Numele meu este anxietate și am George Bonea.

„Trebuia”

Probabil că dintr-un puternic și pregnant complex de inferioritate românul caută mereu s-o scoată pe mânecă. Să se eschiveze, s-o degajeze în curtea vecină, s-o dea la întors.

Românul, săracul, vrea să fie civilizat, dar „trebuie” să-i faciliteze cineva contextul. Nu poți să fii binecrescut fără condiții.

Și-ai putea spune „da, așa e”, dacă România ar trăi pe viu Mitul Peșterii lui Platon. Dacă n-am știi ce-i aia bună-creștere n-aș emite pretenții, dar în ziua de azi tot săracul cu smartphone la purtător vede pe net ce înseamnă conduita.

Îi spui românului să nu mai parcheze unde n-are voie și încurcă pe toată lumea? O să-ți spună că „trebuia” să-i facă Statul loc de parcare. Îi spui să nu mai arunce gunoaie pe jos? „Trebuia” să-i facă administrația coșuri de gunoi din 5 în 5 metri. Îi spui să strângă mizeria după câine? „Trebuia” să-i facă primăria un loc special pentru câine, că el ar strânge.

Trebuia”.

Scuza celor plimbați cu trupul și cu gândul pe alte meleaguri. Văzute pe viu, ori la televizor. Cum e la alții vor și la ei. Așa, pe de-a moaca.

E ca și cum ai spune „să-mi dea tata BMW și apoi învăț să conduc pe Logan”.

Îi spui românului să nu se mai împingă la urcarea în tren și o să-ți spună că „trebuia” să-i vină trenul ca-n Japonia. Că el dă bani. De parcă japonezii sunt punctuali pentru că au bani, nu pentru că-s paroliști și civilizați.

Ghiolbane, mergi frumos pe autostradă, nu-mi sta în fundul mașinii să-mi vezi prin parbriz ce radio ascult. „Trebuia să facă Statul…”. Ce să-ți facă? Autostradă cu 10 benzi pe sens? Cu ce rost, că tot prost ești.

Majoritatea gloatei de bogați din România îți demonstrează că și cu bani tot sărac ești. Becali „trebuia” să fie un lord la averea lui, dar nu banii îți fac domn din cioban. De exemplu.

Până la urmă e o chestiune de adaptabilitate să jonglezi în viață cu resursele pe care le ai. Dacă solul nu-ți oferă diamante nu stai cu mâinele în sân spunând „trebuia”, așteptând să completezi o bijuterie. Șlefuiești finuț o piatră de râu și mergi mai departe.

Cea mai recentă dezbatere a fost despre parcările pentru debarasarea elevilor la școli. „Trebuia” să facă Statul aceste spații speciale unde părintele să-și lase copilul și să nu blocheze străzi și bulevarde. Dacă-n 2018 mai ai pretenții și așteptări de la un stat care și-a dovedit de nenumărate ori incapacitatea… Nu, nu „trebuia” să-ți facă nimeni parcare. Că-n multe situații nici n-ai cum. Comuniștii n-au gândit orașul ăsta cu gândul că toți rupții-n gură își vor lua 3 mașini/familie. Și democrația românească a dus bizniss-ul până buza trotuarului, să n-ai loc să împingi un căruț de copil.

Statul „trebuia”, dar statul nu poate.

Te descurci. Manevrezi resursele pe care le ai. N-ai loc de parcare? Te adaptezi. Ori o pui aiurea, și-ți umpli frigiderul de carne fără pestă, ori o lași acasă și te „chinui” precum occidentalii.

Trebuia să-mi facă transport în comun, piste de biciclete”. Lasă tu mașina acasă, mai convinge niște rude/prieteni și-o să apară și linia aia. Nu apare, cere. Spune. Trebuia să ceri, nu „trebuia” să-ți facă Statul. Am stabilit deja, Statul e prost. Ce-i tot ceri unei structuri care a sărit din ev mediu în monarhie (panaș la oraș), dictaturi și apoi consumerism în orb?

În concluzie, nu „trebuie” nimic. Că nici în occident nu fac ăia milioane de parcări pe an pentru nebuni care preferă bicicleta și autobuzul. Cred că-s prea mulți factori la mijloc pentru toate variabilele astea.

Cert e că românului și dacă-i pui scaune de piele din crocodil turcoaz în tramvai tot o să-și lipească mucii sub ele și guma pe spetează.
steag romania

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.