Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Zidul anti Rapid. Pro Rapid. Anti Rapid…

Undeva prin București e un zid pe lângă care am avut plăcerea să trec de nenumărate ori. De fiecare dată am găsit ceva nou.

Știu zidul de când era gol, curat. N-a durat mult și cineva a scris pe el, cu negru, „Rapid”. Firește, un fan al echipei. Dacă voia să spună altceva mai mult ca sigur evita confuzia și scria „Fulgerător”, „Iute” sau „Prompt”. Dacă a zis „Rapid” sunt 99% șansă să fie despre fotbal.

La ceva timp după a apărut altcineva (zic eu) cu un spray roșu și a completat cu „muie”. Acum se citea „muie Rapid”, fiecare cuvânt scris diferit, de două mâini și gândiri diferite.

Dar asta n-a ținut prea mult. Un alt spray negru a tăiat cu o linie cuvântul „muie” de la început și a scris deasupra ”hai”. Am făcut o examinare grafologică și sunt destul de sigur că „hai” n-a fost scris de aceeași persoană care a scris și „Rapid”. Sunt doi oameni cu spray negru care au gânduri pro Rapid. De unde și „Hai Rapid”.

Nici asta n-a ținut prea mult timp.

O altă mână, ceva mai ambițioasă, a acoperit și „hai” și „muie”-ul tăiat cu un strat uniform de vopsea neagră și a pus deasupra „Rapid”-ului un „anti”. Acum situația e „anti Rapid” și scorul e de 2 la 2.

La ora la care scriu acest text s-a mai adăugat un „anti” înaintea primului „anti”, așa că zidul spune „anti anti Rapid”. Un fel de „împotriva celor care sunt împotriva”.

Pe zid mai e foarte mult spațiu așa că sper să fie cândva plin de „anti”-uri astfel încât absurdul să fie complet, zidul să ajungă vedetă și nimic să nu mai conteze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.