Am văzut cel mai nou film din seria Avengers. Ce urmează să citești nu-i recenzie de film. Dacă vrei asta îți pot rezuma totul în câteva cuvinte: lung, prea lung, replici brânzoase (cheesy) și la final moare gospodin Iron Man (am văzut filmul cu subtitrare în sârbă).
Dar altu` e subiectul discuției noastre.
Mi-am dat seama că o religie pierde cu desăvârșire lupta pe scena umanității când devine subiect de bășcălie. Thor, marele zeu al mitologiei nordice, e de ani buni personaj de blockbustere și benzi desenate. Te-ai gândit vreodată cât de ciudat trebuie să fie asta?
Oare ce ar spune vechii nordici auzind că Thor e un gigolo care se bate cu tot felul de mutanți într-un film de divertisment? N-am înțelege mare lucru din ce ar spune (din motive evidente), dar dacă ar înțelege blasfemia asta s-ar enerva rău. Și mna, nu vrei să stai lângă un viking nervos… Maneliștii cu săbii sunt mici copii.
Și ultimul Avengers e blasfemie pură. Thor e portretizat ca un zeu depresiv, alcoolic, care-și petrece timpul făcând burtă și jucând Fortnite. Asta până-și revine spre finalul filmului. Dar în rest e conturat ca un gamer-tocilar-bețiv, genul care stă în casă cu părinții până la 39 de ani și face onanie la puștoaicele de pe Instagram.
Repet, vorbim despre un zeu. Mare.
Vă imaginați o lume în care Hollywoodul ar face un film în care Iisus e membru Avengers și se bate cu tot felul de dubioși interstelari pentru a salva omenirea? Și apoi Iisus intră în depresie că nu l-a bătut pe Thanos (ăla rău) și se retrage la un kibuț, face binging cu mâncare kosher și își lasă perciuni până la călcâie (zic bine?). Cum sună asta?
Și dacă vă uitați la ce s-a mai produs la Hollywood o să vedeți că s-au folosit și zei egipteni și greci pentru divertisment. Filme de copii mici/mari cu zei.
Mi se pare culmea rușinii pentru o religie să ajungă subiect de divertisment. E mai rău decât să ajungi anonim, ori să te conteste lumea. E rău de tot. Dacă există în ceruri un bar al zeilor, Iisus îl bate pe Thor pe spate și îi spune „frate, uite ce fac ăștia ai mei din tine! Mega-caterincă!”. Și-s ferm convins că Thor nu e prea amuzat. Că știți cum sunt nordicii…