Recent un bărbat a fost împușcat de un polițist într-un bloc din București. Internetul a început să analizeze cazul: „era nevoie să-l împuște?”, „au exagerat polițiștii?”, „bărbatul chiar era un pericol?”.
Vorbim despre bărbatul care acum câțiva ani a intrat cu mașina în gardul Guvernului, ca o formă de protest împotriva terorismului și pentru drepturile omului. Cu câteva zile în urmă fusese concediat (poate contează la analiză).
Viața bărbatului s-a conturat interesant în mentalul colectiv.
Pentru unii era un excentric (expresia blândă folosită de cei care empatizează cu sminteala), pentru alții un erou. Mulți n-au înțeles/auzit motivul intrării în gard și au legat evenimentul de propriile valori. Degeaba bărbatul a protestat anti-terorist (o chestie atât de vagă și generică), oamenii au considerat gestul lui ca fiind unul anti-Guvern, anti-ce doare pe fiecare.
Ăsta e eroism.
E ca și cum tu ai da o palmă peste ceafă unui politician care ți-a luat locul de parcare și lumea ar traduce gestul tău ca o revoltă împotriva clasei politice.
În bula mea știrea despre bărbatul împușcat s-a rostogolit în zeci de forme. Inițial victima era înarmată cu o foarfecă și un cuțit. Își amenințase vecinii. Apoi am aflat că avea doar o foarfecă. Unii au zis că n-avea decât vorbe tăioase, nici urmă de armă. Cică l-au împușcat șase polițiști. Ba nu, 20. „Nu!”, s-a tras în el până l-au făcut strecurătoare.
Ultimele știri au scos la iveală că a sărit să rănească un polițist cu o foarfecă, ăla a tras în pieptul atacatorului și atât.
Cazul s-a stins.
Numeroși oameni au parcat undeva în creier faptul că polițiștii au omorât un erou, un bărbat care (de fapt) n-a făcut cine știe ce, ba mai mult!, acum câțiva ani a intrat cu mașina în Guvern, un atac anti-corupți.
Cetățenii condamnă abuzul polițiștilor.
În același univers, dar pe altă foaie, aceleași forțe de ordine sunt aplaudate când lovesc alți cetățeni născuți în România (pielea și playlistul nu le permite statutul de români). Lumea e în extaz când polițiștii trântesc femei la pământ, lovesc bărbații întinși pe jos. Unii se întreabă de ce nu sunt împușcați.
Da chiar, de ce nu?
În unele cazuri Poliția face un abuz, un gest discutabil. În alte cazuri polițistul „e om” și „are motive” să fie violent.
Polițistul trebuie să-și adapteze conduita în funcție de cine e la capătul țevii.
În altă ordine de idei, am văzut clipul făcut de cei de la Recorder despre cum au petrecut românii paștele. Online.
Ce analiză organică și precisă asupra simulacrului de creștinism care tronează deasupra multor români. Ce închipuire penibilă și reinterpretare jenantă a oricărei forme de religiozitate.
Fățărnicie, fariseism, prostie pură transmisă benevol de autori.
De ce te-ai filma cântând „Hristos a-nviat”? Poate pentru că ai naiva impresie că manifestarea ta online e intimă și că e doar între tine și apropiați. Doar că social-media te-a „apropiat” de mii de oameni și demersul tău devine avid de atenție (like-uri, share-uri, inimioare). Fix ce-i place lui Iisus.
Creștinii care s-au plimbat cu lumina prin sate se filmau și întrebau malițios bătrânele: „ați mai pomenit așa paște? Unii au plâns de emoție”. Ce manipulare jenantă. Zici că am sărbătorit paștele sub obuze.
Se aude una pe o filmare: „nici pe vremea războiului n-a fost așa”.
Ce război a prins femeia aia nu știu. Din umilele mele lecturi am înțeles că în timpul conflictelor armate sărbătoreai totul cu miros de mortăciune în nări. Să înțeleg că atunci era mai bine, nu ca acum…
Știu că-i facil să-i condamnăm pe desculții care ard cauciucuri în numele lui Iisus și urlă că-s mai șmecheri ca Iohannis (ca mai apoi să fugă ca potârnichile de polițiști), dar mai șocanți sunt ăia cu ceva mai multă educație și condiție care nu-și mai încap în piele de atâta „o să fie bine” de pe terasa propriei vile, cine știe în ce zonă frumix.
Un răspuns
Că de obicei, chirurgical!