Antisocialul de la muncă

Peste tot pe unde am lucrat a existat câte unul. Era ăla căruia nu îi plăcea nimic, nu se ferea să-și spună insatisfacțiile, nu aplauda când aplauda toată lumea, nu simțea că „suntem o familie”.

De multe ori antisocialul era greu de concediat pentru că-și făcea treaba și în unele situații era chiar foarte bun pe feliuța lui. Dar deranja senzațional de mult pentru că „nu simțea”, „nu era una cu ceilalți”.

Inevitabil antisocialul dispărea din peisaj. Sub o formă sau alta.

Recent mi-am pus câteva întrebări cu privire la acești antisociali și de ce sunt ei atât de huliți. Am ajuns să-i înțeleg (în unele situații). Cred că au rolul lor benefic, ei păstrează echilibrul când vine vorba de… Ca un făcut, până să scriu acest text am citit că Google vrea să construiască un oraș pentru angajați. Știu, sună bine: locul de muncă îți asigură tot ecosistemul. Cum să nu-ți placă asta?

Nu știu dacă eu acum sunt avocatul diavolului/antisocialului, dar hiper-cultura muncii mi se pare problematică (să nu spun bolnavă).

Dacă locul de muncă îți organizează viața sub forma unor beneficii poate suna minunat la prima vedere, mai ales în contextul în care nu ai ce-ți oferă job-ul, dar pe termen lung totul se conturează distopic: orașe deținute de „fabrici” moderne. Oamenii vor sta în Googleville, Facebooktown, Apple de Jos. Vor merge în aceleași mașini, primite de la muncă, branduite cu logo-ul PreaIubitului Job. De ce să nu mănânci la lanțul de restaurante (cantine, mai precis) dezvoltat de logo, cu beneficii pentru angajați. Iar vacanțele le poți petrece în hotelurile construite de logo, unde ai la dispoziție multiple facilități astfel încât să te poți distra, dar să și lucrezi.

Până la urmă ce e așa rău în asta? Doar câțiva dintre noi considerăm că-i oribil să-ți organizezi viața în funcție de muncă. Peste câțiva ani e posibil să fie un ideal.

Cât mai poate dura până să te închini la logo? Să-ți faci în dreptul inimii, cu degetele, semnul Nike pentru a avea noroc înainte de o competiție, să trasezi în aer trei linii oblice ca salut al tribului Adidas, ori să-ți întâmpini apropiații făcând din arătător un Z pe piept. Nu de la Zorro, ci de la Zuckerberg.

Acum sună ireal, imposibil, improbabil.

Dar cine știe ce o să fie peste 50-100 de ani? Nici în 1903 sufragetele nu-și imaginau că vor lupta pentru ca 120 de ani mai târziu nepoatele lor să-și expună fizicul online în schimbul unor aprecieri onanistice sub formă de like-uri și inimioare virtuale.

Antisocialul de la muncă nu se potrivea niciodată cu filosofia flower-power dictată. N-a zâmbit niciodată la „reușitele tuturor”, n-a renunțat la timpul personal pentru activități de grup cu colegii și nu s-a bucurat la pizza oferită ocazional.

Nimeni nu l-a întrebat ce vrea. Și dacă a fost vreodată întrebat și a răspuns sincer nu e ca și cum s-a putut face ceva pentru el.

Când Google, Facebook, Amazon își vor termina orașele-fabrici sunt curios unde vor sta antisocialii de la muncă. Ăia care din varii motive n-au putut să se bucure de ce le oferă Mărețul Logo.

6 comentarii

  1. Posibil ca in multe contexte, sa fiu eu antisocialul si nu mi se pare nimic gresit in asta. Nu mi se pare nimic senzational in a primi pizza o data la luna, nu ma incanta team building-urile si alte iesiri cu firma, nu ma incanta chestiile gen sucuri in birou. Daca vreau sucuri, sa fiu platit suficient si mi le cumpar. Daca vreau sa ies cu colegii cu care m-am imprietenit, o sa fac asta de bunavoie, nu vreau sa fiu silit. Nu merg la job sa imi fac prieteni, merg sa castig bani. Asta nu inseamna ca nu o sa raman/am ramas prieten cu numerosi colegi. Doar ca nu vreau sa imi „cumpere” compania timpul liber cu o masa in oras sau alte prostii.

    1. Nu e absolut nimic in neregulā cu tine! Nu ceda, nu iti oferi creierul masinii de spālat pornita de propaganda jegoasa a vietii-carierā !

  2. Ce pacat ca nu au mai existat companii ca VOC sau Indiile de est britanice care sa fi detinut nu doar orase, dar chiar propriile coloni in care unii oameni se nasteau pentru a deveni marinari si isi petreaceau toat viata pe mare sau ca soldat sub steagul companiei.
    Poate daca ar fi existat asfel de companii ne.am fi putut uita la ele si astfel sa nu ne mai speriem ca google isi face un orasel de tocilari. Dar na csf…

  3. Orasele detinute de companii nu sunt nimic nou, cum mai sus scria cineva: VOC sau in secolul XIX orasele miniere detinute de companii, e si cantecul „Sold my soul to the company store – sixteen tons”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: