Cercetătorii: „Dar fotbaliștii ce spun despre Covid?”

   Încă nu știm când o să apară un vaccin. Nu știm dacă se întârzie crearea lui pentru că n-au reușit încă să bage autism în el (așa cum bine spunea o glumă online). Poate vor să întârzie momentul lansării pentru când ne curățăm de bătrâni și pensionari (conspirația preferată despre implicarea băncilor în coronavirus).

Poate… poate…

Dar un lucru e cert: lumea medicală a așteptat cu sufletul la gură să spună și Nana Falemi ceva despre asta. Fotbaliștii sunt așteptați la pupitru cu o părere avizată.

Cine e Nana Falemi?

Fost mijlocaș defensiv, jucător la Petrolul Ploiești, Steaua, Jiansu Shuntian sau Qingdao Jonoon, Falemi și-a dedicat întrega viață cercetării. Când nu se antrena și nu era la meci rupea cărțile pe genunchi de atâta cercetare. Mai mulți colegi l-au văzut în vestiar citind până la epuizare despre viruși, bacterii și pandemii. Când alți fotbaliști cheltuiau bani pe femei, mașini și șervețele pe care să le arunce-n cluburi, Falemi… nici nu mai zic.

Tocmai de asta Falemi este în măsură să-i întrebe suspicios pe cercetători:

„bă, voi ați văzut cum arată Covidul? L-ați izolat în vreo eprubetă?”

S-a uitat cineva în ochii coronavirusului? L-a întrebat de sănătate?

Cu întrebarea asta Falemi a închis gura tuturor cercetătorilor. Aceștia și-au dat seama că au fost prinși în ofsaid și că habar nu au cum arată Covidul. Nu știu dacă are plete, creastă, cărare pe mijloc, ochii verzi, căprui sau vreun tatuaj. Până în acest moment, cum bine a intuit prof.univ.dr.laur.jme. Nana Falemi, n-avem poză cu noul coronavirus.

Nana Falemi nu e singurul fotbalist dedicat cercetării medicale.

De curând Marius Șumudică, antrenor, emitea păreri despre coronavirus vrând să-i arate lui Klopp de la Liverpool că neamțul e prost când spune cu modestie „sunt antrenor de fotbal, nu eu trebuie să vorbesc despre coronavirus”. Klopp nu știe nimic despre Covid pentru că s-a concentrat să câștige Champions League. Șumudică s-a dedicat cercetării și-a tratat fotbalul ca pe un hobby. Ăsta om…

Despre părerile lui Becali vis-a-vis de Covid nici nu trebuie să mai vorbim. Becali îl lucrează pe virus pe parte spirituală: îi aprinde lumânări la „Morți”.

Perioada asta a scos la iveală ce trupa NOFX cântă de ani de zile: „Idiots are taking over” („Idioții preiau puterea”), încrezători și siguri pe ei ca o aschilambică pe tocuri de 25.

Fotbaliștii sunt printre ultimii oameni a căror părere medicală/politică trebuie să conteze în astfel de momente, știind că majoritatea au fentat școala în încercarea de a da cel mai bine în bășică. Dar e clar că nici persoanele care se uită-n gura lor după adevăruri valabile nu-s din alt aluat.

Altfel spus, Giani Kiriță ce spune despre coronavirus? Cristian Tănase și bomba lui?

Și să nu-l uităm pe Claudiu Răducanu care sigur se întreabă „de ce nu-l arestează cineva pe Covid?”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: