Cititul de-a-n boulea și gândirea critică

Dacă n-ați stat pe vreo insulă pustie în ultimii ani probabil că ați remarcat faptul că discursul critic în public a început să fie din ce în ce mai blamat. Totul a început cu niște ștampile: „ești hater” și s-a continuat cu atacuri, înjurături dintre cele mai creștinești, amenințări, „las’ că-ți fac și-ți dreg”-uri.

Să te mai pui Gigă Contra, chiar și documentat, e bătaie de și în cap.

Sunt multe aspecte care au dus societatea în punctul în care înghite orice (și oricând), dar nu mai papă critică de nici măcar o culoare.

Zilele trecute postam o opinie despre situația autostrăzilor din Moldova și după ce s-au aprins unii care au citit pe diagonală textul (pur și simplu parcă au stat cu spatele la ecran și au pipăit buzele cuiva care mormăia textul) m-a întrebat un cetățean al online-ului de ce cred că oamenii sunt atât de recalcitranți când vine vorba și de o fărâmă de critică.

Multe motive, dar cred că am găsit o mini-mini-explicație pentru o parte din ofuscați, în special ăia care prezintă ceva urme de circumvoluțiuni (nu are rost să mai vorbim de talpă).

Simt că ne deranjează discursul critic din două motive:

  1. Optimismul în orb

Asaltați de „poți”, „cheia e la tine”, „totul ține de tine” ș.a.m.d. mai tot norodul crede că neșansa e semn de lipsă de ambiție. Ori de răutate (interioară). Nu ți se întâmplă visul pentru că n-ai vrut. Ori pentru că ai atras energii negative. Probabil ți-ai făcut rău cu mâna ta când ai hotărât să te naști într-o familie disfuncțională, săracă, fără educație și posibilități. De ce n-ai plecat? De ce n-ai pus mâna pe carte? De ce nu ești bogat? Din vina ta.

Și varianta că ești rău și d-aia pățești rău e comică. De parcă topurile Forbes, televiziunile și casele de vacanță sunt pline de jainiști și moaște vii.

Pentru că revolta e obositoare (și de cele mai multe ori nu aduce prea multe satisfacții, nu pe moment) mulți ajung să se complacă într-o stare de „o să mi se întâmple pentru că merit și mă chinui”. Oricum suntem cu toții niște eroi și martiri în poveștile noastre. „S-ar putea scrie cărți după viața mea” spun prea mulți care nu citesc deloc. Dar ei se chinuie. Și înghit gogoși motivaționale și pozitive. Critică? Asta nu-i ok, asta atrage vibe-uri negative, critica strică. De ce să ne spunem unde greșim? „Păi alții…”. Mai bine un cântecel vesel să cântăm și să ne satisfacem în grup, fără silă, fără jenă, cu rânjet tâmp pe buze.

Cum să fie rău când zâmbim? Lasă, o să fie bine.

2. Și cititul ăsta…

Am mai auzit treaba asta cu „citește prostii, dar măcar citește”. Nu știu dacă-i așa combinație să se citească prost de dragul cititului.

Pentru că dacă citești (lucru mare), dar citești în bulă n-ai făcut nimic. Spiritul critic se dezvoltă citind variat, așa cum îți dezvolți și alte simțuri prin diversificare și ieșire din zona de confort.

Cum să-ți placă o altă perspectivă (ori s-o înțelegi), când ești prins în scriitură veselă (și vesélă)? Sunt câte unii blocați doar în beletristică, dar niște titluri și povești de parcă-s făcute cu un generator de clișee. Clasicii-s grei.

Câte crezi că poți discuta cu cineva care-și cumpără cărți doar de unde-și cumpără sandvișuri, țigări și cafea. E raftul ăla cu 5-6 volume pe val.

Apoi sunt ăia care citesc doar, numai și decât biografii. Dacă nu-i chip cunoscut pe copertă nu merită.

Și evident că apar la masa lecturii și fanii înrăiți ai cărților care motivează. Uneori vrei să citești că poți, plictisit să-ți tot urle vreunul într-un clip pe Youtube.

Cu oameni blocați doar în aceste tipuri de lecturi n-ai prea multe de discutat. Cel mult în zona de #frumix și „împreună putem face o lume mai bună”, dar nu poți intra în cine știe ce subiect concret că-i pierzi și enervezi cu cifre, date, gânduri non-instagramabile.

D-aia spun că nici cititul ăsta pe burta goală nu-i vreo mare inginerie. Diversificare. Bagi și-o poveste, bagi și ceva mai greu, mai obositor, mai palpabil. D-aia-s rafturile în librărie pe categorii, să te plimbi prin ele, să diversifici. Te-ai chitit pe fețe cunoscute și Top 10?

Unele cărți enervează. Dar mai afli o părere, poate se prinde un alt unghi de abordare de tine. Unele sunt șocante („la școală mi-au zis altceva!”), dar sentimentul e grozav.

Dacă o ținem așa flower-power despre orice și oricine n-o să mai putem discuta niciodată serios despre nimic. Și o să ascundem studii și opinii pertinente pe rafturi înalte, nu care cumva să le răsfoiască vreun sensibilos și să leșine auzind că a lui credință e combătută în vreun fel.

Da, poate părea șocant și enervant, dar vreo 99,9% din probleme lumii nu se rezolvă doar „din energie pozitivă” și „dacă vrem”. La unele bucurii e posibil să fim nevoiți să renunțăm, pentru un bine peste 100-200 de ani, dar trebuie să-l ascultăm și pe un cineva care a studiat problema, are date (ori măcar chef să-și pună întrebări), nu doar un Gogu care știe el pe cineva și are un văr care are un vecin…

Altfel spus, criticați. Nu vă omoară nimeni. Încă.

One Response

  1. Mi-a făcut ziua mai bună ce ai scris :))
    Cărțile astea vor să te facă un mic Dumnezeu acolo, ce mare chestie? Adică nu contează ce vor alții, numai ce vrei tu contează, toate porțile se pot deschide dacă tu vrei să se deschidă, nu contează că alții au dorințe ce se opun dorinței tale, nu contează ce abilități ai sau nu ai, nu contează unicitatea ta, nu contează că nu ai vrea să dai mâna și să te asociezi cu anumiți oameni pentru „succes”, nimic nu contează, dacă ai vreo boală sau traume de când erai mic normal că e vina ta, aia e, dacă gândeam pozitiv totul era roz.
    Mă uitam și azi tot la ceva asemănător și tot la un George, la George Carlin mai exact, sunt de acord cu majoritatea lucrurilor pe care le spune, gândirea critică e foarte importantă dar sunt mulți care nu vor ca tu să o ai dezvoltată.
    M-ai făcut să mai diversific și eu ce citesc, mersi și o zi bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: