Puțină plictiseală și nițel „nu-i așa grav”

În ultima perioadă trec printr-o stare de „n-am așa mult chef de Facebook, blog sau podcast”. Aș putea să dau vina pe vreme că mă știu, sunt meteosensibil, cheful meu de orice stă confortabil între 15 și 28 de grade Celsius.

Weekendul trecut l-am petrecut fără conexiune la internet.

N-a fost un „detox” impus, n-am plănuit să stau ca pustnicul cu ochii-n soare și să mă uit la telefonul care nu-și găsea rețeaua. S-a întâmplat. Și mi-a prins bine pentru că am înțeles (târziu? greu?) că n-am pierdut nimic. În zilele alea nu s-a întâmplat nimic senzațional (ca-n multe altele). Da, lucruri au fost, întotdeauna sunt motive să spui chestii… dar privind de departe nu s-a întâmplat nimic, n-am pierdut nimic și nici lumea n-a simțit vreo nevoie stringentă de mine.

Înainte de pauza asta am avut o serie mai lungă de postări și texte opinioase. Și m-am enervat văzând, din nou, că oamenilor nu le place sinceritatea. Pentru că sinceritatea țintită e „nesimțire”. Spusă metaforic, după perdea, e frumix, shareuibilă, adună like-uri și aprecieri. Când pui degetul pe rană și lumea se simte luată-n vizor… nu mai e bine. „Ești dur”, „ești deplasat”, „nesimțit”.

Sunt fix aceleași vorbe, aceleași filosofii, doar că spuse mai apăsat.

Postarea mea de săptămâna trecută, aia care tradusă mai dezirabil nu mai deranja pe nimeni, s-ar rezuma la ce a spus cândva Kazi:

„Vrei să fii părinte/ Dar nu vrei să-ți crești copii”

Kazi Ploae

Așa că am concluzionat că oamenii vor să audă despre cum lucrurile nu merg, dar să nu le spui că nu merg din cauza lor.

Și mie nu-mi (mai) place să fac asta. E plictisitor să stăm în bulă și să ne batem pe spate. Toate postările și clipurile parcă se învârt într-un cerc care râde la aceleași lucruri și gândește la fel. Nici comuniștii n-au reușit performanța să aducă atât de mulți oameni la același nivel de plăcere/dezgust. Îmbulinarea internautică ne transformă în mici state virtuale comunistoide. „Nu-i ca noi? E greșit”.

D-aia m-am aricit și ieri când am văzut isteria cu speakerul motivațional/consultantul de imagine Cezar Ionașcu.

Zeci de prieteni și prieteni de pe Facebook au propovăduit (cu iz de „ce prost e ăsta!”) filmulețul lui Ionașcu despre cum să-ți dai masca jos, că-i botniță, că nu poți să respiri, că X și Y. Da, păr pe splină, dar m-am întristat pentru că din caterincă în caterincă omul a explodat.

Rețeta-i clasică. Dana Budeanu tot pentru că-i „caterincă” a crescut până a devenit o problemă. Share cu share se face faima.

Acum câteva luni, până să ajungă atât de cunoscut, Ionașcu era la un nivel foarte scăzut de atenție. În termeni internautici: era irelevant. Avea o mică și insignifiantă bază de urmăritori, nu deranja pe nimeni și valurile erau mici. Apoi a postat un video că vede antene 5G prin copaci și lumea l-a propagat pe considerentul „priviți nebunu`”. Doar că nebunu a rupt, călărind un val care a reușit să-i lărgească plaja de fani.

Astăzi, purtat de un tsunami de share-uri la clipul cu eliberarea de mască, Cezar Ionașcu se îndreaptă vertiginos și sigur spre 30-40, poate chiar 50.000 de like-uri. Când o să fie prea sus cei care l-au înjurat azi se vor întreba „cum a ajuns acolo?”. Păi… felicitări, ați ajutat.

Sunt două aspecte care mă irită.

Faptul că se propagă cu aplomb ignoranța (chiar și când e inofensivă), ca mai apoi tot valul de „priviți prostia” să se rezume doar la glumițe și activism de Facebook. Dacă ești așa scandalizat fă ceva mai mult. Nu, n-ai ajutat la nimic dacă ai dat share și le-ai arătat oamenilor. Absolut deloc. Ai făcut mai mult rău.

Oricum, nu mă refer la cazuri când o vedetă uriașă face o prostie. Când e un mamut e normal să-i arăți public ignoranța. Dar când vorbim de cifre insignifiante în online… nu merită efortul. Singurul gest demn de apreciere este acela al intimei reclamații, al subtilului report pe Facebook. Fără bravada.

E grav? Vă roade Covidul? Ce a spus Cezar Ionașcu e horror? Se moare? Nasol. Crezi că poți să-l pedepsești dincolo de un share și un „ce prost e ăsta”?

Acestea fiind zise, sunt puțin plictisit de propria bulă, enervat de activismul ei bășcălios și căldura asta îmi leșină svâcul de a da cu pietre în băltoace.