Georgeisme

Nu-mi e frică de Doamne-Doamne, ci de Femei-Femei

Praga, ura și ranchiuna

Am fost la Praga. Asta că se tot întreba lumea „băi, unde e Bonea? Că n-a mai zis nimic… oare s-a întâmplat ceva? Suntem foarte preocupați!”

N-am pățit nimic, am stat doar câteva zile printre cehi să văd ce au ei și n-avem noi, ce avem noi și n-au ei, ce n-are nimeni. N-o să vă plictisesc cu prea multe opinii turistice pentru că nu mi-am dezvoltat latura asta și încă nu-i văd bine pe ăia care se pozează în fața monumentelor și postează impresii belicoase. Dar poate se prinde și de bine treaba asta, cine știe.

Înainte să vă spun ce îmi doresc cu adevărat să vă spun vreau să vă spun că:

  • Trenul Gara de Nord – Otopeni este o comoară. A meritat așteptarea de 194 de ani, acum poți circula civilizat între două puncte importante. Cu 4 lei. Fără întârzieri (eu n-am avut norocul). Recomand. Aș da și 15-20 de lei pe bilet dacă știu că pot da timpul înapoi și fac trenul ăsta disponibil din 2000-2010;
  • Praga e frumoasă. Mai ales din punct de vedere arhitectural. Pur și simplu s-au jurat că renovează toate fațadele și că una nu seamănă cu cealaltă, fiecare originală și surprinzătoare în felul ei. Doar două nu erau țiplă, dar sunt sigur că până la anul e totul gata;
  • Au bere multă (se pare că-s pe primul loc în lume la consum) și orașul e plin de ginerici și miresici, veniți cu toții și toatele să se bachelorească în grup, zgomotos și alcoolizant. Unde se aud urlete e posibil să fie un ginerică beat, ori to’arășul ăla prost din gașcă care are „o idee bombă”. Unde-i chițăială știm ce se întâmplă;
  • Orașul e sigur. Poate cel mai sigur pe care l-am vizitat. Dar după Atena nimic nu mai contează;
  • Librăriile sunt bune, bogate în cărți în engleză, dar librăria Shakespeare&Sons este ceva incredibil. Mănâncă bine înainte și vezi că nu-i semnal la subsol. Cărțile sunt scumpe, dar nu te pune nimeni să le cumperi pe toate. Din păcate; 
  • Tururile ghidate merită banii. Nu ezitați;
  • Se poate fără cash 99,9% din timp. Singurul loc unde ai nevoie de cash e la turul ghidat, dar oamenii sunt de treabă și poți să plătești și prin bancă. Altfel, totul cu cardul (inclusiv bacșișul). E mai simplu și mai ușor. Nu ai ce să cauți la ATM-urile Euronet. Niciodată. Nicăieri. Nu;
  • Încearcă ciorba de burtă. E altfel. E bună;
  • Stăm mai bine pe infrastructură pentru biciclete. Au și ei copleșitor de multe mașini. Semafoarele pietonilor durează 3 secunde. Maxim 4. D-aia nu-s bătrâni pe stradă. Au sfârșit la jumătatea trecerilor de pietoni;
  • Transportul în comun e bine pus la punct și intuitiv. Greu să te pierzi.

Altfel spus, merită o vizită.

Acum revenind la ale noastre și ale lor.

Anul trecut cehii au zis „ne” (adică „nu”) la smogul vizual. Ce e smogul vizual? 

Știi momentul ăla când te plimbi prin București și nu vezi orașul de reclame? Clădirile sunt sub reclame, natura e ascunsă după panouri, străzile sunt reclame, de pe stâlpi ți se forează puțuri, de pe ziduri îți cântă Smiley, de pe un gard ți se mută molozul la 07… totul e o reclamă. Dacă te plimbi prin București o să vezi că orașul e un mare panou publicitar. Asta înseamnă smog vizual. Smogul vizual e rău, precum poluarea aerului. De ce e rău? Pentru că toate orașele au o identitate arhitecturală și pitirea ei sub reclame lasă impresia de bazar. Dar un bazar murdar, nu ca ăla faimos. E ca atunci când intri pe site-ul Gazetei Sporturilor și în locul știrilor ești orbit de reclame. La fel și cu un oraș. Doar că pentru reclamele orașului nu ai AdBlock, cel mult dezvolți o indiferență mintală, ceea ce e mai rău pentru că „indiferență” nu e niciodată bine.  

Cehii și-au zis de câțiva ani că „mai gata” cu reclamele pe blocuri. Neerlandezii sunt și mai nebuni și de câțiva ani au redus numărul reclamelor stradale la o mână de afișe, în zone atent studiate, orice și oricum să nu obosim ochiul cetățeanului. Cei din Țările de Jos (a.k.a. Olanda) au un întreg manual despre cum nu pui ce reclamă vrei tu pe spațiul public că nu ești la tine acasă. Să-l citiți (e pe marele net). Mai sunt și alte țări care se pun de-a curmezișul reclamelor stradale. De ce? Așa cred ei că e sănătos. Să te plimbi prin oraș și să vezi orașul, clădirile, spațiul verde, oamenii, dar mai important ca orice e important ce să nu vezi: pariuri, videochat, cârnați, pastile de hemoroizi, oferte la bere ș.a.m.d.. 

Ajută? E frumos? Tu ce crezi?

Bă, Praga are arhitectură frumix, nu ca-n București”, o să-mi spună unii dintre voi. 

Discutabil. Adică e frumos și la ei, absolut, dar poate să fie frumos și la noi. Că e frumos. Amalgamul ăsta de stiluri, tona de influențe arhitecturale, toate dau un frumos unic. Vă dau sugestie vizual-culinară de nota 10: rezervați o masă la Papila Kitchen. La fereastră sau afară. Și priviți stânga-dreapta-față pe strada Radu Cristian. Ce vedeți? Cât vedeți? Nu că-i gigea? Nu sunt renovate, mai au mici bube pe ici-colo, dar și dacă le-am face… bombă! 

Dar să ne întoarcem acolo unde arde mai tare.

Una dintre probleme e că la noi oamenii s-au răzbunat pe clădiriMai ales dacă sunt comuniste. În primul rând le spun „blocuri comuniste”, motiv pentru care nici n-au cum să le iubească. Că doar sunt comuniste, deci merită ce e mai rău. Iar pentru că au impresia că doar la noi s-au pus căși peste căși cu exterior gri e semn că trebuie făcut ceva rău acestul înveliș. M-am gândit astăzi că parentingul românesc se vede și-n modul cum tratăm clădirile pe care nu le-am vrut. Ce face părintele român copilului pe care nu și l-a dorit? Exact. 

Dar pentru că am poftă de scris aș duce discuția asta și mai în urmă.

Istoricește, nu simt că românul (valahul, moldoveanul, transilvăneanul ș.a.m.d.) a avut o relație prea bună cu spațiul comun. Strada, ulița, acel ceva dincolo de propria ogradă. Nu am găsit date despre vreo grijă comună a spațiului comun, iar obiceiurile zilelor noastre îmi demonstrează că nu există o moștenire general acceptată că e bine și frumos să ne îngrijim de exteriorul propriei parcele. De la mucul de țigară aruncat pe jos până la gunoiul aruncat pe geamul apartamentului, de la parcatul pe tot trotuarul până la luarea cu japca a unei bucăți de trotuar pentru propriul bijniss (vezi fascinanta istorie a buticurilor-gheretă din Bucureștiul post-89), totul demonstrează că românul are o relație de lasă-mă să te las cu spațiul comun. 

Mai mult: comuniștii au impus grija spațiului comun (scoțând oamenii la curățenie din ce mi-au povestit unele rude), lucru care în mintea unora a trecut drept înjosire și „măsură comunistă”. Așa că cel mai anti-comunist lucru este să nu te preocupi de spațiul comun. Când îi vedem pe japonezi că strâng după ei pe stadion îi privim ca pe niște civilizați-ciudați, o treabă de „educație”, dar uităm că educația se impune. Și dacă o impui… e comunistă, nu? Orice impui e comunist, clar. Deci japonezii sunt…

Cât despre relația de iubire româno-natură, ea e valabilă doar în poezii și tactici militare. Natura ne-a ajutat să n-o luăm rău pe coajă și tot ea a fost sursă de inspirație pentru poeții nepereche care se plimbau cu orele pe lângă plopii fără soț, tânjind după părți fătătoare (da, despre asta e poezia, Mișu era și el om în zeitatea lui). 

Ajungem în zilele noastre unde spațiul exterior blocului este un haos. 

Blocurile comuniste sunt, dacă ne luăm după cei din domeniu, blocuri moderniste. Cum îmi imaginez că e greu să spunem „modernist” în asociere cu „comunist” o să ne blocăm în maleficul „bloc comunist” și o să-l tratăm așa cum credem. 

Ce am putea face? Păi blocurile comuniste se pot picta, pot ajunge planșe pentru artiști, pot spune ceva despre cartiere și oamenii din ele (și fiind atât de multe și înalte pot spune foarte multe). Avem șansa unor planșe de desen uriașe. Ce ar însemna asta? Păi în primul rând am avea turiști care s-ar plimba prin oraș, curioși să descopere ce au făcut „nebunii ăștia de români” pe blocurile lor. Doar la prima mână-mi vine în minte că dacă ai o cohortă de străini care ți se plimbă prin oraș (dar mai ales prin cartiere) o să-ți bubuie HoReCa din tot orașul. C-o să vrea omul o merdenea în Titan, un cico în Drumul Taberei, un biscuite în Berceni. Dar important e să-l duci acolo pentru ceva. Vezi, ce simplu e să faci o strategie turistică când oferi ceva („desene pe blocuri” pentru cei simpli în explirare). Să-ți bubuie Instagramul străinez de poze cu blocuri cool și artă urbană din Ghencea până în Pantelimon. Frumos, nu?

Ori am putea să nu.

Să lăsăm orașul plin de reclame, mai ales (feblețea mea), cârpele mari care acoperă o întreagă clădire. Dacă mai e și la vreo casă de pariuri… îmi și imaginez cum arată într-o fotografie turistică. 

Bine, o să-mi spui că se fac bani. Că ăia dau bani să-și pună reclama. Dar vă spun ce mi-a zis mie un băiat în tramvaiul 32 într-o seară: „banii se fac și altfel, mă-nțelegi?”

Bine, și eu am vorbit doar de blocurile comuniste, dreptunghiurile alea pe care nu le suportă nimeni. Dar să pui o reclamă pe/în fața unei clădiri istorice e de un prost gust incalificabil. 

Probabil că ce spun eu aici o să mai dureze (și revin cu un alt text zilele următoare despre cum cred că o să mai dureze cel puțin 10-15 ani). Până atunci românul trebuie să-și consume ura și ranchiuna pe spațiul public comun. Trebuie să dăm toate palmele posibile celor considerate comuniste, să umplem toate blocurile de termopane până arată ca niște buticuri ordinare suprapuse. Și toate clădirile să se umple de negi, adică acele cutii inestetice de aer condiționat, montate de fiecare după cum l-a dus capul. Chintesența nesimțirii în a monta aerul condiționat o vedeți pe fațata palatului Universul, clădire istorică, plină de însemnătate, proaspăt renovată, dar în fața căreia nimeni nu și-a zis: „nu facem și noi ceva cu aparatele astea de aer condiționat, trăi-v-ar!”

Praga, ura și ranchiuna 1
Priviți negii.

Altfel spus, ar putea să fie frumos, dar încă ne satisface să-i punem lui „Ceaușescu” o cârpă cu promoții pe figură, când am putea lua exemplul mai creativ al altor state din blocul comunist și să-i dăm lui Ceașcă palma colorată și plină de viață pe care o merită. 

Zic și eu.

P.S. – fotografia articolului nu-i din Praga. E din București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.