Urâțenia fotbalului bogat

Eu sunt din categoria ălora care stau în chirie, la bloc, un singur televizor, fără mașină și consideră oribilă refularea opulenței. Pentru unii sunt „sărac frustrat”, pentru alții (mai puțini) „hipster minimalist”.

Trecând peste aceste diferențe de viziune materială, consider că bogăția exorbitantă e ridicolă. Bine, nu zic… toți suntem împăcați cu cât avem până ne izbește primul milion de euro și descoperim că nu putem merge decât în decapotabile și cele mai răcoritoare băuturi sunt vinurile la 5.000 de euro sticla.

Altfel spus, mie-mi place/plăcea fotbalul.

Când eram copil mă uitam des la meciuri, dădeam cu piciorul în bășică și pierdeam ore și nervi în FIFA și Football Manager. Astăzi mai puțin din toate.

La ora la care scriu textul ăsta citesc o știre despre ce salariu o să primească Messi la noua lui echipă (Manchester City): 140 milioane de euro/an.

Nu trebuie să-ți placă fotbalul ca să ai o părere despre asta. De fapt, e chiar indicat să nu-ți pese de fenomenul ăsta sportiv ca să emiți o opinie rațională despre ce înseamnă să ai un salariu de 140 de milioane de euro/an la final de carieră (Messi are 33 de ani, pe la vârsta asta fotbaliștii se apucă de apicultură).

Experții financiari din lume spun că salariul lui Messi este atât de mare încât „va distruge fotbalul”. Și cam așa pare.

Bine, dacă ne uităm pe statistici o să vedem că sunt mulți fotbaliști cu numere imposibile pe fluturașul de salariu. Dar și ăștia cred că sunt undeva la 1-5% din totalul fotbaliștilor din lume.

E și dificil să înțelegi ce înseamnă salariul lui Messi când te raportezi la o țară în care un cioban-mistic vede 5 Messi pe sezon în echipa lui, îi cotează la milioane de euro din pix și dintr-un noroc porcesc (ovinesc?) reușește uneori să și vândă din ei prin străinătate. Ca mai apoi să se întoarcă în țară fără faimă și succes.

Acum câțiva ani știam niște oameni care se adunau în weekenduri ca să se uite la meciurile de fotbal din campionatul britanic din anii 70-80. Le plăcea înverșunarea și faptul că banul nu făcea atât de rău diferența.

Fotbalul bogat a devenit plictisitor și exclusivist. Și decalajul e atât de mare între Top 10-15 și restul planetei încât nu mai e nici măcar distractiv. Minunile sunt rare și țin prea puțin.

Astăzi, în ciuda talentului indiscutabil, fotbaliștii au devenit niște influenceri cu salarii aberante care între două meciuri mai fac o reclamă la chipsuri, sucuri acidulate, pariuri sportive sau o spălare de bani. Fotbalul mare e pop.

140 de milioane de euro/an salariu sună vulgar. Da, lovești bine mingea, dar dacă atât valorează un șut, o fentă, o execuție înseamnă că banii nu mai înseamnă nimic și la fel de bine puteau să dea 1 miliard salariu/an.

Altfel spus, ne vedem în „tribune” în Liga a IV-a. Dacă nu se bat o să fie chiar frumos.