N-ai timp să citești, ascultă:
Cred că aveam vreo 15-16 ani când am întrebat o rudă de ce crede-n Dumnezeu. Răspunsul a venit prompt: de frică. M-am uitat mirat și am punctat: „Crezi în Dumnezeu de frică?”. Persoana și-a dat seama că răspunsul nu-i logic și a schimbat repede cu „așa am fost învățați”.
Nici „așa am învățat” n-a fost un răspuns mulțumitor pentru un puști care-l descoperea pe George Carlin și Richard Dawkins, dar m-am mulțumit cu frumusețea de act ratat numită frică.
Oamenilor le este frică de providență.
Nu vor să recunoasă asta pentru că-și dau seama de contradicție: Dumnezeu nu poate să fie bun, dar și rău. Dumnezeu e doar bun. Deci nu-ți este frică. Dar îți este. Ăsta-i un cerc vicios al logicii religioase.
Ți se spune că ai „liber arbitru”. Dar nu există liber arbitru dacă ai următoarele opțiuni:
- Ești cu mine, îți e bine;
- Nu ești cu mine, îți este foarte rău;
Ăsta nu-i liber arbitru, e șantaj.
Când eram copil și vizitam mânăstirile din Bucovina mă uitam fascinat la picturile cu Judecarea. Era simplu. Făceai rele, ardeai în foc și smoală. Erai bun, stăteai în picioare, aliniat cu ceilalți sfinți în fața lui Iisus. După mine nu-i cine știe ce plăcere să stai în picioare o eternitate. Vă spun din experiență, am prins înghesuială și blocaj în trafic în autobuzele din București. Eternitatea se simte când ești sardinat în 385 sau 226.
Dar ce este Iadul? Spațiul, arena, câmpul de suferință, nu? Și ce se-ntâmplă acolo? Inimaginabilul! Te-nțeapă cu ace, te arde la foc mic, îți scoate unghiile (adică după 20 de urlete ți-ai terminat pedeapsa) și multe altele.
Sună groaznic, nu? Înfiorător.
Dar apoi stai și te gândești că până la Iad te călește viața.
Să te naști într-un spital jegos e înfiorător. Dacă pleci la drum în viață cu vreo boală înseamnă că prinzi gustul iadului.
Copilăria? Ohooo, suferințe fizice și emoționale cât să-l înduioșezi la lacrimi pe Satana în timp ce stați în jurul unui foc pe care ard niște politicieni.
Cum, ai crescut la o casă de copii? Boceală cu muci luciferici.
Ai crescut? Te-ai izbit de viața de adult? Ai supraviețuit până aici? Bravo! Urmează să ai parte de stres, rate, chirii, întreținere, eșecuri, despărțiri, anxietăți, depresii, violență etc. Inevitabil te lovește de măcar una dintre ele.
Dacă ești deprimat, mănânci cancer, bei cancer, viața ta e un eșec continuu și nimic nu pare că te va scoate din starea asta, Iadul o să fie doar o petrecere de care n-ai chef.
Bătrânețea? Boala, frica de moarte, teama de insignifianță, rușinea. Astea nu dor?
Doare enorm să mănânci supă la plic, singur, într-o seară de Crăciun, dar să mai treci și prin altele: gloanțe deasupra capului, explozii, maladii, ghinion.
Să nu fim copii. Iadul e deja aici. Se bate cap în cap cu momentele de Rai, alea când ești acolo unde vrei, când vrei, cu cine vrei.
Satana, ești gata să faci să sufere, cu adevărat, un infractor care a crescut într-o „familie” oribilă, bătut, abuzat, chinuit și fără perspective? Crezi că-l mai faci să plângă cu o baie-n lava?
Un răspuns
W