Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Două gâturi se-ntâlniră

Am intrat recent într-un H&M în căutarea unui choker. Pentru altcineva, nu pentru mine.  Am zis să menționez asta ca să detensionez atmosfera, să râdem împreună, să ne simțim hazoși și să mergem mai departe.

Despre chockere îmi știți părerea, n-am să mă repet.

Azi vreau doar să vă povestesc despre cum H&M le face psihotronic pe muieri, atașând concepte trendy-flendy unor cârpe. De exemplu, pe cartonul choker-ului din imagine cei de la H&M au pus și numele unui festival despre care a auzit orice despuiată.

Cum, nu știi ce e „Coachella”?

Coachella e un festival uriaș din SUA cu o audiență medie de 200.000 de oameni/an. Un fel de Răvășitul Oilor de la Bran, doar că la americani nu se mănâncă bulz, nu se perpelește pastramă de oaie și nu se belesc miei live. Mna, nu știu americanii ce e aia distracție.

Dacă te uiți peste pozele de la Coachella o să vezi că oamenii care merg acolo se îmbracă foarte șui și original. Practic, primul lucru pe care-l pui pe tine, după ce ți-ai luat două timbre și un cui la micul dejun, se numește țoală și asta e.

Bine bine, știu că-s și specimene care se îmbracă „fashion-neglijent”, dar ăștia-s mai falși ca un Logan tunat.

Acestea fiind zise, să-nțeleg că H&M a fost într-un univers original precum Coachella și a adus la românce un dram de nebunie festivă? Băi, ejti nebon!? Asta-i tot ce au putut lua de la americani? O cârpiță neagră de pus la gât? Să pună domnule cocaină în buzunarele pantalonilor, să stropească tricourile cu LSD-uri – nu paiete – și să facă un stand pentru degustat ciuperci. Așa ilustrezi că „H&M ❤ Coachella”.

Îmi și imaginez că pe străzile prăfuite și toxice din țară se vor întâlni două gâturi, unul cu choker banal, altul cu pânză după ultimul trend Coachella.
  • Vai fată, ce gât ai! Hai să te pup pe carotidă! Ce mai faci?
  • Uite bine fată. Vreau să mă duc până la club să torn ceva pe gâtlej.
  • Foarte bine. Vezi că-i fostul tău pe acolo cu una… îți zic să știi, să nu faci gât…
  • Stai liniștită!
  • Dar vai fată, ce choker cool ai! Ăsta-i d-ăla, ultimul trend la Coachella! Ai fost acolo, nu?
  • Nu fată, de unde să am bani de așa ceva? Abia mi-am permis bilet de autobuz până la mall să-l cumpăr. E de la H&M. Vezi să nu mă dai în gât că nu-s originală, da?
  • Să-mi cadă mărul lui Adam dacă zic ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.