Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Surprinsă de cât de bine mă prefac surprinsă

A apărut o chestie nouă. Și mă mir că abia acum. O să prindă. Sunt ferm convins. Stai! Eu nu-s mereu la curent cu cele mai noi șuste online, așa că dacă am aflat acum de asta înseamnă că deja e un fenomen.

Voi știați de cererile de logodnă regizate?

Și nu „regizate” în sensul că organizează ginerică ceva spectaculos pentru miresică, ci regie de cuplu astfel încât să iasă cea mai frumix cerere de logodnă. Am văzut asta pe Instagram la câteva influențerițe (n-o să le dau numele că n-are rost să ne porcăim cu dezirabilul). Nu ele contează, fenomenul e interesant.

Ce îmi imaginez că se întâmplă?

Femeia: Știu c-o să mă ceri.

Bărbat: De unde? Ce?!

Femeia: Știu. Acum hai să lăsăm vrăjeala. Faza e că te știu, cel mai probabil o să faci o cerere penibilă. O să-mi pui inelul în mâncare, o să mă duci la vreo cabană unde o să fim singuri – ca nebunii, ori o să mă ceri într-o vacanță. Poate faci asta când sunt nemachiată, ori în pijama… ce original! Hai s-o facem bine, ce zici?

Bărbat: Păi… cum?

Femeia: Am rezolvat deja. Am discutat cu doi cameramani, am închiriat și o dronă, am rezervat și locul. Am făcut rost de rochie pe barter, o să am make-up și tot ce trebuie. O să rupem internetul!

De ce?

Pentru că unele femei (din specia internetus dependentus) au realizat că sunt șanse foarte mari să nu arăți cum trebuie în pozele/video-ul de la cererea în căsătorie. Și de ce să riști? De ce să te prindă momentul (intim?) nemachiată, fără țoale alese, fără fotografi profesioniști și Photoshop?

O InstaVedetă la care am văzut o pseudo-cerere de logodnă arăta total altfel în 99% din postări. Și bine în pozele „spontane” de la cerere. Sfântul Adobe a plâns cu lacrimi de tuș digital.

De ce o să prindă fenomenul ăsta?

Pentru că e evident: înfrumusețezi totul. Și nu-mi vindeți gogoașa „intimității”. Intimitatea nu mai există în epoca „uite ce am făcut”, „uite ce am primit” și „uite orice”.

Dacă ai spirit antreprenorial acum e momentul tău. Poți regiza cereri de logodnă care să implice tot: locație, camere, ținută el și ea, machiaj ea, bijuterie, tot. Porumbeii să vină la filmare, ea să-și exerseze fața de „nu creeeeed!?” și gata.

Peste ani te vor întreba nepoții: „mamaie, ai fost surprinsă?”. Mamaie se va șterge pe frunte de botoxul care-i iese prin pori și va spune „surprinsă? Am programat totul. A ieșit de Hollywood. Tataie cam prostănac, nu și-a învățat replicile scrise de scenarist, dar asta e…”.

Dragoste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.