Am fost om respectuos și n-am postat măscări și pesimisme de ziua țării, dar azi îmi reiau plăcerea așa cum și patrioții festivi se întorc la cele lumești imediat ce pleacă de la party-ul aniversar al României, ăia care se scuză zilnic cu „oameni suntem, nu?”.
Există un moment t0 în existența fiecărui grup când simți că unii indivizi nu doar că pleacă pe alt drum, dar și zburdă pe acesta, lăsând celelalte persoane într-un praf înecăcios.
Cititul se dovedește, și-n zilele noastre, ca fiind cel mai sănătos pentru creier. Multe-s bune pentru minte și suflet, de la Sudoku la înjurat (dai răul afară), dar ca cititul parcă nu s-a mai găsit o așa treabă care să stimuleze atât de bine piftia aia din cutia craniană. Și înainte să te bați pe burtă că ești pe culmea circumvoluțiunii, află că nu orice fel de citit e cheia fericirii. Cărți. Bune și revistele, ziarele, poate chiar și unele statusuri de Facebook (de alea de Twitter nu mai vorbesc), dar baza tot în cărți stă.
De ce?
Păi cartea necesită o mai mare implicare intelectuală. Că-i beletristică („cu povești”), ori vreo treabă mai științifică, ai nevoie de o doză mai mare de atenție ca să înțelegi ce-ți livrează autorul. Spre deosebire de un status de Facebook pe care îl frunzărești în căutarea următorului stimul, când citești cărți creierul duce o mai bună muncă de înțelegere a informației și reflectă mai mult asupra hranei.
O să-mi spui „prefer filmul/documentarul/serialul”.
Bă… nu zic, multe filme bune. Și seriale. De documentare nu mai spun. Dar astea au ceva ce o carte n-ar putea să-ți ofere. Au un as în mânecă: videoul îți ghidează mult mai precis informația. Un documentar te poate duce de mână spre concluzia dorită de el. „Și cartea nu?”. Ba da. Dar nu în asemenea hal. Videoul are mult mai multe pârghii și dulcegării să te acapareze. Un efect vizual, o narațiune bună, niște personaje atrăgătoare. N-ai văzut că și-n cazul unui film care nu-ți place tot găsești o parte bună? Îți place măcar un lucru și poate ăla te duce până la final. La carte e munca naibii să păstrezi omul în niște pagini cu scris dacă nu-i place. Ce crezi, o să-ți citească munca de dragul fontului ales, al culorii de pe copertă, ori pentru o virgulă pusă bine? Pleacă și gata.
Iar filmele/serialele, am mai spus asta, devin „fast-food” după un timp. Te uiți când mănânci. Te uiți prin ele. Binging. Câți s-au oprit vreodată din Peaky Blinders, de exemplu, să discute/analizeze condiția istorică din perioada respectivă? Subtilități sociale și politice? Bă, mă lași? Ai sărit prin serial absorbit de intriga centrală și restul e decor.
Altfel spus, pe scurt, cărțile-s bune.
Problema majoră apare când crește decalajul dintre cei care citesc și cei care nu citesc.
Ultimele date arată că vreo 94% dintre români nu-și cumpără nici măcar o carte pe parcursul unui an. Nouăjpatru la suptă! Dacă „%” debusolează pot s-o spun și altfel: ești într-o sală cu 100 de români. 94 dintre ei nu cumpără nici măcar o carte în 365 de zile. Ce părere ai despre aceasta? Acum nu-mi spune că toți cei 94 sunt săraci lipiți pământului. Din ăia 94 câți își schimbă telefonul anual? Câți se răsfață cumpărând cârpe compulsiv?
Lasă că e nasol. E prea puțin spus și eu am poftă de scris.
Problema e că ăia 6 care cumpără și citesc au o limită în a explica și a dialoga pe baza celor găsite-n cărți. Apoi se satură și spun că n-are rost și n-ai cu cine. Satul o să se supere și o să recurgă la una din următoarele:
- „hai sictir cu ‘telectualii pzidii! Niște marțafoi aroganți, fac pe deștepții cu noi”;
- „degeaba se dau deștepți/sunt deștepți dacă n-au suflet/har/(d-astea). Că bunicul meu n-avea școală și era cel mai deștept om” (despre mitul țăranului de 1900toamna senzațional de deștept o să vorbim cu altă ocazie);
- „da pe ăștia cine îi face deștepți și specialiști? Cine le dă lor titlurile astea? Cărțile? Păi de unde știu eu că alea-s bune? Studii? Sunt comandate… știu eu”.
Și variațiuni pe temele de mai sus.
Și cu cât o tabără se frustrează mai tare pe minoritatea de tocilari, și nu găsește motivație să citească – ba chiar îi transformă pe cei mai ratați dintre ei în eroi, cu atât se face hăul mai mare. Apoi o să fie o distanță atât de mare între tabere încât conviețuirea celor două o să fie o problemă de viață și de moarte.
Bine, dar cum apare decalajul ăsta?
Asta e treabă greu de acceptat, că de știut e ușor. Totul a început cu prima diplomă dată pe ochi frumoși. Primul carnet de șofer luat pe sistemul „doar n-o să moară de foame”. Primul „măcar o facultate să facă și mai vedem după”. Când fabricantul de diplome al Elenei Ceaușescu și-a făcut business din a da blazon intelectual mulțimii. Când… s-a înțeles. În principal când titlurile nu s-au luat pe merit și când prostimea a căpătat o atât de mare încredere în ea încât să spună că e și ea deșteaptă în felul ei, ba chiar poate strâmba sistemul îndeajuns de mult încât să funcționeze după nivelul ei intelectual.
Și a reușit.
Autoritatea s-a corupt și s-a umplut de eroi ai plebei cu diplome la mare distanță de carte. Doar foamea de titluri a mai produs nițică bătălie „intelectuală”, în sensul în care somități s-au apucat să se bată în care fură mai finuț un titlu de glorie.
Și au reușit. Și lumea n-a zis nimic pentru că și lumea vrea la fel. Pentru că lumea știe că nu poate altfel, n-o duce mintea mai bine, așa că mucles că poate avem cu toții șanse să fim la fel de titrați în prostia noastră.
Așa că autoritatea se slăbește și devine inaptă. Din motive firește: prostimea nu mai are încredere în autoritatea nimănui pentru că prostimea se recunoaște în celelalte fețe autoritare. „Știm cine sunteți, știm cum ați ajuns acolo. Ca noi”. Așa că n-ai cum să te încrezi în unul prost și hoț ca tine. Și figurile noi te sperie că nu ai habar pe unde și cum au furat ăia titlul ’telectual. Până nu descoperi că-i poți avea la aceeași mână coruptă nu te relaxezi. Și când te relaxezi te întorci de unde ai plecat.
Altfel spus, ca să fie treaba dodoloață și să cuprindă și ultimul aspect din titlu, neîncrederea în medici a fost provocată de aceeași bătaie de aripi a unui fluture care a produs și neîncrederea în profesori. Ori în… lista poate continua. Iar tolerarea nasolului (de frică, ori de „nu mă bag”) e tot o bătaie din aripi care produce o furtună în timp.
Când se citește paralel, ori deloc, se trăiește în virtutea unei înțelepciuni populare. Unul cu școala vieții e mai titrat în medicină ca unul care a învățat corpul uman. Și unul care nu-și înțelege prostia e și mai sigur pe el. Iar cine mai și glorifică prostia istorică e deja pierdut.
Și am plecat de la cărți.
Păi da. Că dacă nea polițist ar pune mâna pe carte ar afla una-alta despre cum se ajunge infractor. Și dacă infractorului i s-ar da poftă de citit în pușcăria chitită să-l reintegreze ar afla că nu-i ușoară munca de polițist. De exemplu. Dacă oamenii ar lectura mai mult și ar reflecta mai mult n-ar mai avea timp să facă prostii, ori să gândească prostii. Dar când ai mintea odihnită de Facebook, Google și Instagram îți permiți luxul să te comporți ca un idiot, ca mai apoi să te bășici că au unii arfe intelectuale și fac pe deștepții.
E și impresia cunoașterii, aia stimulată de televizor și net. Am văzut mulți încrezători și încrezuți, justificând că-s la curent cu tot din moment ce sunt 24/7 cablați la Digi/Antena/Realitatea/România/B1. Nimic mai fals, nimic mai balast.
Și măcar să ajungem noi în punctul în care se umple țara de oameni înnebuniți de atâta carte. Perturbați ireparabil de volumul de introspecție și informație încât nu-și mai găsesc cuvintele, ori recită Luceafărul prin tramvaie. Până atunci trebuie făcut astfel încât 94 de oameni să nu dea foc satului, să spânzure 6 oameni pentru că „fac pe deștepții” și într-un final să se omoare între ei de la niște inimioare pe Instagram.
5 răspunsuri
Dar știi de ce cititul te face neprost? Fiindcă, în mare parte, gândim în cuvinte și cu cât cunoști mai multe, cu-atât ai mai multe pârghii cu care jonglezi. De-aia și învățatul mai multor limbi străine / instrumente ajută la cap (https://ihavenotv.com/how-playing-an-instrument-benefits-your-brain)
Pe lângă citit, recomand și https://brilliant.org/home/, un site de logică/matematică recreativ.
Legat de citit, parerea mea e ca oameni pur si simplu nu si-au gasit cartea cu care sa inceapa. Cartea aceea simpla, dar care in aceelasi timp sa te transporte in alt univers, care sa iti arate magia cititului si felul in care cititul iti schimba literalmente viata. Dupa cartea preferata mergi pe gen – SF, autobiografii, fictiune, romane politiste, ce rezoneaza cu tine. Apoi intr-o buna zi, scarbit de tot, incerci altceva, apoi altceva si altceva si altceva. Eu am pornit de la Harry Potter, acuma descopar “clasicii” (cat de clasici or mai fi ei). Mica paranteza, nu imi pare rau ca nu l-am citit pe Dumas la 15 ani, ca nu l-as fi inteles. Revenind, fara Harry Potter probabil descopeream Enigma Elodiei sau ceva de genu, iar asta ma duce la urmatorul punct: ‘telectualii romani.
Imi pare rau, dar ‘telectualii nostri, sunt niste ‘telectuali de carton. Mi se pare foarte usor sa dai cu rahat din mediul tau ultra pivilegiat in “prostii” care nu citesc, fara sa intelegi ca tara, si in general lumea in care traim, te vrea prost. Daca discutam strict de piramida lui Maslow, putem sa ne dam seama ca atunci cand nu ai ce manca nu iti arde de citit. Daca nu ai pe nimeni in viata ta, in mediul tau, in comunitatea ta, care efectiv sa te influenteze sa citesti, sa te dezvolti personal nu ai de unde sa stii cum sa o faci. Si asta e la un nivel simplu, pentru ca problema e mult mai complexa de atat.
Da, sunt multi cu diplome pe ochi frumosi, dar nu asta e problema principala, problema principala e ura care o au cei care se dau intelectuali fata de masele needucate, fara efectiv sa faca legatura dintre cartile citite si realitatea din teren.
Si daca tu si eu stim ca cititul este poate cea mai buna ustensila in a iesit din mediul in care esti, pot sa bag mananin foc ca doar cei care s-au nascut intr-un anumit mediu si comfort economic pot sa zica asta. Si nu e vorba de bani, e vorba de educatie, de mentalitate, de gandire.
Multa vorbaraie degeaba, tot in bula nostra discutam, toti noi intre noi ne certam, fara un efect vizil pentru oameni careau nevoie.
Legat de filme si seriale, pentru mine sunt pe aceelasi loc cu cartile. Am seriale care mi-au schimbat complet modul in care privesc un lucru, fara neaparat ca acela sa fie intentia lor. Dar eu am iarasi privilegiu de a avea gandire critica, de a putea descompune, analiza si recompune ceva. Si aici e o discutie despre calitatea filmelor, respectiv a serialelor care sunt difuzate. Pentru ca majoritatea sunt, cum le numesti tu, fast-food, iar cele care nu sunt fast-food tot de noi, cei care citim, sunt consumate.
Asadar, o sa iti raspund la intrebarea care nu ai pus-o si totusi o gandesti: “Ce propun?”. Nu propun nimic, pentru ca in clipa de fata, cum vad eu problema, nimic nu va merge. Astept, daca nu ne autodistrugem ne maturizam ca si specie. Stiu ca poate par la fel de mult parte a problemei cu lipsa mea de implicare, dar nu cred ca am ajuns inca acolo ca si specie ca sa putem sa o rezolvam.
Cred ca problema umanitatii nu ajuns la masa critica de oameni nemultumiti ca sa se schimbe. E un fel de boala, inca nu am produs suficienti anticorpi ca sa o putem invinge.
Eu cred că cititul afectează vederea în timp și voi fi nevoit să port ochelari încă din tinerețe. Este acesta un argument pertinent ca să nu mai citesc? Vă rog să mă lămuriți dacă gândesc greșit.
Și pă ce vrei să-ți cheltui vederea? Pă videouri?
Eu sunt chioară dinainte de a mă apuca de citit, că stăteam 24/7 cu ochii in PC. N-am scăpat de ochelari de când m-am pus serios pe citit, dar nu mi-au mai crescut dioptriile. În concluzie, ochii ți-i strici oricum, mai ales în epoca asta digitală; eventual strică-i pe citit