Salvați părinții de TV

Eu am crescut în generația despre care se vorbea că și-a început „declinul” cu jocurile pe calculator. Părinții generației mele urlau și erau loviți din toate părțile de știri care propovăduiau o epidemie de zombie violenți care la 12-14-16 ani omoară oameni în GTA, Carmageddon și Counter-Strike, iar la maturitate vor ajunge niște criminali fără minte. „Ăștia or să ne plătească nouă pensia?”

Realitatea, conform unor studii și din ce observăm în jurul nostru, e fix pe dos. 

Pare că cei care au descoperit escapismul prin jocuri nu au devenit violenți (fie ele și jocuri foarte violente). Infimele cazuri (preponderent din SUA) cu adolescenți care au făcut carnagii la școală și în ale căror calculatoare s-au găsit jocuri violente nu confirmă corelația joc violent = comportament criminal. Copiii ăia au fost stimulați de cu totul alți factori, jocurile fiind cel mult metode de relaxare. N-au ajuns criminali pentru că au jucat Return to Castle Wolfenstein și pentru că au ascultat Marilyn Manson. Aveau ceva pe suflet până să instaleze jocul și să dea play lui Manson.

Realitatea e că cei mai mulți escapizați prin jocuri în copilărie au ajuns adulți care… evadează prin jocuri. Atâta tot. Sunt oameni mari care bagă zilnic 1-2-3-8 ore de jucat, FIFA, împușcături, mașinuțe, cowboy și ce îi mai relaxează pe ei. Trăiesc povești virtuale frumoase și antrenante, cu mult mai interesante comparativ cu realitatea birou-pat. Sunt cel mult copii-mari, adulți care după ce cumpără scutece, cauciucuri de iarnă și plătesc facturile își comandă și o manetă nouă de Play-Station pentru că au dat de pământ cu ultima pentru că nu reușeau să treacă de ultimul bo$$ din joc. 

Cam asta s-a ales de cea mai mare parte din generația de la care boomerii aveau așteptări sinistre. Se joacă. Acasă, la metrou, în vacanță. Unesc bomboane, dau goluri în FIFA, sunt vrăjitori și nave spațiale.

Cam tot prin anii 90-2000 era discursul despre cum se îndobitocesc copiii cu televizorul. Nimic (complet) neadevărat aici. Îmi aduc și acum aminte de puhoiul de gunoi-distractiv produs de MTV&alții, cetinel ajungând și posturile românești să cumpere/inventeze bălării distractive la care să te hăhăi cu muci în barbă și semințe pe burtă.

Ce s-a întâmplat cu generația de adolescenți crescuți cu Jackass, Ciao Darwin ș.a.m.d. e prea devreme să ne pronunțăm, vedem peste 15-20 de ani când tragem linie. Probabil că nu prea bine… nici prea rău…

Cert e că tinerii de azi au scăpat de nimicurile TV evadând de la sine putere pe internet. Că e bine sau rău face subiectul altui text, altădată. Cine a rămas în fața televizorului? Părintele.

Așa că astăzi părinții sunt cei care au nevoie să fie salvați de televizor.

Generația 60+, boomerii, au devenit victimele îndobitocirii de care voiau să-și salveze copiii în 90-2000. 

Părinții ăia pe care-i uită Dumnezeu pe Antena 3, România TV, Realitatea, B1, Digi 24 sau în fața emisiunilor despre nimic lobotomizant. Părinții care se uită ore întregi, pe zi, cum se combină gherțoi în emisiuni matrimoniale.

Părinții au nevoie să fie salvați de programele și televiziunile care le prezintă lumea în tonuri de negru sau alb, îi anxietează zugrăvind o lume în care e un criminal în serie la fiecare colț de stradă, un terorist în fiecare metrou, un hoț (neapărat etnic) în fiecare autobuz și orice alt stereotip negativ mai poate aduce audiență legând privitorul de ecran. Posturile care dezbat nimicuri ațâțătoare evitând subiecte arzătoare, posturi care spun nimic în 24 de ore de breaking-news-uri și burtiere isterice.

Huxley atrăgea atenția în „Reîntoarcere în minunata lume nouă”, la vreo 30 de ani după ce ne-a plimbat prin imaginata Minunata Lume Nouă, că lucrurile au evoluat mai repede decât se aștepta el și că televizorul chiar îți poate da câtă prostie nici nu știi că poți duce. Și omul (în cazul de față boomerul) este flămând după irelevant, divertisment fast-food și știri panicarde. 

Am mai spus și cu alte ocazii…

Cred că tata e singurul telespectator B1 TV. De ce? Aia e, nimeni nu-i perfect, nici măcar tata. Nu-l judec, ani de zile am stat ca masochistul cu televizorul deschis 24/7 pe Digi24, nu care cumva să nu fiu informat, să nu știu vreun nimic stresant, ori că vreun câine s-a dat pe placa de surf. Știrile care contează. Alții se uită la Realitatea, România TV, Antena 3 sau acele televiziuni care transpiră din toți porii că-s dubioase. 

Ce se întâmplă la televiziunile de știri ale patriei? 

Rețeta e destul de simplă: de cele mai multe ori e chemat un marțafoi să explice în câteva minute un aspect pentru care alții studiază ani întregi. În vreo oră le spune el unora cu mult mai slab pregătiți ca el (telespectatorii) cum stă treaba cu justiția, directivele europene, ce se poate și nu se poate. Fiecare marțafoi are o agendă personală. Fiecare marțafoi are capacitatea de a instiga și convinge că are dreptate, oricum e urmărit de oameni care gândesc deja apropiat de valorile lui. Televiziunile de știri au inventat bulele când Zuckerberg se juca cu argoritmul în țărână.

Dar.

Să n-o dăm cotită: generația care și-a trăit primii 25-30 de ani în comunism nu-i conectată perfect la zilele noastre. Capitalismul îi frustrează (în mintea lor ar prefera o struțo-cămilă ceaușisto-capitalistă), tehnologia îi depășește cu viteză (nu se pot adapta rapid din lipsă de bani, timp sau chef), trendurile sociale (de gen, de orientare ș.a.m.d.) îi enervează, ori li se par complet satanice. Pentru un procent (mare-mic) din populație revoluția din 1989 și ce a urmat a însemnat filmul „Vizitatorii” (cu Jean Reno, 1993) pe viu. Adică s-au trezit catapultați dintr-o lume în alta. Nu-i o rușine, nu-i o jignire, e o realitate: unii români vor avea 30-40-50 de ani de buletin capitaliso-democrat-UE și nu vor înțelege de ce una-alta, ori de ce președintele nu poate să dea de la sine putere case, mâncare și medicamente săracilor. „Păi dacă era Ceaușescu…”. Azi, pe teritoriul României, mor oameni de bătrânețe care știu că Iohannis ar putea trasa cu degetul pe hartă unde să fie autostrăzi, spitale și școli, iar mâine le-ar ridica pușcăriașii. „Dar nu se vrea…”

Revenind la televiziune.

Poate ați văzut cel mai recent material Recorder. Nici nu trebuie să-l vedeți. Lucrurile-s clare. Partidele plătesc pe ascuns televiziunile ca să nu mai fie tăvălite. Nu doar televiziuni. Și principalele „ziare” online. Eu am zis de vreun an de zile că m-am lăsat de Adevărul, de exemplu. Altele românești nu mai deschid, m-am abonat la câteva newslettere românești (PressOne, DOR etc.) și străine. Îți garantez că nu ai nevoie niciodată de orice îți poate livra vreuna din platformele menționate în reportajul Recorder. Niciodată. Ești mai informat dacă citești pliantele pizzeriilor. 

Din păcate o parte dintre boomeri nu sunt atât de conectați la tipul acesta de informare și divertisment. Or avea ei telefon, dar ori nu le place informarea fără panaș (televiziunile fac show când prezintă Nimic), ori – caz des întâlnit – au fost prostiți să-și cumpere telefoane „la ofertă” și s-au băgat la rate pentru gioarse care îi leagă de un abonament. Și gioarsele nu duc mai nimic.

Așa că cei mai mulți boomeri sunt încă la TV.

Am prieteni care le-au băgat Netflix părinților. Cică așa au reușit să-i lase de B1, Realitatea, România, Antena, Digi… Nici nu știu ce e mai bine… binging la seriale… non-știri…

Realitatea e tristă. Ca postul TV. O parte considerabilă din boomeri sunt prizonieri într-o formă de bulă-TV, consumând constant ce li se livrează pe sticlă. Nu jonglează printre informații, au încredere în fețele frumoase și de multe ori cad pradă unui (cât de mic) discurs conspiraționist. 

Ce e de făcut? 

Cică o soluție e Netflixul. HBO. Amazon. Să-i dai boomerului seriale. Nu știu ce să zic…

Eu când mai prind telefoanele părinților le mai triez din porcăriile pe care le primesc pe Facebook. Facebook-ul unui boomer e un univers incredibil. Sunt mândru că ai mei sunt încă sănătoși la cap la ce bălării se strecoară în Facebook-ul lor. 

Cândva o să mă enervez și o să le scot/blochez posturile de știri românești. Or să se enerveze pe mine, dar îmi aduc aminte că tata mi-a luat tastatura prin clasa a 8a ca să învăț. HA! O să fiu băiat de comitet și le las Paprika TV, Mezzo și canalele cu filme românești. Pentru știri pot alege BBC, CNN și alte posturi străine. Nu știu engleză, dar trebuie să învețe dacă vor să se înțeleagă cu nepoții. 

Aveți grijă de boomerii voștri. 

5 răspunsuri

  1. N-am reusit sa inteleg cum s-a legat CNN cu Antena 3.
    I-or fi prostit ai nostri ca „sunt de stanga” si ca „devoaleaza” ei adevarul (de pe vremea cand trageau in Basescu) sau are Varanul relatii Secu – ceva institiutie americana de care se foloseste…?

  2. Din experienta cu ai mei care sunt 50+, iti zic ca nici nu vor sa faca acele mici eforturi pt a-si filtra informatiile consumate. Nu se obosesc sa dea „not interested”, nu blocheaza pagini sau persoane care le vand prostii (fie ele idei sau produse), nu inteleg impactul like-urilor, nu marcheaza spam-ul ca spam. La stiri care suna prea bine, nu au chef sa-si faca in paralel si propriile cautari.
    Intentiile articolului sunt bune, insa cred ca e buna si o alta intrebare – cat efort putem doza noi, copiii, in sensul asta? Poate si situatia de a inversa rolurile educator-educat ii atinge la ego. Dar eu nu cred ca e cazul sa ne tinem cu forta de niste adulti ca de niste copii, sa-i fortam sa invete lucruri, daca ei doresc foarte tare sa nu invete. Conceptul de echo chamber si de simt critic n-au aparut doar prin media/social media. Ii poti observa cum la anumite subiecte specifice, cei din generatia lor pot fi extrem de duri si sceptici. Deci muschiul critic il detin. Faptul ca nu il exerseaza in context mai larg, pe toate informatiile consumate, mie imi denota…nevointa. Autoritatea li se atrofiaza cand au copii mari care nu mai stau cu ei. Dar tot e la indemana, intr-un eventual conflict. E foarte usor sa joace cartea lui „nu-mi spui tu mie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.