Georgeisme
Numele meu este anxietate și am George Bonea.

E ok să cenzureze Youtube și Facebook conspirațiile?

  În ultimele zile am tot citit despre cum Youtube și Facebook vor șterge de pe platforme tot ce înseamnă conspirații 5G. Mulți se bucură, dar cred că la fel de mulți omit faptul că o astfel de măsură nu educă, nu schimbă percepții.

Din contră, frustrează și cimentează perspective.

Nu ștergeau dacă nu deranjau”. „Adevărul trebuie ascuns, nu?”.

O să auzim d-astea. Și când vine vorba de libera exprimare online adevărul e chiar la mijloc. Da, conspiraționiștii folosesc platformele astea pentru a-și promova teoriile și a atrage adepți noi, dar eliminarea lor îi plasează în poziția de victime reprimate. Se vor utiliza de acest statut în alte medii (TV/Radio/Alte platforme social-media) și de acolo vor câștiga mai mult.

Bătălia cu apostolii conspiraților e una de gherilă. Mici victorii, multe clinciuri. Cine rezistă mai mult câștigă.

Nu poți să-i stârpești pentru că lupta cu ei e de nivel (cvasi-)intelectual, nu fizic. Dacă n-au înțeles cum stă treaba cu 5G-ul n-o vor face nici după ce le bagi pumnul în gură. Într-o societate care empatizează cu orice formă de victimă riscăm să ne trezim cu conspiraționiști din empatie. Ăștia-s cu mult mai răi și obositori.

Cu anti-vacciniștii, 5G-ării, „Planeta-i Plată”-rii și ceilalți trebuie să discuți.

Da, e obositor, enervant, dar altfel nu se rezolvă problema. Nu neapărat că le schimbi lor viziunile, dar nu le permiți indecișilor să se aplece spre cealaltă viziune. E un război între A și B pentru binele C-ului.

Acestea fiind zise, am dubii că cenzura Facebook/Youtube aplica conspiraționiștilor o să fie de real ajutor. Pentru că teoriile lor nu dispar așa cum n-au dispărut nici fake-news-urile. Se transformă ca pokemonii și fac la fel de mult rău. Prostia trebuie combătută, nu cenzurată.

Ca să nu mai vorbim de moralitatea platformelor Facebook/Youtube.

Cenzurează conspirații, dar tolerează alte forme de derapaje umane. Ștergerea postărilor delirante despre 5G e posibil să fie un precedent periculos pentru ei/utilizatori. De ce n-ai curăța internetul și de pornografie (infantilă), erotism (infantil), violență, grosolănie, excese? Să fie Facebook-ul precum o mânăstire, un loc liniștit, gol, plin de icoane cu pisici.

10 răspunsuri

  1. Nu cred ca s-ar rezolva ceva, din contra… fenomenul ar fi amplificat. Recunosc insa ca tentatia de a fi de acord cu aceste restrictii e mare… intrucat am obosit efectiv sa tot dau peste ele. Sunt ca o batatura la picior care te deranjeaza cand incalti pantofii nepotriviti :)).. Dar, spiritul democratic trebuie pastrat!

    1. Ăsta e și motivul pentru care am ieșit de pe fakebook, prea multă prostie și prea greu să te ferești de ea.

      Pe reddit, de exemplu, nu e așa greu, e împărțit pe secțiuni și fiecare secțiune are MODERATORI =>
      Unele secțiuni sunt ok, altele nu. Poți alege din care grupuri să faci parte etc (întradevăr, reddit e altfel structurat)

      Ca o concluzie, „spirit democratic” nu înseamnă că nu trebuie să existe nicio regulă 😉

  2. Aceste măsuri de a bana diverse subiecte și persoane eu le percep ca tentative ale corporațiilor respective de a se proteja de un potențial backlash financiar, legal și public (cum a pățit Facebook cu scandalul Cambridge Analytica). Și mai puțin o încercare de a combate teorii ale conspirațiilor care pot avea efecte negative asupra societății.
    Asemenea politici nu au nici un efect asupra psihologiei umane și a factorilor care determină astfel de fenome în rândul oamenilor. Ba chiar cum ai menționat deja pot să radicalizeze pe cei care deja cred și să abordeze postura de victimă.

    Însă pot avea un efectul de a încetini rapiditatea cu care ideile se pot propaga și oamenii neutri pe care îi pot atinge. Ținând cont de faptul că aceste platforme au audiențe imense. Și s-a observat deja cum se viralizeaza fake news-ul și că o dată ce se întâmplă asta tentativele de combatere sunt îngropate și niciodata nu ating la fel de mulți oameni ca știrea inițială.

    Fake news-ul și teoriile conspirațiilor pun lupa pe problemele pe care social media și platformele mari de conținut le au și cât de puțin pregătiți sunt pentru a gestiona situațiile astea (și societățile în general). Și asta nu ar trebui să ne surpindă când motto-ul principal al multor companii de tech a fost multă vreme “Move fast and break things.”.
    Facebook și YouTube au crescut incredibil în ultimii 10 ani și cumva trăim într-o nouă paradigmă în care platformele astea private au atât de multă influență asupra vieților noastre.

  3. Da George, măsurile astea cenzurează și nu „educă” .. și astfel dau „apă la moară” adepților teoriilor conspiraționiste, îi victimizează și „legitimează” etc.
    Pe de altă parte, nici Facebook nici Youtube nu pot purcede la o muncă de „combatere intelectuală” a acestora, din cel puțin 2 motive:
    1) Sunt platforme care găzduiesc conținutul generat de terți, nefiind decât f. puțin „generatori de conținut”;
    2) Pentru cei care cunoaștem în mare cum funcționează rețelele sociale: cunoaștem conceptul de „tribalizare” nu ?
    ….în sensul (simplificat) în care , mulți dintre cei care utilizează Facebook-ul (de ex.) vor căuta postări ale celor care au aceleași idei/opinii cu ei (și apoi și-i fac „prieteni”) , conștient sau nu.
    Practic, vor să-și (auto)legitimeze prin terți propriile opinii, idei, atitudini, comportamente deja formate, … (cât de tâmpite, aberante și ilogice ar fi ele, la cea mai simplă analiză !)…..
    Ei, la acest nivel nu ai cum să combați cu ei, cu toate argumentele și dovezile logice posibile etc.,n-ai cum să „combați” intelectual cu ei !!
    Doar, vorba ta, ai avea șansa să-i influențezi pozitiv pe cei „indeciși”, din categoria C
    ………
    E destul de complexă discuția asta ! Și nici nu poți „da cu toporul” !
    …….
    Ceea ce ar putea face rapid Facebook-ul ar fi să implementeze un sub-meniu în aplicație, un fel de „Mith-busters” , așa cum deja a facut-o cu aplicația WhatsApp (cu informații oficiale de la W.H.O.)
    În fine, ar fi multe altele de spus …

  4. Cred ca cenzura ar trebui sa fie facuta de fiecare persoana in parte. Cand platformele o fac, acestea au mult mai mult „levier” in spate, iar tentatia de a face abuz e mult mai mare si poate face daune mult mai grave.

Dă-i un răspuns lui Teo Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.