Precum în cimitir, așa și acasă

Nu merg așa des prin cimitire, dar și când o fac remarc din prima haosul trecerii în neființă. Nu-s la curent cu feng shui-ul tuturor cimitirelor din țară (ba chiar îmi imaginez că unele arată foarte bine, alea „de firmă” sau cu istoric), dar altele… vai de morții lor, mă-nțelegi?

Am fost recent într-o îngropelniță de prin județul Giurgiu, ceva mic, sătesc, și am rămas șocat de lipsa ordine, ba chiar exces de kitsch.

Dacă mi-aș face somnul de veci într-un astfel de loc vă garantez că ușile și mobila în niște case s-ar mișca înnebunitor. Pentru o eternitate.

Sunt cimitire-n țara asta unde se fac gropi și se împart parcelele de îngropăciune după cum se dau avizele dezvoltatorilor imobiliari. Aiurea, oriunde.

În mediul rural e de groază.

N-ai și tu o alee, un drum drept, o ordine între morminte. Când tu crezi că stai pe alee îți dai seama că, de fapt, stai pe groapa vreunuia, nesemnalizată, lăsată de izbeliște că n-au mai venit rudele să-l curețe pe mort de mărăcini și buruienile aruncate creștinește de ceilalți îndoliați care-și curăță defuncții și transformă parcela altuia în spațiu de depozitare.

Popor artistic, fiecare mort cu stilul lui de groapă, cavou, criptă și cruce. Rar vezi două la fel.

Asta înseamnă personalizare, nu că-ți pui husă la telefon, ori că-ți cumperi cutie de suc cu numele tău pe ea. 5.000 de morți? 5.000 de stiluri de cruci. Eclectism la maximum.

Neapărat o poezioară sforăitoare pe cruce, o rimă demnă de un copil de clasa a III-a, un ceva artistic să vadă prostimea că sunteți din neam de soi. Pe mort îl doare la oase de prostiile astea.

Mi-am dat seama că cimitirele haotice nu sunt un accident. Am remarcat că ele apar acolo unde și comunitățile sunt dezordonate arhitectural. Locul de somn al morților e în perfectă „armonie” cu lipsa de bun gust a celor vii. Îți poți da seama de cât de frumos și ordonat e un cimitir după cât de confuze stilistic sunt casele urmașilor.

Sunt niște sate prin Giurgiu (și sunt ferm convins că nu doar acolo) unde și-a făcut fiecare casă după cum l-a mâncat imaginația. Culori aiuritoare, coloane penibile, ferestre „șic”, garduri urâte cu spume ș.a.m.d.. Fiecare cum a știut mai bine și după buget. Problema nu e la săraci, ci la ăia care au cheltuit bani buni să clădească monumente urâte. Sate întregi de oameni care parcă se urăsc între ei și au vrut să-și facă locuințele urâte ca să le provoace cancer vizual vecinilor. Altfel nu-mi explic.

Tot într-un sat din Giurgiu am văzut și prima ușă cu vizor. La balcon de vilă. Că nu se știe…

Altfel spus, lipsa de estetică trebuie să fie treabă ereditară. Te naști într-o casă urâtă și rudele vor avea grijă să te-ngroape în ton cu asta.