S-au scurs ceva zile de când am anunțat că-n vară sunt puțin ocupat cu pedalatul. Ca să vă reamintesc despre ce-i vorba o să vă spun pe scurt că în perioada iunie-august am de gând să colind țara cu show-uri de stand up, dar o să mă deplasez între spectacole pe bicicletă. De ce? Că-mi place să pedalez și turismul pe biclă e cu atât mai interesant. De ce din nou? Ca să strâng bani pentru copiii cu autism.
Cum se strâng banii? Prin donații (cumpără kilometri pe care să-i pedalez. Targetul e de 400 de km, dar te provoc să vezi că pot mai mult) și prin banii pe care-i primesc de la cluburi pentru transport. Dacă nu mai merg cu mașina/tren suma aia o să ajungă tot la Help Autism. Poți face o donație aici: Galantom.
…
Acum să vă vorbesc puțin despre pregătirea mea ca biciclist. Anul ăsta am început greu antrenamentul, puțin doborât de gripe, dar îmi revin repede. Chiar și acum când scriu textul ăsta-s pe Modafen/Nurofen/Paracetamol/ceai de Ciuboțica Cucului/etc. Dar în cei trei ani de pedalat am adunat ceva kilometri și câteva concursuri de MTB. Abonat la „Prima Evadare”. Nu mă căutați în fruntea clasamentelor. Am ajuns la Finish, asta contează. Și destule drumeții. Rute Brașov – București, kilometri întregi dea lungul Dunării și alte plecări prin țară. Eu cred c-o să mă descurc binișor vara asta dacă nu trebuie să fiu vineri la Constanța și sâmbătă la Timișoara.
Bicicleta? Aici mulți sunt descurajați de bijuteria mea pe două roți, dar eu sunt mândru de ea. Chiar mândru-i cuvântul potrivit. Rockrider, nouă din Decathlon, modelul de acum 3 ani, bicla aia de 800 de lei pe care o tot vedem prin oraș. Modelul pe maro/grena. Bicicletă cumpărată cu un bidon de 5 litri de fise de 50 de bani. Asta ca să vedeți că-s răbdător. Acum, pentru mulți poate părea descurajant modelul, dar în trei ani a făcut față cu brio la numeroase încercări. Să nu exagerăm, nu încerc să ajung cu o Dacia 1300 în Alaska. Cu toate astea, până să plec la drum plănuiesc să-i mai schimb una alta: lanț, frâne, furcă, etc. Vă rog și vă invit să mă ajutați cu sfaturi în materie de piese/magazine. Știți, raport calitate-preț primează.
În luna mai și ce a mai rămas din aprilie plănuiesc niște ieșiri la drum lung. Pentru început un București-Comana-Giurgiu, iar un Brașov – București și un drum spre Lehliu. Poate ne adunăm mai mulți și facem o plimbare.
De mâine mă întorc la antrenament și promit să nu mă opresc după doi kilometri la Calif. Și din iunie resetez ciclocomputerul și-s gata să vă pedalez kilometri plătiți.