Poate după ce mor ăștia. Poate atunci o să fie altfel

Textul ăsta nu se vrea o declarație de ură, ori vreun blestem. Nici pomeneală. E, mai degrabă, un calcul sincer în legătură cu potențialul social al acestei țări, un răspuns la întrebarea „când o să fie mai bine în România?”.

Evident că o să fie mai bine când o să avem mai mulți kilometri de autostradă, mai multe spitale, mai multe școli, mai mult de 4 lei/lună dați pe cultură ș.a.m.d.. Dar „omul sfințește locul” și la noi nu-i de mirare că au prins moaștele așa bine. Cu vii nu sfințești nimic, uscăciunile fiind baza salvării.

Un primar din România a făcut sex cu minore.

Există dovezi, el a recunoscut (sugerând că-i deja „o poveste veche”, reamintită mișelește în an electoral), tinerele care au trecut pe lângă vintrele lui și-au reamintit trauma. Sătenii? Alegătorii primarului? Gura lumii ce spune?

Gura lumii nu crede. Nu crede în fapte, dovezi, ei n-au văzut așa ceva și nu cred. Pedofilia și prostituția transcende imaginația lor rudimentară. Cu atât mai mult să se întâmple la ei în bătătură. Păi ce ar crede lumea despre ei, plebea, dacă s-ar întâmpla nasoale în comunitatea lor? Ce ar crede lumea despre ei, alegătorii lui dom` primar-pedofil, dacă s-ar afla că alesul lor face nasoale?

Nu spune asta ceva și despre poporeni?

Și nu-s ei imaculați? Nu-s ei curați precum imaginea ce și-o proiectează în ales?

Așa că domn primar e curat în ochii oamenilor. Și nu pentru că ei n-au fost acolo să-l vadă când comitea nasoală, să-l vadă ei cu ochii lor, ci pentru că – în ansamblu – e băiat bun domn primar. A dat adeverințe, a făcut una alta pentru comunitate, e om cu frică de Dumnezeu.

Dacă a greșit… „păi nu greșim cu toții?”.

Așa că poate după ce mor ăștia o să fie mai bine. Și după ce mor și cei educați de ei. Și după ce dispare și ultima fărâmă din ei, diluată în 3-4 generații.

Sursă foto: Adevărul

4 Responses

  1. Statistic vorbind, mari sanse ca majoritatea mosilor astora sa fie si ei cu musca pe caciula si deci in solidar cu primarul (minim batut si violat muierile lor proprietate personala). Apropo, stii ca la sate la femeie se zice femeie si la barbat se zice om?
    Apoi, si dupa ce mor astia, vin altii. Apropo din nou, stii cu cine a tot votat la alegeri indragitul cantautor de muzica rebela hip hop, idolul generatiei anilor 90/2000, Tatae BUG Mafia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: