Ați fost vreodată martori la o întâlnire între două mame care nu se suportă? Nu pot respira amândouă în aceeași încăpere, dar își vorbesc, fals, forțat și cu un bun simț de fațadă. Și-ar smulge cerceii din urechi și s-ar bate cu poșetele pline cu pietre peste degete, dar când se întâlnesc sunt doamne și se înțeapă „subtil”.
În general sunt mamele a doi copii care nu se înghit. E o rivalitate pe linie copil-mamă, transpusă pe mai multe fronturi. Se bat și ăia mici, dar se înțeapă și alea mari.
Mamele astea se întâlnesc mai rar, pe la ședințele cu părinții, dar nu scapă nici măcar o ocazie. Se lovesc verbal, sub centură, direct la gene.
- Nu vreau să spun că Ștefan nu este un copil normal… dar uneori, ieșirile lui… cu toate acestea, dacă mama lui, DOAMNA (cu o puternică accentuare a acestui cuvânt) Belenescu crede că este normal…
- Ștefan nu are probleme. Este un elev model și cuminte. Cred că este o problemă ce ține de toleranță, dar nu cred că DOAMNA Mitrache are ceva de spus cu privier la acest subiect.
Și acest schimb de replici, acest Război Rece Mămesc ține cât e școala de lungă. Într-un final, poate, copiii ajung prieteni, dar astea două tot se ceartă.
Anii trec și planeta-i mică. Cele două mame se reîntâlnesc, la piață, la cumpărături. Se lovesc una de alta și sunt într-o asemenea situație că n-au cum să nu se salute. (recomand citirea dialogului de mai jos cu voce tare și accent pe cuvintele îngroșate)
- O, doamna Belenescu! Ce mai faceți?
- Doamna Mitrache, ce plăcere… foarte bine. Fac foarte bine. Dumneavoastră?
- Cumpărături. Cum mai sunteți? Ștefănel ce mai face?
- Suntem bine. Ștefănel e foarte bine. A terminat acum a doua facultate și muncește.
- Foarte bine. Mă bucur… Și Mihăiță al meu, acum termină doctoratul.
- Vai, ce frumos. Ce bine că s-a ținut de școală…
- Cum altfel? Și nu doar de școală. E și Campion Național la Darts!
- Ăsta-i jocul acela cu săgețele, nu?
- Nu e joc. E chiar sport.
- Am înțeles. Da, păi și Ștefănel a mai prins puțin timp și-a făcut niște șah și echitație, dar nu de performanță. A vrut să se axeze pe proiectele cu Ministerul Educației…
- Cu Ministerul spuneți? Știu cum e. Și Mihăiță e toată ziua apelat de oameni de la Ambasada SUA pentru tot felul de proiecte în America. Vai de el cât muncește, dar se și câștigă bine.
- Știu. Ștefănel a avut un salariu de 1.500 de Euro din prima zi de muncă. Mna, la aptitudinile lui era și normal.
- Mă bucur pentru el. Și Mihăiță nu se ridică din pat fără 2.000 de Euro.
- Niște răsfățați, haha (râs fals).
- Așa este, haha (râs fals).
- Să vedem ce face anul ăsta, că voia să se însoare. Și-a găsit o fată, ceva fotomodel de succes, el știe.
- Mihăiță e căsătorit de doi ani. Și el, tot așa, o fată bună, cântăreața X. O știți de la radio mai mult ca sigur.
- Nu ascult radio.
- Păcat, cântă frumos.
- După nuntă Ștefănel se gândea să plece din țară. Are oferte din Canada, Australia…
- Mihăiță e ca și mutat. A primit tot ce-și dorea în Noua Zeelandă, dar oscilează. Ar vrea și Franța, dar îi oferă doar un apartament cu 3 camere în mijlocul Parisului, el voia cu 4.
- Niște răsfățați, haha (râs fals).
- Așa este, haha (râs fals).
- Și-n rest?
- Lucrează la un dispozitiv nou, ceva de teleportare zicea el. Cică o să facă miliarde cu el.
- Aaa, Ștefănel a lucrat pe așa ceva și a spus că-i falimentar domeniul. Acum e pe imobiliare. Vinde pământ pe Marte. Merge bine.
- Păi și Mihăiță și-a depus un proiect la NASA pentru colonizarea planetei Jupiter. Eh, așa tineri și de succes.
- Da, ce noroc de părinți ca noi, haha (râs fals).
- Exact, haha (râs fals).
- Trebuie să plec, am lăsat niște creveți pe foc.
- Și eu am un Audi lăsat la spălătorie aici. E mașina lui Mihăiță, dar a zis că mi-o lasă mie cadou.
- Mă bucur mult că ne-am văzut. (zâmbet fals)
- Și eu. (zâmbet fals)
