Acum ceva luni mi-am promis să nu mai fiu impulsiv online și să las să treacă mai mult timp de la momentul T0 (când aflu X informație) până la Tfinal (când îmi formez o opinie pe care să o și verbalizez).
Cu foarte puține excepții cred că trebuie să fim (aproape) siguri de o știre undeva între 7 și 10 zile de la apariția ei.
Să luăm cel mai recent exemplu.
Pe data de 9 aprilie site-ul Adevărul ne anunța că tânărul ajutat anul trecut să-și cumpere o casă și-a vândut locuința pentru a-și cumpăra o mașină de lux. Articolul a aprins instant lumea. Secțiunea de comentarii e o uriașă bomboană amară de prostie și rasism.
Același Adevărul a revenit pe 12 aprilie cu mai multe detalii despre cum tânărul „și-a bătut joc” de bunătatea oamenilor. Din articolul ăsta nu aflăm perspectiva inculpatului.
Dar tot Adevărul clarifică lucrurile, alte două zile mai târziu, când află de la Sergiu de ce a vândut casa. Omul nu se descurca cu banii unde locuia așa că a vândut. Dar și-a cumpărat altă casă. Asta se numește mobilitate. Nu-i „bătaie de joc”, e ceva ce facem cu toții pe parcursul vieții: ne mutăm. Ne adaptăm.
Ce s-a ales de toată situația?
Percepția generală a rămas: „nenorocitul (de țigan) și-a bătut joc de cei care l-au ajutat! Că așa-s țiganii! HUO! MOARTE!”. Adevărul n-a modificat articolele precedente (nimic până la ora la care scriu eu asta), ori să facă vreun update la ele care să anunțe că, de fapt, omul n-a pierdut casa la pariuri, n-a luat BMW pe ea ș.a.m.d..
Și uite așa ajută presa la (re)cimentarea rasismului.
Frumos.
Dar asta nu e tot…
Tot Adevărul are o fascinație pentru știrile cu sinucigași. Într-un an (începând cu 16 aprilie 2020) a prezentat 94 de știri despre persoane care s-au sinucis. Din ce am răsfoit printre articole n-am găsit vreun articol despre sinucidere (ca fenomen, ce implică, cum să ajuți, adică informare), ci cazuri prezentate heirupistic și ademenitor. Cu cât o sinucidere e mai celebră cu atât e mai bine.
Un articol recent (7 aprilie) mi-a atras atenția datorită nivelului uriaș de lipsă de empatie emoțională a celui care a scris/aprobat articolul. E vorba despre o tânără din Armata Română care s-a sinucis. De ce? Adevărul a aflat de la „rudele și prietenii apropiați” că s-a sinucis din dragoste, tânăra având o relație cu un coleg căsătorit. Gata știrea. O nouă zi glorioasă prin care vulgul a fost informat.
De pe 7 aprilie și până azi n-am mai aflat nimic. Probabil că jurnaliștii au și uitat de caz, doar l-au rezolvat la o zi după tristul incident: sinucidere din iubire, iubire cu bărbat căsătorit.
Diformitatea jurnalistică e completată de următorul detaliu (care n-avea cum să scape unui jurnalist priceput): adulterul a fost înfăptuit de un coleg de unitate cu doi copii. Acum vă invit pe voi să faceți niște calcule și să vedeți cât de repede se află într-o unitate care bărbat are doi copii. Și care e nenorocitul care a provocat (că unii asta pot înțelege) moartea tinerei. Și cum e viața lui acum, după ce presa și-a făcut „datoria”.
Asta e presă de cantitate. Nu calitate.
4 răspunsuri
https://m.adevarul.ro/locale/iasi/sergiu-tatal-calaret-explicat-vandut-casa-donatii-spune-despre-dosarele-penale-1_6076b1685163ec4271ef5e45/index.html
Articolul din Adevarul spune clar ca omul s-a mutat vanzand casa primita deoarece nu mai facea fata cheltuielilor.
Si-a luat una mai mica in alta parte. De inteles.
De asemenea mentioneaza faptul ca isi luase un Golf 4 (nu vreun Rolls Royce) si ca a fost prins de Politie conducand fara permis (aparent nu il invatase societatea pana la 30 si cati ani are ca nu e legal) si amendat. Omul isi continua povestea spunand ca inainte cu o zi de a incepe scoala de soferi (zice el) a fost prins din nou de Politie conducand (?!?!?).
Dar aparent Politia (societatea de fapt, ca despre asta e vorba) nu l-a invatat nici dupa ce l-a amendat de 3 ori. Nu e el un redus, e vina societatii.
Comentariul tău arată faptul că jurnalismul de tipul ăsta și-a făcut treaba.
Mie imi plac contra-argumentele, nu parerile.
Uneori mă sperie oamenii ca dumneavoastră… Mă fac să cred că e imposibil de înțeles un text la prima citire și că probabil sunt nebună dacă la a treia citire a articolului încă nu pot să văd cum de ați ratat înțelesul…