Suicidul ca știre și rasismul grăbit

Acum ceva luni mi-am promis să nu mai fiu impulsiv online și să las să treacă mai mult timp de la momentul T0 (când aflu X informație) până la Tfinal (când îmi formez o opinie pe care să o și verbalizez).

Cu foarte puține excepții cred că trebuie să fim (aproape) siguri de o știre undeva între 7 și 10 zile de la apariția ei.

Să luăm cel mai recent exemplu.

Suicidul ca știre și rasismul grăbit 1

Pe data de 9 aprilie site-ul Adevărul ne anunța că tânărul ajutat anul trecut să-și cumpere o casă și-a vândut locuința pentru a-și cumpăra o mașină de lux. Articolul a aprins instant lumea. Secțiunea de comentarii e o uriașă bomboană amară de prostie și rasism.

Suicidul ca știre și rasismul grăbit 2

Același Adevărul a revenit pe 12 aprilie cu mai multe detalii despre cum tânărul „și-a bătut joc” de bunătatea oamenilor. Din articolul ăsta nu aflăm perspectiva inculpatului.

Dar tot Adevărul clarifică lucrurile, alte două zile mai târziu, când află de la Sergiu de ce a vândut casa. Omul nu se descurca cu banii unde locuia așa că a vândut. Dar și-a cumpărat altă casă. Asta se numește mobilitate. Nu-i „bătaie de joc”, e ceva ce facem cu toții pe parcursul vieții: ne mutăm. Ne adaptăm.

Suicidul ca știre și rasismul grăbit 3

Ce s-a ales de toată situația?

Percepția generală a rămas: „nenorocitul (de țigan) și-a bătut joc de cei care l-au ajutat! Că așa-s țiganii! HUO! MOARTE!”. Adevărul n-a modificat articolele precedente (nimic până la ora la care scriu eu asta), ori să facă vreun update la ele care să anunțe că, de fapt, omul n-a pierdut casa la pariuri, n-a luat BMW pe ea ș.a.m.d..

Și uite așa ajută presa la (re)cimentarea rasismului.

Frumos.

Dar asta nu e tot…

Tot Adevărul are o fascinație pentru știrile cu sinucigași. Într-un an (începând cu 16 aprilie 2020) a prezentat 94 de știri despre persoane care s-au sinucis. Din ce am răsfoit printre articole n-am găsit vreun articol despre sinucidere (ca fenomen, ce implică, cum să ajuți, adică informare), ci cazuri prezentate heirupistic și ademenitor. Cu cât o sinucidere e mai celebră cu atât e mai bine.

Un articol recent (7 aprilie) mi-a atras atenția datorită nivelului uriaș de lipsă de empatie emoțională a celui care a scris/aprobat articolul. E vorba despre o tânără din Armata Română care s-a sinucis. De ce? Adevărul a aflat de la „rudele și prietenii apropiați” că s-a sinucis din dragoste, tânăra având o relație cu un coleg căsătorit. Gata știrea. O nouă zi glorioasă prin care vulgul a fost informat.

De pe 7 aprilie și până azi n-am mai aflat nimic. Probabil că jurnaliștii au și uitat de caz, doar l-au rezolvat la o zi după tristul incident: sinucidere din iubire, iubire cu bărbat căsătorit.

Diformitatea jurnalistică e completată de următorul detaliu (care n-avea cum să scape unui jurnalist priceput): adulterul a fost înfăptuit de un coleg de unitate cu doi copii. Acum vă invit pe voi să faceți niște calcule și să vedeți cât de repede se află într-o unitate care bărbat are doi copii. Și care e nenorocitul care a provocat (că unii asta pot înțelege) moartea tinerei. Și cum e viața lui acum, după ce presa și-a făcut „datoria”.

Asta e presă de cantitate. Nu calitate.

4 comentarii

  1. https://m.adevarul.ro/locale/iasi/sergiu-tatal-calaret-explicat-vandut-casa-donatii-spune-despre-dosarele-penale-1_6076b1685163ec4271ef5e45/index.html
    Articolul din Adevarul spune clar ca omul s-a mutat vanzand casa primita deoarece nu mai facea fata cheltuielilor.
    Si-a luat una mai mica in alta parte. De inteles.
    De asemenea mentioneaza faptul ca isi luase un Golf 4 (nu vreun Rolls Royce) si ca a fost prins de Politie conducand fara permis (aparent nu il invatase societatea pana la 30 si cati ani are ca nu e legal) si amendat. Omul isi continua povestea spunand ca inainte cu o zi de a incepe scoala de soferi (zice el) a fost prins din nou de Politie conducand (?!?!?).
    Dar aparent Politia (societatea de fapt, ca despre asta e vorba) nu l-a invatat nici dupa ce l-a amendat de 3 ori. Nu e el un redus, e vina societatii.

        1. Uneori mă sperie oamenii ca dumneavoastră… Mă fac să cred că e imposibil de înțeles un text la prima citire și că probabil sunt nebună dacă la a treia citire a articolului încă nu pot să văd cum de ați ratat înțelesul…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: