Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Limba română o să die

La mine-n bulă treaba e clară. Se vorbește romgleză și accentul devine mai strong cu cât te duci mai aproape de Pipera/zonă cu multe clădiri de birouri.

Mă pălește râsul când îmi aduc aminte de faptul că acum 10 ani mulți români își dădeau ochii peste cap când îl ascultau pe Marean Vanghelie. Primarul „care este” ținea capul de afiș pentru greșelile făcute. Prost și agramat cum era (nu știm dacă s-a deșteptat) se făcea înțeles. Oricâtă școală aveai înțelegeai ce vrea să spună cu vocabularul lui limitat. Astăzi poți lăsa mască mai mult de jumătate din țară cu un discurs office.

Printre ăștia care azi și-au mutat vocabularul de la job acasă sunt și oameni care râd la greșelile gramaticale făcute de maneliști. Dar, precum în cazul cu Vanghelie, și maneliștii sunt capabili să se facă înțeleși pentru mase. Maneaua o să devină cu adevărat imposibilă când o să aibă cuvinte precum „meeting” și „ASAP”.

Nu mai știu cine a zis asta, dar „limba e un organism viu”. Așa e. Se schimbă non-stop. Nu știu cum e pe la alții, dar limba română e constant într-o schimbare. Nu-s lingvist, dar estimez că la 40-50 de ani limba română a mai suferit un șoc, o perfuzie. Mergi în urmă pe cronologia politică și o să vezi.

Pe mine mă distrează teribil corporatiștii care-și dau ochii peste cap când văd/aud o greșeală gramaticală, dar li se umple gura de office-slang.

Un „fii” scris greșit le provoacă urticarie, dar cu plozii lor vorbesc de parcă-s într-un call. Face sens?

Și înțeleg perfect scuza cu „vrem să-i învățăm pe copii limbi străine”, doar că e o oarecare rigiditate țopistă vis-a-vis de limba română în timp ce o schilodesc. Îi pun coroană, dar o lovesc la tălpi.

Cred că orice om întreg la cap își dă seama că limba română o să moară. Cândva. Hai să fim sinceri, e vorbită de o populație mică și nu-i de circulație internațională. Și e dificilă. Nu-i maghiară/poloneză/germană (am auzit că-s grele), dar nici spaniolă/engleză (și engleza-i grea, dar e omniprezentă).

Și mai e o chestie: nu există un naționalism lingvistic în România. De puțin timp am început să învăț spaniola și am remarcat faptul că ei caută să adapteze aproape orice. Nu introduc prea ușor englezisme în limbă. Le traduc și gata. Precum francezii. Și ungurii au ambiții d-astea, dar ei sunt mici. N-o să țină prea mult timp nici la ei. Spaniola e totuși vorbită de un număr mult mai mare de oameni.

În vreo 2-3 generații limba română o să fie un terci de engleză-spaniolă-italiană (influențe economice-politice + pe unde mai lucrează neamurile) și câteva românisme de care vor ține unii cu dinții. Nu e mandatoriu, dar e possible.

 

3 răspunsuri

  1. Hum, eu mi-am educat colegii în privința asta, simplu și ușor.
    De fiecare dată când folosesc un termen dintr-ăsta, întreb ce înseamnă și atunci îmi răspund pe română, iar eu fac un „aaaaaah, mersi”

    Simplu și eficient!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.