Frumusețe desăvârșită prin mutilare absolută

Lecturând „Istoria celibatului” de Elizabeth Abbott am avut parte de un moment care a reușit să-mi creeze o profundă stare de disconfort fizic. Cu excepția „A serbian film”, n-a existat un alt film, ori o altă carte, care să mă îngrețoșeze în așa hal.

În cartea foarte bine documentată a canadiencei e un capitol despre mutilarea ca standard de frumusețe.

E îngrozitor să vezi care e nivelul de cretinism-erotic al speciei.

Oamenii au fost senzațional de „inventivi” când a fost vorba de ce e sexy. De la cusutul zonelor genitale la fetițe de câțiva ani până la zdrobit de picioare, mutilat gâturi, urechi, buze și ce altă bucată a corpului s-a mai putut transforma conform unor plăceri aberante.

Nu pot spune că „în zilele noastre e mai bine”. Că nu e.

Din două motive:

  1. În anumite zone, mai mult sau mai puțin îndepărtate de noi fizic, dar cu siguranță la ani lumină din punct de vedere mental, încă se mai practică mutilarea pentru splendoare. Sunt locuri pe planeta asta unde copii (în proporție covârșitoare fetițele), sunt modelați precum plastilina (din brici, sabie, cuțit bont sau ciocan) pentru a bifa la capitolul frumusețe.

Știind asta e inutil să mai discutăm despre foarte multe dintre dramele moderne. Privești altfel viața când ești nervos că ți-a picat netul, dar știi că undeva pe planeta un clitoris e tăiat, fără anestezic, pentru că „așa e frumos”.

2. În „Istoria celibatului” Elizabeth Abbott dă exemple de mutilari provocate de adulți unor copii. Simt că astăzi lucrurile se întâmplă (aproape) invers: adulții se mutilează încercând să arate cu mult mai tineri. Oricum, să arate altfel.

Și astăzi femeile sunt mare parte din țintele acestor acte care poate peste 5-600 de ani vor părea barbare, doar că azi ele nu sunt supuse la schilodiri în copilărie (din mâna și inițiativa părinților), ci se „înfrumusețează” singure după ce au ajuns la vârsta maturității.

Tone de silicon introdus pe ici-colo, sâni copleșitor de mari, coaste scoase, oase întinse și corsete sufocante ș.a.m.d., toate în numele frumuseții.

Am putea considera „mutilare” actul de a machia o fetiță de câțiva ani?

Femeile vor să arate mai tinere (cu până la 30-40 de ani), ori cu totul altfel. Pentru că așa cum sunt nu e frumos. Cine a stabilit asta mă depășește, dar înainte să dăm vina doar pe bărbați trebuie să ne gândim și la faptul că, poate, există femei care vor să fie plăcute de câți mai mulți bărbați (sunt flămânde după apreciere) și se străduiesc să îndeplinească visul ăsta.

Până la urmă, în lumea în care trăim, e vinovat cine cere sau cine dă?

Oricum, standardele frumuseții de azi îi vor face cu siguranță pe stră-stră-strănepoți să ridice o sprânceană, așa cum noi azi ne uităm chiorâș la picioarele mutilate până de curând în China, picioare mici, diforme și transformate de bărbați în adevărate jucării sexuale (laba piciorului se strâmba până făcea un șanț între degete și călcâi și prin acel șanț…).

Prin anul 2520 niște istorici se vor uita peste miliardele de poze făcute azi și vor spune:

  • Deci își umflau buzele, sânii și fesele cu o chestie chimică pentru frumusețe?
  • Da.
  • Erau forțate?
  • Nu. Nu fizic, nu ca la 1500. Poate emoțional pentru că așa era contextul și partenerii potenți păreau atrași de astfel de caracteristici fizice.
  • Dar e groaznic.
  • Este, dar așa erau vremurile alea. Oricum, nu suntem departe. Nu vezi că azi își pun touch-screen pe frunte ca să le dai swipe mai repede și multe-și bagă POS în vagin pentru plățile contactless? Moda… 

2 Responses

  1. Stai asa…zici ‘dar știi că undeva pe planeta un clitoris e tăiat, fără anestezic, pentru că „așa e frumos”.’
    Nu pentru ca asa e frumos, ci ca sa nu simta placerea acolo, sa simta doar prin penetrare.
    A kind of clitoris envy
    Inapoierea se trage de obicei din jigodism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: