conectată ești ultimul prost dacă te mai duci la un spectacol de stand up fără să te documentezi. Durează fix 2 minute să afli ceva despre orice comediant din țara asta. În 2 minute îi vezi glumele și stilul pe Facebook, Youtube sau Twitter.

Ai venit la show, ți-ai parcat mașina pe trotuar nelăsând loc pentru pietoni, dar glumele să fie civilizate. Ai fumat și ți-ai aruncat chiștocul pe jos în fața clubului, dar glumele să fie la nivel înalt.

Și evident că există și spectatorul de stand up care s-a uitat la câteva minute pe Youtube și are deja o opinie despre tot fenomenul. „Am văzut eu unu pe net și mi-am dat seama. Stand up-ul la noi e jalnic”. Ăștia-s ăia care după ce au făcut sex cu prima persoană și-au zis „gata, știu să fut!”.

E absolut jenant să crezi că știi ceva despre stand up doar văzând un om, pe net sau la TV. Orice cunoscător al fenomenului știe că show-ul se simte în sală, în beznă, într-un ambient. Nu ca săracul în fața unui ecran.

„Eu apreciez comedia bună din afară”. Să mori tu? Ai dat bani să-i vezi pe ăia buni? Când ai descoperit comedianții mari erai pe clipurile piratate de pe Youtube sau cu DVD-ul original în mână?

Nu spune nimeni că toți comedianții sunt buni, ori că nu sunt vulgari. Dar nu te duce la stand up cu pretenții de discurs erudit, cum nu te duci la Cărturești pentru muzică house.

„Hai să ridicăm nivelul”. Exact. Misiunea comedianților e să educe minți abrutizate.

Cu tot respectul, felație.