Scuza bărbatului criminal

De ceva timp mă uit la serialul „House M.D.”. „Bă Bonea, acum?”. Acum a fost să fie. Îmi place foarte mult, mai ales partea în care personajul principal obișnuiește să spună chestii raționale la c*rul gol, fără menajamente, lugu-lugu, abureli.

Ok, nu-i un personaj empatic, emoțional, dar judecata lui e sinceră și greu de combătut.

Ieri a scris Lorena Lupu despre o tânără bătută de soț. La doar două săptămâni de la nuntă. Dramatic. Un (alt) caz sinistru de familie tradițională. Am mai auzit povești d-astea. Bătute, violate, abuzate psihic, imediat după idilica nuntă.

Eu am fost băgat în subiectul ăsta ușor bășcălios: „hai Bonea, nu dai un drept la replică ăluia care și-a bătut femeia?”. A fost așa, o trimitere subtilă la faptul că Geo Scripcariu („monstrul din CFR”) a avut un interviu pe blogul meu. E clar că unii n-au înțeles articolul ăla și nu reușesc să compare cele două situații. Ori au fost doar hazoși.

Chiar ș-așa, hai să discutăm.

Cititorule, pot emite pretenția ca timp de câteva rânduri să te detașezi emoțional de victima în cauză? Poți să te raportezi la subiectul articolului ca la o femeie bătută de soț acum 2-300 de ani? Pentru că dacă te gândești emotiv la toată această poveste nu o să putem avea o dezbatere rațională asupra subiectului „violență conjugală”.
Mulțumesc.

S-o luăm pe puncte.

1. Oamenii au un prost obicei – dacă nu te poziționezi 100% în apărarea victimei ești 100% împotriva ei. Asta e greșit. Nimeni (cel puțin nu eu) nu blamează victimă. Nu există victimă-shaming.
Într-un comentariu am spus următorul lucru și au venit următoarele reacții:

Din nou, n-a fost vorba de victim-shaming, ci de încercarea de a înțelege alegerea. De ce a ales victima un astfel de soț? Pare o întrebare absurdă, dar d-aia avem atâtea domenii științifice, să ne ajute să înțelegem viața și meandrele ei.

Știu că e mai ușor să spunem „iubirea te orbește și ajungi la decizii proaste”, dar pentru o specie așa evoluată cum ne pretindem scuza „iubirea” e jenantă. Putem mai mult.

2. Bunica mea – a avut un soț abuzator. Așa cum probabil au avut și multe altele. Cel mai probabil mamaie știa de la-nceput că tataie are probleme cu alcoolul și e „puțin” coleric. Dar l-a ales. L-a păstrat. De ce? O să spuneți din masochism. Just. Dar mai e ceva. Sunt interpretări psihologice care spun că ne alegem jumătățile în funcție de niște nevoi. Greu de înțeles, dar uneori aceste nevoi ne produc suferință. Dar ele tot nevoi sunt.

Un tată abuzator te poate face să-ți cauți un iubit abuzator.

Hai să vă dau un alt exemplu. Am fost cândva cu o tipă care a avut un părinte rău. Atât de mult o influențase copilăria cu un tată dur, excesiv, încât adora abuzul. Îi plăcea sentimentul de nesiguranță, era submisivă, tot pachetul.
Peste ani am înțeles că așa putea ea să satisfacă un bărbat. Așa a rămas întipărit în mintea ei că poate bucura un bărbat și pe sine.
Știu, psihologia pare o nebunie. Dar e logică.

3. Suntem copiii unor oameni răi – și am mai spus asta și-n articolul „Crezi că părinții tăi se iubeau când te-au făcut?”. Avem tendința să idealizăm orice-ul, dar suntem crescuți de oameni care cândva au fost abuzați. Avem rolul de victimă în sânge. Civilizația și educația nu va schimba asta.

Educația nu garantează nimic. Un om cu facultăți nu înseamnă că-și suprimă neapărat trăirile animalice, alea întipărite.

4. Alegerea femeii nu este o scuză – am următorul dialog pe Facebook:

Cumva se ajunge la concluzia că eu am spus că victima e de vină pentru ce a ales. Nimic mai greșit. Victima e doar responsabilă. Dacă eu aleg să merg cu 200 km/oră pe un drum prost, și omor pe cineva, nu pot invoca faptul că „am făcut o alegere proastă din „prostie, dragoste de viteză, lipsă de adrenalină, singurătate”. Trebuie să-mi asum greșeala și să mă gândesc profund la motivul pentru care am ales asta.

5. Și am ajuns și la victima texului scris de Lorena Lupu – o să vedeți că toată argumentația de mai sus n-a fost în zadar.

Ghidușilor de pe net, ăia care-mi cer să fac și un interviu cu soțul criminal, le spun din capul locului că în comparație cu victima din tren, Iulia Mihuț (femeia bătută de soț) s-a dus la Poliție înainte să posteze pe Facebook. Și am văzut pozele în articol, IML-ul o să stabilească rănile, situația e mult mai conturată.

Nu e nevoie de un drept la replică.
Și acum să analizăm două aspecte importante ale poveștii.

a) Victima știa cu cine se mărită – din articol aflu că femeia știa că s-a măritat cu un frustrat, un posesiv notoriu și un gelos bolnav. Știa asta. Apoi aș completa cu faptul că știa că bea. Fiind unul dintre cei mai buni sunetiști de concerte din România e clar că era mereu printre artiști, vicii, tentații.

Să nu fim naivi. Victima e cântăreață. Știe acest mediu. Îl cunoștea pe bărbat cu bune și rele. Sunt ferm convins că știa că are episoade când bea ca porcul, când devine instabil. Dar, probabil, ca multe alte femei și-a zis „îl schimb eu… îl aduc pe calea cea bună”. Uite că nu se poate. Și ca ea au încercat multe altele;

b) Nevoia primară – să te măriți cu cel mai bun sunetist din România (așa spune ea) e un confort existențial. Nu, nu spun că „femeile sunt materialiste”. Asta e mentalitatea bărbaților care nu au ce să ofere și-s frustrați. Tot ce subliniez e că femeile au nevoie de o stabilitate financiară pentru a se da pe mâna unui bărbat. Este o nevoie ancestrală. Vrei plod? Arată că poți să-l crești.
D-aia vedem femei cu tot felul de nulități potente financiar. Ele își respectă nevoia arhaică.

…

Victima poveștii de mai sus putea să se mărite cu oricine altcineva.

Un boschetar, un IT-ist, un împărțitor de pliante. Dar a ales deliberat un bărbat din mediul ei (artistic), cu vicii (alcoolul, sau cel puțin despre ăsta știm acum), coleric, gelos, posesiv și cu o situație materială foarte bună.
A fost alegerea ei.

O să-mi spuneți că dragostea e oarbă. Nu domnule, dragostea e explicabilă. 

Ce vă spune asta despre viața ei? Copilăria ei? Modul de a se raporta la bărbați? Foarte multe.

Și evident că-n dezbaterea asta e loc și pentru o analiză la rece privind fenotipul bărbatului violent, cuceritor. Mai e un secret pentru cineva că bad boyșii atrag? Că femelele îi văd de prăsilă și trăiesc cu stupida impresie că îi vor transforma în ponei? E cineva care n-a înțeles asta până acum?

…

Toată polologhia asta de mai sus nu-i (neapărat) despre o femeie bătută. E despre alegerile pe care le facem, motivele și cutumele din spatele acestor familii tradiționale. Că de la bunica mea, aia bătută, până la tânăra bătută de azi, nu-i nici măcar o diferență. Ambele au ales bărbați cu probleme.

Cred cu tărie că dacă am dezbate misoginismul și violența domestică în termeni raționali, și am analiza cauzele psiho-istorico-social, am ajunge la un rezultat palpabil.

Dar ne place să ne scăldăm în dragoste necondiționată față de victimă, refulare internautică și blamarea celor care vor o simplă analiză la rece.
Sunt atâtea cărți care explică de ce facem anumite alegeri în viață… e atât de simplu.
Uite, eu am o relație cu o psiholoagă. Dacă nici asta nu spune ceva despre mine…

Sănătate și grijă la alegeri.