Harneală

L-am întrebat pe DEX ce știe el că e „harneala” și mi-a zis că 1. Ironie, batjocură, glumă proastă; 2. Simularea îmbolnăvirii în vederea sustragerii de la îndeplinirea unei sarcini. 

Mi se pare că ambele funcționează, dar lipsește o definiție generală. Una care să nu lase loc de interpretări. Pentru mine harneală a fost mereu un modus operandi, o „vrăjeală” din cuvinte, un teatru jucat exclusiv în beneficiul actorului, indiferent că simulează o boală sau nu. Harneală au mulți și sunt multe potențiale replici de harneală. Harneală are Dana Budeanu. Harneală are Mircea Badea. Harneală au politicienii golănoși.

Mi-am amintit o celebră harneală din copilăria petrecută în Rahova, o tehnică regăsită astăzi acolo unde nu mă așteptam (dar la final unde și la cine).

Prin 2000 am câștigat un ceas de mână la 7Up/Sprite. Era ceva campanie cu premii sub capac și mi-a pus divinitatea mâna-n cap să câștig un ceas digital, verde neon, care tot ce făcea era să arate ora, să fie verde și să exprime faptul că e un premiu. 

În cartier erau câteva terenuri de fotbal (a.k.a. maidane) unde nu aveam ce să caut cu prietenii. Dacă ajungeam pe teritoriul altora era pe barba noastră, trebuia să ne asigurăm de multe. În primul rând că nu ni se fură mingea. Apoi adidașii cu crampoane (se întâmpla să te mai întorci desculț acasă). Șapca. Ochelari de soare. Banii de buzunar. Așa că dacă ieșeai din zona ta era bine s-o faci cât mai desculț (fără multe care se pot fura). Dar mai bine să n-o faci. 

Totuși, când în spatele blocului la noi s-a umplut de mașini a trebuit să căutăm alte terenuri de miuță. Și cele mai bune erau alea unde era și cel mai periculos (pentru că raportul maidan bun – mașini era invers proporțional. Cu cât puterea de cumpărare de mașină a adulților era mai mare cu atât maidanul era mai prost/inexistent).

Așa că unele miuțe trebuiau jucate în deplasare, pe teren periculos.

În apropierea celui mai bun teren din cartier locuia un Băiat. Îl știau toți copiii de frică pentru că avea „frați”. Pentru orice te amenința cu frații. Uneori apela la ei. Doar dacă nu rezolva treaba din amenințare. Dar avea o harneală strălucitoare. 

Îmi aduc aminte de vara în care am câștigat ceasul verde. L-am uitat la mână când am plecat la fotbal și m-a reperat Băiatul. Și-a dat instant seama de „valoarea” de la mâna mea și a venit spre mine și prietenii mei. Mi-a zis din prima, fără introducere. „Am auzit că m-ai înjurat de mamă”. Harneală. Eu o dădusem în bâlbâială instant. Am putut să bâjbâi un „nu, niciodată”. „Cum nu? Mi-a zis tovarășul tău” și a arătat spre unul dintre prietenii mei, acum și ăla fiind blocat. 

Pentru că m-a văzut catatonic și-a dat seama că poate plusa. „Zi bă, de ce mă înjuri de mamă? O cauți?”

Harneala asta este aur curat.

Agresorul își bagă în corzi victima cu o întrebare atât de absurdă și directă încât victima duce o luptă interioară colosală în a găsi argumentele perfecte prin care să conteste acuzația, fără să spună că e o prostie abominabilă, ori o minciună, ambele enervând și mai mult acuzatorul. „Adică vrei să spui că mint?” înseamnă că te-ai afundat și mai rău. 

Iar genialitatea Băiatului venea din continuarea primei replici. Faptul că punea zvonul pe seama unui apropiat din anturajul tău. Divide et Impera de Rahova. Acum acuzatul nici nu știe ce să mai creadă. Chiar a înfăptuit fapta? A fost turnat? Are prieteni turnători? Mai poate avea vreodată încredere în cineva? Toate întrebările astea vin tăvălug într-un interval scurt de timp.

După ce și-a imobilizat victima cu harneală, Băiatul a trecut la lovitura finală. „Ce ceas e ăla?”. Acoperind cadranul cu mâna am răspuns că e un ceas simplu, de plastic. „Bă, mă iei de prost? E ăla de la concurs, nu? Ia, dă să văd cum e.”

Aici îți jucai șansa și norocul. Dacă intrai în schema de a arăta ceasul îl pierdeai 100% (zis și „soto-n mie”). Trebuia să-l scoți de la mână, celălalt să-l „probeze”, apoi să-l ceri înapoi, el să-ți spună „ce vrei mă? După ce ai zis de mama?” și cu noroc să scapi doar fără ceas, nu și cu bătaie.

Mai era și varianta să fugi instant, dar făceai asta doar dacă te simțeai tare pe picioare. Și aici erau trei potențiale rezultate: 1. Te prindea și se aplicau toate nasoalele; 2. Îți lua „ostatic”, sub amenințarea bătăii, vreunul dintre prieteni până te întorceai cu prada (exista un mecanism interesant prin care un altul era trimis ca mesager să-ți spună că dacă nu vii îți bate prietenul); 3. Scăpai.

Eu vă las să vă imaginați ce s-a întâmplat cu ceasul verde.

De ce mi-am adus aminte de toate astea?

 Pentru că Băiatul ăla a crescut și astăzi e cel mai probabil consilier de campanie pentru candidatul PUSL la Primăria Generală. Când Piedone s-a întâlnit pe stradă, în campanie, cu candidatul USR la Sectorul 5, a zis „domnu Dimitriu, am înțeles că mi-ați făcut fiul oligofren”. Și asta, doamnelor și domnilor, e harneală. Harneală de top.

Sper că ăla de la USR a scăpat doar cu ceasul luat. 

Sursă foto.