Am stabilit cu altă ocazie că cei mai mulți jurnaliști sunt analfabeți cu diplomă, iar unii care au vrut să insiste în ridicol au mai terminat și ceva cursuri de Media Academy, fente predate de vedete care cer niște sute de euro să te învețe ce noroc au avut ei. Altfel, dacă intri în cele mai multe redacții autohtone o să găsești cu siguranță o adunătură de influenceri și influencerițe pe Instagram, oameni care n-au mai citit ceva de la Abecedar și-s mai preocupați de cum arată pe cameră decât de ceea ce spun la ea. Ori de cum arată în fotografia de la editorial. Ai prins ideea.
Aici nu-i bag și pe amărâții ăia care se spetesc să scrie newslettere bine documentate și care trăiesc din măruntul de la cititor. Acolo e altă mâncare de pește. Ăia chiar se chinuie.
Acum, să trecem la ale noastre.
Jurnalistul român are niște momente cheie în calendarul anual al carierei:
- Când merge să întrebe copiii cum e pe pârtie de sărbători
- Când merge pe litoral să-i întrebe nimicuri pe turiști
- Când întreabă șoferii din coloana de pe DN1 cum e traficul
- Când întreabă criminalii/violatorii dacă nu le-a fost milă
- Când întreabă victimele cum se simt
- Când întreabă elevii cum a fost la examene
Pentru că jurnalismul e preponderent o meserie scatofilă (noroc că mulți jurnaliști nu știu ce înseamnă, deci nu-mi fac griji de vreo reacție aprinsă), cele mai multe știri zac și se nasc din mizerie. De exemplu, un jurnalist va strânge 100 de interviuri de la un liceu, după un examen. Dacă 99 dintre elevi sunt articulați și unul singur e pământ… ghici cine o să primească mai mult timp în material?
Firește, o să-mi spui că amărășteanul cu microfon/reportofon e la mâna conducerii care îi taie materialul și îi spune ce să publice/difuzeze. Și evident că e și asta o realitate. Dar cunoscând acestea, ce rost mai are meseria asta? Serios? De ce îi protejăm pe jurnaliști de AI dacă și ei scriu/vorbesc tot ce le promptează conducerea? Evident, mai sunt meserii găunoasă pe planetă, dar măcar sunt mai bine plătite și mai puțin sexiste (reporterițelor, prezentatoarelor, știți la ce mă refer). Da, Publicitatea e un altu-felu de nasol muncitoresc (doar se lucrează cu drag și spor pentru convingerea oamenilor să cumpere-cumpere-cumpere), dar ochiometric mi-am dat seama că publicitarul se leapădă repede de mantaua propriei relevanțe sociale (boală de care jurnalistul nu scapă aproape niciodată, doar el e „în slujba” cetățeanului), iar când disonanța cognitivă și emoțională e prea mare publicitarul se apucă de cursuri de barista, își face un business cu brioșe, predă tango… Cei mai prăjiți jurnaliști sunt tot acolo, să ne spună ei „cum stă treabă”. Utilmul nivel al jurnalistului e când devine formator de opinie – adică cântă așa frumos pe notele conducerii că-i dau emisiune și-l fac Head-of-Ideologie la ei pe tarla.
Hai să mergem mai departe.
A fost simularea la Bac. Reporterii au băgat microfonul în gură unui elev și ăsta a zis următoarele: „Nu cred că îmi foloseşte nimic, nici la română, cred că până la timpul perfect compus, până acolo, restul e useless. La matematică tot ce s-a ajuns până la radicali, nu are niciun sens. Eu sunt un om inteligent, nu sunt deştept, nu am luat informaţia din carte, m-am născut cu mintea de conducător. O să fiu conducător de firmă, artist, influencer, o să fiu ceva în viaţă sută la sută. Nu am nevoie de matematică, banii contează, să te distrezi. Nu vreau să lucrez pe 1.000 de euro pe lună, să nu mă mai vrea nici nevasta”.
Declarația puștiului sunt sigur că a produs orgasme în redacția care l-a prins (Antena 1 – Observator). Erau ăia distruși de entuziasm că au făcut rost de următorul viral pe care-l vor posta opăriții de boomerism, ăia care între două „bună dimineața la cafeluță” și „condimente” la tot felul de drame se dau cu capul de pereți că generația crescută de ei nu-i deșteaptă ca ei.
Declarația elevului de mai sus e doar misery-porn jenant, statistic irelevant și nici nu e total eronată. El e rezultatul unui sistem construit și moștenit de la cei care au făcut România lui. Știu că nu ne place să auzim de greaua moștenire, dar asta pentru că ea chiar e grea și chiar e moștenire.
A spune că educația de la un punct încolo e „useless” e ceva ce un tânăr internalizează din ce vede pe stradă, la TV, în câmpul muncii, adică acolo unde-l invită maturii societății să participe. „Eu sunt un om inteligent” este doar apelul la descurcăreala cu care am tot fost crescuți să lucrăm. „O să fiu conducător de firmă, artist, influencer” sunt opțiuni viabile de carieră în 2024. Putea să spună „voi deține o firmă”, „voi coordona o firmă”, dar în România cei mai mulți sunt „conducători” de firme, așa că puștiul e iar corect. Artist și influencer poate să fie fără discuție și nu văd unde e problema cu asta.
„Nu vreau să lucrez pe 1.000 de euro pe lună, să nu mă mai vrea nici nevasta” e iar un adevăr social. Ce ne spune puștiul, pentru cine are urechi să audă, e cu adevărat profund. Într-o singură frază el evidențiază atât faptul că un salariu de 1.000 de euro e aproape insuficient pentru o viață satisfăcătoare (dacă ai chirie, rate, vrei dezvoltare personală, mâncare sănătoasă, d-astea – 1.000 de euro nu-ți ajung). Iar faza cu „nevasta” subliniază un aspect mai puțin discutat în România – presiunea pe care o resimt tinerii români în rolul de provider în casă. Vorbim de emanciparea unui sex (foarte bine!), dar omitem cu talent discuția despre cum celălalt sex e în continuare captiv discursului „ești bărbat, trebuie să câștigi mai mult decât femeia, tu ești stâlpul”. Cam masculinitate toxică să nu fie ok să trăiești pe banii soției, nu?
Bun, mă bucur că am stabilit faptul că hăhăiala boomeristică la ce spune puștiul ăla e dovadă de circulabă.
Rămânem tot la Observator (Antena 1), că ăștia par chitiți să călărească iubirea de sine a celor săriți de 45 de ani. Nu știu, poate are legătură și cu profilul alegătorului pe care îl are politicul promovat constant de Antene…
Alessandra Stoicescu își începe aberația cu „generația cheltuitoare, așa e supranumită generația Z, adică tinerii de până în 24 de ani”. Nu știm cine îi supranumește așa, care e studiul de la baza acestei concluzii, fiind televiziune n-ai nevoie să precizezi surse. Te credem doar pentru că ești o față pe ecran. Bine că spune „psihologii avertizează”, ceea ce dă mai multă greutate știrii. Dar o să vedem și care-s „psihologii”.
Apoi reporterița se plimbă prin oraș și întreabă tinerii pe ce dau banii. Cei mai mulți cheltuie pe haine, accesorii, gadget-uri și vacanțe. Nu era nevoie să iasă reporterița pe stradă, să vâneze fețe și să-și confirme convingeri editoriale. Putea să stea în redacție și să adauge că tinerii dau banii și pe droguri, manelele lui Tzancă, chiloți cu foiță de aur și covrigi Balenciaga de 500 euro/bucata. Putea să spună orice, fiind la TV e adevărat. Și dacă suna prea tragic contrabalansa cu un alt material despre o mână de olimpici care mănânc pâine goală, undeva într-un sat de la marginea pădurii.
Problema este că realitatea nu doar că nu e ca la Observator, dar este și al dracului de complexă.
Dacă ăștia de mai sus dădeau un Google înainte să dea știrea pe post aflau că lucrurile sunt nițel altfel. Dar ei n-au aplicația Google pe telefon că pe Google nu poți pune poze cu tine și nu-ți dă lumea inimioară.
Unele date (pe care vă invit să le căutați singurei, că doar nu sunteți cu toții jurnaliști) arată că, de fapt, Zoomerii sunt cei mai strângători. Că ăștia se nasc cu morcovul în fund că boomerii și millennialii îi lasă fără pensie (și planetă trăibilă) așa că pun bani deoparte. Firește, aici variază și în funcție de educație. Cu cât e mai lacunară cu atât investiția e mai periculoasă spre deloc, dar dacă părinții au avut grijă de neuronii tăi îți faci o idee mai clară despre ce să faci cu banii. Și poți să-ți iei și haine, vacanțe și ce te mai împinge aceeași societate consumeristă care apoi îți urlă că nu ești cea mai bună variantă a nimănui.
De altfel, trebuie să ținem cont că dacă n-ai bani de trăit, n-ai nici de pus deoparte. Știu că Iancu Guda vă încurajează să investiți lunar 2.000 de euro din salariu de 2.000 de lei, dar unii n-au. Și când ai puțini bani și viața e grea ai tendința să te bucuri de puținul pe care îl ai. Un sociolog șmecher și bazat spunea că săracii o duc cel mai greu pentru că ei trebuie să investească constant puținul pe care îl au în bunuri prin care să arate că sunt relevanți social. Adică să-și cumpere bunuri de o oarecare valoare socială (telefoane, haine, adidași) ca să nu-i scuipe lumea în cap că-s vai mama lor și să-i izolele. Și sărăcia nu înseamnă doar aia financiară. Dar s-a înțeles, da? Sărăcie = presiune să rămâi relevant social.
Tinerii din România sunt oricum în urma altora când vine vorba de educație financiară, dar asta nu pentru că și-au spart banii de alocație pe hedonism (în loc să-i dea la Prima Casă, nu?), ci pentru că părinții zoomerilor din România sunt cu mult mai înapoiați la capitolul educație financiară comparativ cu alte popoare. Câtă educație financiară pe bune predau boomerii și Xării copiilor lor? Dincolo de „nu da banii pe prostii”.
Majoritatea boomerilor și Xărilor din România „au investit” în căși și mașini. Ăsta e succesul lor financiar. Asta e educația „necheltuitoare” a celor care se plâng că zoomerii își iau adidași: o țară de case urâte și table.
Și bine, eu aici vorbesc de cazul fericit al ălora care și-au rupt cârca să-și facă acele case urâte. Dar discuția casă pentru Zoomeri nici n-ar trebui să existe din moment ce o generație a primit casă de la Partid (știți voi care) ca mai apoi după revoluție mulți să primească casele pur și simplu. N-jpe povești cu apartamente luate la preț de televizor pentru că poporul trebuia împroprietărit. Așa că dacă ție ți s-a dat casă aproape pe moca („eU aM mUnCiT pEnTrU cAsA aIa!”) e cel puțin indicat să taci când plodul tău nu reușește să-și ia pereți cu banii jos.
Și millennialii (ca subsemnatul) au fost bătaia de joc a discursului „să vă luați și voi o casă…”, că suntem generația casă peste 30 de ani, unde mulți sunt blocați și trăiesc doar ca să termine ratele, privind ROBOR-ul ca finala Champions League. Și vor termina ratele în ghetouri fără infrastructură și spațiu verde care la inaugurare erau Residence-uri moderne, cool și „aproape de metrou”.
Firește că zoomerii s-au prins că visul imobiliar e țeapă.
Dar asta e ceva global. A avea o casă a devenit un vis. Sunt scumpe, ratele te blochează și ești la mâna unui sistem care fluctuează și își bate joc de tine. D-aia zoomerii români sunt primii care se interesează de bursă și alte metode alternative de făcut și salvat bani. Că nu-s proști, și-au dat seama că nu-i combinație să lucrezi pe „1.000 de euro” ca să plătești rate la o casă (că așa ți-a zis ție societatea că e normal, să ai și tu casa ta), pereți care în 30 de ani nu știi ce valoare mai au. Că-s pereți.
Și oricum, vorbim degeaba. Toate generațiile au fost cheltuitoare în tinerețea lor. Au cheltuit ce au avut și ce n-au avut. Doar că unii cheltuiau relaxați că le dă partidul casă-masă-loc de muncă unde să verifice 50 de oameni o piuliță, în timp ce o altă generație știe că termină 12 ani de școală, n-au nimic asigurat după, așa că fuck it!, mai un Youtube, OnlyFans și hai să-mi mai cumpăr o pereche de adidași ca să nu simt că trăiesc degeaba.
Dar nimeni nu zice că zoomerii nu beau ca mai șmecherii lor înaintași… Ce mai face generația „așa be oamenii buni / de sâmbătă până luni”? Tot ciroză?
Și materialul Observator se încheie cu părerea specialistului. Radu Leca. Psiholog. Pardon, „ultrapsiholog”. Există psihologi și ultrapsihologi. Probabil jurnaliștii Antena1 n-au găsit un gigapsiholog, așa că s-au mulțumit cu un ultrapsiholog. Oricum, nu puteau merge la un psiholog simplu.
Leca, ultrapsihologul, spune în intervenția lui niște chestii pe care ți le spune și ChatGPT dacă-l scoți din priză și încheie (ca un veritabil și echidistant profesionist): „dependenți de dopamină, generația Z”. Date, studii, context… nu-i nevoie. E ultrapsiholog, zice ce vrea el, e la TV, e adevărat, e de rău de tineri, boomerismul e în floare.
În concluzie?
Televizorul chiar prostește. Te face psihotronic. Te face de ajungi la ultrapsiholog să-ți confirmi senzația că ești mai presus de alte generații, creditele pe 30 de ani și instabilitatea socio-economică.
4 răspunsuri
Vin c-o recomandare, dar s-o iei cu puțină sare:
https://ihavenotv.com/series/how-tv-ruined-your-life
L-am văzut și eu pe puști, fără să vreau (mai dau prin canale, cât mănânc) – mi se pare că era un reportaj că au reapărut școlile profesionale și ăsta se înscrisese să învețe o meserie ceva, că cu matematica…
Oricum, dacă la ăsta te-ai sesizat… ăsta e crema societății noastre.
Cei mai mulți nu se văd nici măcar „conducători” de firmă, ci se gândesc doar la furat/jmenuri/țepe (toate sub umbrela de „afaceri”)
Overthinking în stare pură!
Overthinking în stare pură! Îți pierzi timpul cu detalii 🙂
Foarte bine sintetizată o problemă a societății, cu mult mai multe implicații și variabile decât iau în calcul acești pseudo jurnaliști.