Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Trista existență a lui Dorian Popa, condamnat la dorianpopism

  În textul ăsta o să fac o chestie pe care unii n-o prea înghit: o să plâng de milă pentru un avut, un realizat, un împlinit. Și o spun din capul locului, mai ales pentru superiorii care vor comenta la acest text cu „cine este acest Dorian Popa despre care vorbești și de ce îi faci reclamă?”, că mila-mi este stârnită de faptul că vedeta în cauză are sute de mii de fani – preponderent copii.

Am întrebat câțiva români ce știu despre Dorian Popa, ce-l caracterizează, ce-l face memorabil și majoritatea știu de aceste două aspecte:

  • „are o casă albă și scumpă”;
  • „și-a pus zacuscă-n cap”.

S-au mai zis și altele, dar nu-s în limita decenței în care vreau să păstrez postarea asta. Și nu omit faptul că acest sondaj e posibil să fie viciat de faptul că bula mea nu-i plină de fani Dorian.

Dorian Popa este, din păcate pentru el, condamnat la (auto)ridiculizare și livrare de nimic. Lipsa lui de relevanță în timp îl face candidatul perfect la titlul de Cel Mai Dătător de Nimic Artist.

Este el artist?

Evident. Cântă, joacă-n seriale, face conținut online și TV. Conform standardelor actuale e chiar maestru. Maestrul Dorian Popa.

Dacă nu l-am vedea prin ochii succesului financiar (despre care știm ce masochism intelectual implică) am vedea cu certitudine că în spatele ochilor umezi și a zâmbetului larg și tâmp e un om trist. Foarte trist. La 31 de ani, când ar trebui să se consolideze maturitatea-n el, Dorian Popa se infantilizează constant pentru atenție și râsete pubere. Și bani, dar bani putea să facă și altfel.

De ce e asta ceva atât de rău?

Pentru că principala lui audiență e formată din ființe în formare care dacă nu ajung să-l imite (din fericire nu au atât de mulți oameni nevoie de atenție și un simț al ridicolului atât de scăzut) se vor plictisi de el. Dacă astăzi un puști de 16 ani îl crede comic pe Dorian, în vreo doi ani o să-l vadă ca pe un măscărici ridicol.

De ce? Pentru că „a rămas în urmă”. „Nu mai e pe val”. „Nu mai e cool”. „Au apărut alții”. Lumea măscăricilor e un fast-food uman.

E riscant să faci atât de mult timp dorianpopisme. Dacă o să te lovească maturitatea la 35-40 de ani o să fie cam greu să ștergi faptul că până de curând erai artistul pe scena căruia copile de 10 ani făceau twerking (sub încurajările tale) și care se deda la orice îi cerea internetul. Iar dacă foamea de bani/atenție o să persiste o să te trezești că la 50-60 de ani o să faci tot umor pentru copii, singurul public pe care ai reușit vreodată să-l cucerești, dacă nu prin talent măcar prin bizarerii.

Dar e posibil să nu se poată altfel.

Totuși, vorbim de omul care când nu face provocări nebune pentru like-uri își spune părerea cu o mină serioasă despre conspirații, 5G-uri și cum chinezii au pățit coronavirus pentru că-s prea mulți.

Dorian Popa e un exemplu pentru mulți tineri (el e portretizarea succesului – vilă, mașini ș.a.m.d.), dar îl poți utiliza și pe post de contra-exemplu: „așa vrei să ajungi? Sunt oameni care au bani la 31 de ani și n-au vinete-n păr și mizerii-n cap”.

11 răspunsuri

  1. Eu cred că greșești. Părerea mea este că astfel de personaje nu merită niciun pic de atenție, fie ea caterincă, sarcarsm, blamare socială… faci conștientizare… practic ajuți fenomenul, participi la el. I-ai dat like.

    Doar lipsa de atenție te omoară pe internet.

    1. Omul are milioane de fani și expunere și tu crezi că-i mai dau și eu atenție?
      De la X număr de fani în sus un personaj e doar analizat/combătut, nu i se mai dă atenție.
      E ca și ceilalți spuneau despre Hitler: „Părerea mea este că astfel de personaje nu merită niciun pic de atenție, fie ea caterincă, sarcarsm, blamare socială… faci conștientizare… practic ajuți fenomenul, participi la el. I-ai dat like.”

  2. Te lupti cu morile de vant…
    Cam care ai spune ca e solutia ? Cenzura ? Oamenii isi aleg singuri idolii si modelele in viata. Stiu ca suna trist, dar asta e.
    In fond, nu pricep de ce te deranjeaza asta tare. Tocmai ca fanbase-ul lui sunt adolescentii. Daca esti om matur de 30+ ani, nu ar trebui sa te intereseze ce face Dorian Popa.
    Numai bine!

    1. Soluția e să existe voci anti. E nevoie de păreri anti. Astea imunizează turma.
      Și tocmai faptul că influențează tinerii e problema. Sunt tinerii ăia despre care o să spui tu că nu-s în stare să-ți plătească pensia.

    2. Da, Andrei, tocmai asta e chestia, că dacă nimeni nu zice nimic, Dorian va fi văzut ca unul care face bine. Cel mai mare rău pe care îl poți face e să nu faci nimic. Așa au zis și cei care nu s-au dus la vot în 2016 și am avut aproape 4 ani de instabilitate politică și economică maximă. Dorian va dispărea ușor ușor, va ajunge peste câțiva ani să fie ceva instructor de fitness poate, dar personajele ca el vor continua să vină, iar treaba noastră e să nu îi lăsăm să facă ce vor.

      1. Si tu chiar crezi ca parerile-anti vor schimba ceva ? Uita-te la cate pareri anti sunt vis-a-vis de manele, de emisiunile de tip tabloid etc. De ce ? Ptr ca exista un public care asta vrea sa vada si sa asculte. Doar ptr ca tie nu iti place un lucru, si te plangi si scrii articole despre asta, nu inseamna ca vei schimba ceva…
        Voi visati sa traiti in niste societati utopice, in care toti suntem culti si ascultam Mozart.
        Nu ma intelege gresit, nu il scuz pe Dorian Popa, dar hai sa fim cinstiti… nu e ca si cum cei din generatia noastra – ( ma refer la generatia Y ) ne-am uita la „50 de minute cu Plesu si Liiceanu” sau la documentare de pe National Geographic.
        Si inainte sa vii cu argumente despre economie si politica, tine cont ca si tarile care au o situatie economica buna, au astfel de ‘vedete’.

  3. Din punctul meu de vedere, accesul la internet, a scos infantilitatea multor persoane din România in prin plan, pt ca asta face bani…ce vrei, ca toți care intră pe live si se filmează, sau faca vlog, etc.,sa citească cărți și sa fie culți ( fara ironie)…Asta se vinde ,prostia si autoridiculizarea, din păcate, majoritatea (nu cei di bulă ta)vor spune ca ” are bani,ce treaba ai tu,sarakule „…pt ca la noi poti mînca cacat ( la propriu) …dar sa ai bani nene!

  4. Dorian Popa ca Dorian Popa, dar eu am ramas socata de mama fetitei care facea twerking….”bravoooo, mamiii”. Bravo, mami? Wtf? Sunt eu prea depasita si prea demodata de nu mi se pare normal sa-ti incurajezi si lauzi copilul cand vezi ca danseaza asa? Era ft incantata ca progenitura ei e acolo langa “vedeta” si face furori. Se pare ca nu mai e cool ca la varsta cuprinsa 9-13 ani sa te joci ca orice copil, ci deja de la varsta asta e normal sa emani sexualitate. Nu e primul copil pe care l-am vazut asa “emancipat” – ca nu vreau sa folosesc alt cuvant – dar sa fie aplaudat si eventual si invatat de parinti sa faca asa…asta mai rar. Smh like an old lady….

  5. Cred ca educatia pleaca din familie. E ok sa te razi de acest Dorian Popa, pentru ca e un mascarici, dar sa il iei ca „idol” sau „model”, hai ca esti naiv (dar scuzabil), daca esti copil si faci asta (daca esti copil si citesti asta, nu ti-o spun in nume de rau, dar cred ca exista modele mai bune ca Popa, cu mult, si le gasesti la fel de usor). Spun ca educatia pleaca din familie, pentru ca parintii sunt responsabili nu sa isi cenzureze copiii ( o forma de autoritate care aproape niciodata nu functioneaza si are consecinte permanente si de durata foarte negative ), dar sa ii invete sa isi dezvolte anumite filtre (prima data parintii ar trebui sa le aiba). Revenind la Popa, el face ce fac alti YT pentru vizualiazari. Cum nu e femeie si nu poate face softcore porn pe Twitch sau Instagram ( sau poate face si n-am vazut eu ) o da pe divertisment si maimutareala. Banii vin pentru ca atata timp cat nu superi algoritmii de demonetizare ai YT, poti posta ce ai tu chef.

  6. Foarte corect este punctul tau de vedere. Tin sa adaug ca internetul este ca o piata plina de mancare, proasta si buna, ma bucur ca am dat de tine, tu fiind de partea buna. Cei ce vor crede ca el este „realizat” si „comic” acum si isi vor ghida o parte din comportament dupa el gresesc pentru viitor.

  7. Pentru mine e ala care a dansat lasciv cu o fata de 4-5 ani. Bine ca masa e de vina ca o lasa sa se uite la asa ceva dar ce respect sa ai pentru el ca artist…dar mai ales ca om😐😐😐😐

Dă-i un răspuns lui George Bonea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.