Premiile „Păr pe Splină” – ed. I

În fiecare zi vedem oameni care ne provoacă o senzație de păr pe splină. Un disconfort direct proporțional cu a mângâia pisica invers. Un amestec de „stânjenitor”, „penibil” și „cringe” (ca să satisfacem toate generațiile).

Ceva care să-ți stârnească o senzație de spleen. Te-ai prins?

Acestea fiind zise, să vedem care sunt câștigătorii lunii aprilie.

  • Păr pe Splină – Bronz
Premiile „Păr pe Splină” – ed. I 1

Anestezistul Bacalbașa reușește periodic să provoace senzația de păr pe splină prin declarații de prost gust și de neam prost, din păcate fără anestezie în prealabil. Este un personaj care se potrivea perfect sketchurilor Vacanța Mare (între Urinela și Diarela), dar s-a pierdut pe drum și a ajuns în politică, mai exact în Camera Deputaților (din partea PSD).

Prin ieșirile lui dese ne demonstrează (din nou) că nu ai o garanție a decenței dacă vorbești cu un absolvent de studii înalte. Gherțoială cu diplomă.

Postarea lui de pe Facebook, în plină criză socială și avalanșă rasistă, e mai potrivită pentru o pagină de glume furate, eventual de la un comediant care încearcă din toate până-și găsește nișa și apoi se lasă pentru că-i mai sigur la Uber. Gluma nu-i senzațional de proastă (am văzut mai rele), dar există un talent în a livra glume proaste-bine și de obicei asta nu se întâmplă politicienilor care trebuie să aibă un cu totul alt discurs.

  • Păr pe Splină – Argint
Premiile „Păr pe Splină” – ed. I 2

Din păcate continuăm topul tot cu un politician: Rareș Bogdan. Despre acest mic prinț de uliță am mai vorbit și aici și aici, dar nu-i niciodată destul când ne referim la un personaj care pare pe val în politică.

Trebuie să-l avem în vizor până nu e prea târziu. Că așa facem de obicei cu toți dubioșii din politică: îi ignorăm și apoi ne trezim cu ei primari/președinți.

Rareș Bogdan este un alt motiv pentru care PNL merită tot ce e mai rău.

  • Păr pe Splină – Aur

Colo (Alexandru Bălan) este unul dintre cei mai urmăriți oameni din Youtube-ul românesc. O vedetă în adevăratul sens al cuvântului. Peste 800.000 de fani (dacă nu înțelegeți ce înseamnă asta comparați cu cifrele pe care le fac majoritatea televiziunilor).

Colo are aproape 30 de ani, mulți fani și mult conținut. Ce o să vedeți mai jos nu este o excepție, nu este rezultatul unui anevrism. Așa e el pe net, asta vor fanii lui să vadă, cu asta face bani. Motiv pentru care cred că numele de scenă „Colo” vine de la „Colonoscopie”.

Eu l-am descoperit târziu, dar de la primele secunde mi-a provocat păr pe splină și situația s-a cronicizat căutând și alte lucruri de calitate pe canalul lui. Chiar canal. Cât despre jumătatea lui, despre care vorbește în clip, wow! Ce alegeri, ce perspectivă, abia aștept să vă înmulțiți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: