Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Pasărea Măiastră a bulei mele

Înainte de toate trebuie să spun că-mi este foarte greu să vorbesc despre Creative Fest, evenimentul muzical organizat de Firea pentru tinerii „frumoși și liberi” .

Din două motive:

  1. Prieteni, apropiați și oameni pe care îi ascult au luat parte la eveniment, unii în public, alții pe scenă;
  2. Cânt într-o trupă și când văd ce activă e „societatea civilă” mă gândesc serios să aprind niște lumânări la Catedrala Neamului și să pup brâul maicii domnului ca să prindem și noi o cântate publică, în fața unui public asigurat (că vine lumea la mocangeală) și pe bani frumoși de la primărie (adică de la stat).

Vai, George, te-ai compromite total dacă ai cânta pentru vreun partid sau eveniment politic!”. Ha. Ce o să facă lumea? Meme-uri? O să aprindă lanternele de la telefoane? O steluță pe Facebook?

Dar cum îmi place să fiu nesimțit de sincer…

Primăria din București, prin vocea cârmuitoarei Firea, se anunța falimentară pe la începutul lunii iunie. Cum s-au simțit bucureștenii știind că trăiesc într-un oraș pe butuci? Probabil că vă amintiți și acum de protestele masive din fața clădirii unde doamna Pandele se joacă de-a primarul. Oare ce s-a întâmplat cu oamenii care au stat cu orele pe treptele instituției și au cerut demisia?  

N-o să-i uităm niciodată pe eroii protestelor de pe bulevardul Regina Elisabeta din iunie… Ce conștiință!

Primăria falimentară a oferit cadou un concert de vreo 250.000 de coco. Cum se face când îți chiorăie mațul. Să se bucure și bula care n-o scoate pe Firea din înjurături și glume pe Facebook.

De ce? Pentru că Firea știe să facă politică și cunoaște faptul că ce nu poți convinge are un preț. „Ce vrei să spui, Bonea, c-o să votez cu Firea pentru că mi-a dat un concert moca?”. Nu. Și nici nu trebuie. Important e s-o validezi pe Firea în ochii celorlalți ca fiind primarul care bucură pe toată lumea. Știu, tu te-ai dus în scârbă la concert. Te-ai dus pentru artiști…

Artiști pentru care n-ai da un ban să-i vezi pe bilet. Că ție-ți place muzica bună, dar să fie pe gratis (în aparență, pentru că de fapt e de la bugetul de stat la care ai contribuit. Ha! Țeapă!).

Mâna sus câți iubitori de Subcarpați, Robin & The Backstabbers, R.O.A. sau Vlad Dobrescu au fost în ultimele 12 luni și la un eveniment pe bani pentru artiștii preferați. Aha…

Și-n același timp nu pot să nu spun ceva și despre cei de pe scenă care acceptă (din ce în ce mai lejer) statutul de trupe de cvasi-campanie. Am înțeles că banii-s frumoși când vin pe filieră politică. Trebuie să mănânce și gura artiștilor o pâine, acum când „fanii” ies din casă și Spotify doar la ocazii.

Sunt curios câți din trupele de pe afiș vor posta în următoarele 12 luni ceva anti-Firea (vine campania, o să ardă buricele).

Remarc și faptul că Dubioza Kolektiv e la a doua cântare în București sub ștampila primăriei. La prima am fost și eu și mi s-a părut caterincă să vină și s-o înjure pe Firea pe banii ei/noștri. Acum nu știu dacă mai e la fel de amuzant. Bine, poți să-ți nișezi trupa și pe filonul „înjurăm sistemul” pe bani de la sistem.

Probabil că mai sunt 250.000 de lucruri de spus, dar e important de subliniat faptul că Firea a reușit (cu 0 investiție din buzunarul ei) să pună semnul egal între ăia care se înghesuie la mici și bere și bula care-i beștelește și îi consideră proștii țării.

Știu, bula mea o s-o pedepsească pe Firea la urne. Dacă-și vor face buletin de București până atunci. Și n-o să le fie prea lene să meargă la urne. Că la urne nu cântă nimeni gratis.

Până la vot sunt sigur că o bună parte din spectatorii de la Creative Fest nu vor rata ocazia s-o înjure pe Firea pentru celelalte inițiative care nu-i privesc.

Felicitări, madam. Felicitări. Cum să nu-i fie frică Vioricăi de tine?

Un răspuns

  1. Am cântat și eu cândva într-o trupă (Les Elephants Bizarres) și am și eu, cum ai spus și tu, prieteni atât pe scenă cât și un public.

    O să fiu foarte scurt cu privire la cei care-au participat la acest festival: foame de bani, lipsă de caracter.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.