Românii care nu știu să urban

Vorbeam zilele trecute cu femeia despre faptul că a dat ea peste niște date din care reiese că foarte mulți bucureșteni în vârstă sunt loviți de mașini pentru că nu traversează regulamentar. „De ce se întâmplă asta?”ne-am întrebat și am început să căutăm răspunsuri. 

În cele de mai jos voi face o păreristică lungă cât o zi de post, încercând să explic unde cred eu că e problema și de ce o (impotentă) campanie de conștientizare că există semafoare și treceri de pietoni n-o să salveze vieți. Oricâte flyere și spoturi TV s-ar face pe tema „nu traversa aiurea că mori” nu se vor schimba prea multe. Pentru că potențialul sinucigaș fără voie (tânăr s-au bătrân) știe că există trecere de pietoni dar alege să n-o folosească din motive pe care le voi enumera mai jos.

Adaug la cele menționate și anii de privit („cu atenție și îngrijorare”) la cum îmi traversează strada rudele mai bătrâne, plus niște 14 ani de șoferie și o viață de pietonărie observațională.

Poftim, ieri am stat 30 de minute în stația la 101 la Baicului și am remarcat cel puțin 10 pensionari care au traversat aiurea, într-un trafic infernal, isteric și periculos. Cât de aiurea? Aproximativ 50% dintre ei nici nu au făcut banala scanare stânga-dreapta pentru a se asigura că n-o să-i lovească ceva. Pur și simplu au trecut strada când au vrut, pe unde au vrut. Norocul lor.

Fie, și la alții se traversează aiurea (Madrid, Paris, Amsterdam, Londra ș.a.m.d.), dar o să aflăm în cele ce urmează de ce la ei e altfel acest aiurea. Altfel în bine. 

„De ce, George? De ce?”

Mie nu-mi plac explicațiile simple. Așa că dacă te aștepți la un steril „lipsă de educație” nu ești unde trebuie. Hai s-o complicăm. 

 Probabil știți că neamul românesc nu-i cel mai urban cu putință. Pentru cei care încă mai trăiesc în fantasma că majoritatea așezărilor românești debordau de urbanism și structură până la venirea comuniștilor o să-i rog să-și scoată capul din pozele frumoase cu Calea Victoriei și să meargă mental două stații de căruță spre mahalaua care înconjura zona bună. Și dacă tot sunt în căruță să se plimbe și prin alte orașe, sate și cătune. 

Până pe la jumătatea lui 1900 (adică când se nășteau o parte din pensionarii de azi, ori trăiau cei mai frumoși ani bunicii pe care i-ai dus la groapă prin anii 90) orașele românești erau… cum se putea la vremea aia. Frumos central, ca vai de ele la margine. Și marginea începea rapid, nu ca azi când mergi ceva până la cartierele-dormitor. Și marginea însemna de cele mai multe ori mahala. Ori cartier cât de cât ok, dar cu puține condiții care să-l facă neapărat urban. Trafic puțin, se plimba căruța din când în când pe alei, nămol, trotuarele erau un concept pe ici-colo.

Cu cât înaintai prin mahala cu atât era mai puțin oraș.

Comuniștii au avut viziunea asta să urbanizeze (cu forța) toată țara. Să stea tot românul la bloc, la oraș. Acum 15 ani (anii 2000) eu încă mai aveam vecini la bloc, în cartierul Rahova, care creșteau găini și rațe pe balcon. Am auzit că unii aveau și porci. Ce e asta? O struțo-cămilă a vieții rural-urbane. Practic, țăranul mutat în urban (cu forța, ori cu ambiția) și-a adaptat viața. Alți bucureșteni creșteau porci în improvizații lângă bloc. Alții își făceau grădină de legume în curtea blocului. Țăranul de oraș își trăia urbanul după cum știa. 

Paranteză.

Voi utiliza termenul de „țăran” cu sensul de „locuitor din rural”, nicidecum în sensul peiorativ. Să n-avem discuții și victimizări.

Închid paranteza. 

 „Bine, bine, dar ce treabă au toate astea cu traversatul?”

Facem boltă peste timp, sperând că s-a înțeles scopul gândului de mai sus, și ajungem la zilele noastre.

Destul de mulți orășeni s-au urbanizat cu forța. Ori aduși la oraș, ori veniți la oraș fără să se și auto-educe cu privire la ce înseamnă viața într-o asemenea structură. Practic, cum se raportau la ulița natală se raportează și la ulița bulevard. Arată altfel, dar nu-i același lucru?

Cei care s-au născut și au crescut în urbanul românesc au avut parte, cel mai probabil, de străzi mult mai goale (de mașini). Eu am copilărit pe strada Mărgeanului, zona Rahova, București. Acum 15-20 erau cu mult mai puține mașini pe stradă, iar în spatele blocurilor se puteau face terenuri uriașe de miuță, șansele să te deranjeze o mașină fiind rare. În anii copilăriei mele era cam absurd să treci strada pe la trecerea de pietoni din moment ce mașinile nu erau așa dese și implica un efort nejustificat să ocolești x zeci de metri. Așa că am crescut traversând exclusiv pe unde aveam treabă, cu excepția vizitelor în Centrul Aglomerat unde era totuși recomandat să traversezi corect (cu toate că și Magheru mergea tăiat cu sprint din când în când).

Acum, înmulțiți acest obicei, la care adăugați contextul de până acum 15-20 de ani, și o să vă rezulte faptul că unii dintre locuitorii urbanului:

  1. S-au educat stradal în orașe/sate unde dinamica om-stradă era rudimentară;
  2. Au crescut într-un urban-light unde relația om-stradă era altfel față de zilele noastre.

Ne întoarcem la vârstnicii care nu traversează corect.

Ei, cel mai probabil conform estimărilor mele ochiometrice, sunt captivi într-o gândire de uliță. Ori s-au format ca oameni pe o uliță, ori Bucureștiul anilor lor de formare era o uliță-light. Da – trecerea de pietoni e pe undeva în spațiu, da – mașini sunt peste tot, dar ulițele nu-s așa periculoase, nu? Sună absurd, dar e greu să dezveți un om de automatisme și percepții împământenite.

Luați exemplul centurii de siguranță: când mai stați în trafic încercați să urmăriți câți șoferi de peste 60+ ani poartă centura. Tot ochiometric vă spun că prea puțini. De ce? Păi centura a apărut târziu pe Dacia. Apoi, ani de zile a fost opțională cu mici și șterse campanii de conștientizare (ori amenzi împărțite parcă de ochii vreunui reportaj de presă). Centura de siguranță este indubitabil importantă (indiferent unde stai în mașină). Cu toate astea e evitată cu grație (și risc). Am auzit șoferi spunând că n-o poartă pentru că „nu simt condusul”. Brusc centura e prezervativ. Știți ce nu avea centură de siguranță? Căruța. Mulți urbanizați de azi s-au lepădat de căruță târzior în viețile lor. 

De altfel, relația românului urbanizat cu urbanul se reflectă în multe caracteristici țărănești. Mai dau un exemplu: aruncatul gunoiului pe stradă.

Sunt sate întregi în țara asta în care gunoiul e lăsat la voia întâmplării. De ce?

  1. Mult timp gunoiul era compus din alimente care sub o forma sau alta hrăneau pământul, deci puteai arunca resturile aiurea, „alimentând” natura;
  2. Gunoaiele se ardeau, deci exista o formă de „igienizare”;
  3. Relația om-natură în România e poetică, eminesciană, compatriotul fiind frate cu codrul doar când trebuie să fugă de caraulă. 

Mutat la urban, românul păstrează din ticurile ecologice, adaptează, ori trăiește cu impresia că din banii lui se curăță non-stop în urma lui, așa că se simte chiar boier aruncând gunoi pe stradă pe care vine altul (plătit) să-l strângă. E și asta o percepție a luxului. 

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a relației român-natură vă invit prin satele patriei să vedem cum își leapădă compatrioții deșeurile în râuri, eventual chiar în cel care trece prin spatele casei. Ghene acvatice. 

Acestea fiind zise.

În încercarea de a-i ajuta pe cei mai mulți români urbani să nu mai moară loviți de mașini trebuie să-i învățăm să oraș. Orașul are o dinamică aparte față de sat. Orașul are delimitări clare (trotuar, carosabil). Orașul are o altă viteză. Sună stupid, dar chiar și în 2022 sunt români la oraș care nu știu să oraș. 

De ce în Vest nu se moare așa des în traversare? 

În cele mai multe cazuri sunt la a 3-a, a-4a generație de urbanizați. Au avut agitație, trafic urban mai mult timp. Iar în unele cazuri au redus viteza în oraș (până la valori „absurde”) fiind clar că viteza mare înseamnă șanse mai mari de buba mortală. 

Nu trebuie să li se spună orășenilor că există trecere de pietoni. Ci faptul că nu mai sunt niște țărani la sat, ci trăiesc într-un mediu dinamic, periculos și că sunt „căruțe” de tablă care au viteză și ar putea să-i omoare când vor să meargă peste drum la Maricica.

Urbanul românesc, cu mici firimituri de normalitate, este un conglomerat de Țărănoaia. Șoferii sunt țărani, bicicliștii sunt țărani, pietonii sunt țărani. Trotinetiștii sunt neo-țărani.

Atât. 

12 răspunsuri

  1. Draga George, eu m-am nascut si am crescut intr-un SAT. Pe strada din fata casei treceau pe vremea aceea vreo doua, maxim trei masin pe zi, ce mai, un eveniment. Asta pentru ca noi aveam casa aproape de SOSEA. Altfel, daca mai urcai putin spre deal, nu vedeai masini cu zilele – transport in comun nici acum nu este.
    In ORAS ( Bucuresti) am venit la 18 ani (facultate).
    Nu am traversat niciodata aiurea. Poate nu intotdeauna pe la trecere, dar intotdeauna m-am asigurat ca nu voi sfarsi sub rotile unei masini.
    Explicatia ta e valabila, dar pana la un punct. Acel punct in care omul isi foloseste inteligenta ca sa se adapteze. Sunt mai multe masini decat erau pe ulita satului – atunci ma gandesc ce trebuie sa fac ca sa raman in viata.
    Eu cred ca traversatul aiurea ar disparea instant daca ar exista de fiecare data o amenda. Ca si multe alte tare ale acestui popor, urban sau rural.

    1. Te-ai contrazis superb în câteva rânduri: „nu am traversat niciodată aiurea. Poate nu întotdeauna pe la trecere”. Ok.

      1. La intersectiile fară “zebră” sau agent de circulatie , etc. traversarea se va face pe la coltul
        intersectiei , după ce, în prealabil, fiecare pieton s-a asigurat din ambele părti, lăsând să
        treacă vehiculele care se apropie în acel moment.
         Înainte de a traversa pe o trecere de pietoni sau pe la colţul străzii, asiguraţi-vă că atât din partea stângă a voastră cât şi din dreapta, nu se apropie nici o maşină.

  2. Ei na.. sunt bucuresteni care n-au vazut toata viata lor o ulita sau o caruta, si care traverseaza ca niste bezmetici.
    Este gena ai de descurcareala, de shortcut, de smecherie, de miserupism, cu mult sos de lipsa de educatie pe langa. Si atata tot.
    Plus ca batranii nici nu prea au o viata intreaga inainte de pierdut, le este mult mai usor sa „all in”
    George, nu toate explicatiile lungi sunt si cele corecte

  3. Dar dacă schimbăm perspectiva și ne uităm la trecerile de pietoni/spațiile pietonale care sunt puține, în unele cazuri, sau prost amplasate (mai ales pentru pensionari cărora le e mai greu să bată distanțe până la trecere ca să revină vizavi de punctul de plecare)? E genul ăla de design de parc nou în care aleile sunt asfaltate după ce oamenii au bătătorit potecile în funcție de traseele lor. Eu cred că nu pensionarii traversează greșit, ci orașul gândește greșit traseele lor (și ale noastre) amenajând străzile cu mașina în minte.

    1. Și asta e adevărat. Parcul Unirii e gândit aproape total opus față de cum îl „folosesc” oamenii. Și despre trecerile de pietoni aiurea amplasate am scris și aici – https://georgeisme.ro/de-rau/oamenii-merg-pe-unde-vor-ei/
      Cu toate astea, cum accidentele mortale au loc pe bulevardele mari, acolo e inteligent să depui un efort mai mare pentru a traversa pe la trecere. Oricât de aiurea e amplasată. Cazul Magheru: treceri rare și la distanțe mari, dar de ce ai risca să traversezi printre mașini care merg și cu 100 km/oră? Oricum, orașul nu e sigur și nu e gândit pentru pietoni, cu asta cred că suntem amândoi de acord.

      1. Da, clar. În contextul actual te-ai gândi că oamenii sunt mai precauți. Altfel, bună ar fi maică o trecere pe Magheru în dreptul Cărtureștiului…

        1. Bun e un Magheru cu viteză limitată la 30-40 și radare de zgomot (că mai sunt și oameni care locuiesc pe acolo și poate nu vor să doarmă în sunet de tobă de eșapament). Plus o pistă de biciclete. Ar merge multe pe Magheru, acest miez abandonat, Șoseaua de Centură din Centru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.