Dragă jurnalule,
Sunt eu, Liviu.
Nu mă simt prea bine astăzi. Nu mi-a picat bine somon-ul de aseară. Nu trebuia să-l mănânc asezonat cu vinul ăla din `34. Suna atât de delicios, dar știu că-s sensibil la stomăcel. Am stat toată noaptea pe tron. Da, chiar am un tron, precum Ianucovich, doar că al meu nu-i din aur. Încă.
Și nici dolarii-hârtie igienică nu sunt dolari adevărați. Încă.
Acum mă simt ceva mai bine. Am luat două guri de apă sfințită de la nu-știu ce sfântă pe unde a fost Firea în pelerinaj.
Văd că protestele din țară devin din ce în ce mai dureroase. Acum câteva zile s-a făcut un drapel uman. Imens. 90.000 de oameni au ținut cartoline colorate ca pe vremea lui Ceașcă. Nu știu dacă s-o iau ca pe o amenințare, ori o repetiție pentru ce urmează după ce câștig și postul de președinte.
Oricum, e clar că românii devin din ce în ce mai sângeroși când vine vorba de proteste. La Sibiu s-a citit! CITIT! Mai mulți oameni au ieșit în Piața Iohannis, sau cum îi spune, s-au așezat pe scaune, și au citit în semn de protest! Ești nebun la cap? Am simțit un junghi intercostal de la prima până la ultima filă citită în cadrul acelui protest.
Ce mai urmează?
O să cânte la vioară până adorm și-mi fură puterea de sub fund?
Vai de mine, sper să nu mă picteze în semn de protest! Ăștia sunt în stare să mă facă urât, o să sufăr, o să fac depresie, stres pe fond nervos, o să dau în boale!
Nici nu vreau să le dau idei. Dacă se apucă să danseze în semn de protest și să facă găuri în frumusețea de asfalt găurit?
Doamne, dacă mă auzi, te rog să-mi dai un popor mai pașnic! Nu știu câte proteste d-astea mai pot duce… să nu mă pierd cu nervii și să intru cu OUG-urile în ei, că om sunt.
Te pup,
Liviu
