Autostrăzi prin Moldova

Ce frumos am ascuns articolul ăsta sub poza cu pisicuța. Unde mai pui c-o să zic și niște lucruri cam nepopulare, așa că puțină detensionare felină n-are cum să strice.

Bine, fie vorba între noi, n-am nici măcar un motiv să nu vreau să existe autostrăzi prin Moldova. N-am vreo supărare cu moldovenii (disprețuiesc românii enervanți indiferent de zonă), îmi place mâncarea din zonă, ba chiar am și prieteni moldoveni. Aș aprecia nespus dacă ce urmează să spun n-ar ajunge să fie rezumat de vreun isteric folosind vreo formulă de tipul „ai tu ceva cu moldovenii, d-aia!”.

Eu nu cred c-o să vedem autostrăzi prin Moldova. Nu ceva notabil, nu mai devreme de 15-20 de ani. București – Iași? Vise.

De ce?

Am tot auzit „nu se vrea”. Și atât. Dar nimeni nu-ți spune de ce nu se vrea și cine nu vrea. Pare un răspuns scuipat din vreo simțire conspirativă, fiind la un milimetru de vreo teorie despre cum ne vor unii răul și să dispară neamul românesc. Nu spun, sunt mereu interese geopolitice la mijloc (că Ucraina nu-i în rahat pentru că e Mercur retrograd), dar îmi e greu să cred că succesul economic al țării noastre ține atât de mult de o autostradă București – Botoșani.

În realitatea mea lucrurile arată puțin altfel. Nu e nevoie de autostradă spre Moldova. Adică e o nevoie, dar mai mult emoțională și mai mult a celor din zona aia. Nu cred că-s fierți ardelenii pe o autostradă București – Vaslui și oltenilor nu le pasă de A43, Focșani – Huși. Mai mult interes (economic) stârnesc drumurile care leagă România de Budapesta/Viena/încolo, decât de Chișinău/Cernăuți/Kiev/dincolo. Dacă se dădea ceasul economiei europene de la Comrat sau Odesa aveam un Ardeal fără autostrăzi și azi făceam glume despre cum chiria la Iași e cât un kilogram de cireșe din București.

Și ca să ajungi din punctele fierbinți (economic) ale țării nu prea treci prin Moldova. Pentru unii jucători internaționali nici nu-i combinație să treci prin România, dar noi am fost crescuți să credem că suntem „poarta Ieuropii”. Și de atâta poartă s-au dus otomanii pe la Belgrad spre Viena. Mna, să nu ne pierdem în detalii…

Că ne place sau nu să vedem asta, România e destul de spartă. În două părți clare, dar dacă ne chinuim putem să vedem chiar trei bucățele. Avem RomâniaDeDincoloDeMunți și Regățenia. În RomâniaDeDincoloDeMunți lucrurile parcă merg altfel. Impresia e că mai bine. E posibil să fie doar o impresie, dar până la urmă trăim într-o lume a aparențelor, motiv pentru care toți desculții cred că dacă un desculț se pozează lângă o mașină scumpă e inevitabil și realizat în viață (s-a încălțat).

Dacă ardelenii (o să-i reducem la titulatura asta din dorința de a simplifica textul, dar sunt perfect conștient de diferențele incomensurabile dintre transilvăneni, bănățeni, maramureșeni ș.a.m.d.) spun despre ei că-s mai buni, mai civilizați, mai calmi și mai dezvoltați înseamnă că e posibil să fie așa. Oricum, mai toți regățenii pe care îi știu se întorc din vacanțele ardelenești cu impresii de țări străine („la ei e curat”/ „e lumea liniștită”/ „sunt politicoși”).

Și apoi e Regățenia. Aici, de fapt, e mai mult vorba de București, împrejurimi și sezonierele regiuni (munte și mare). Restul intră la categoria „și altele”. Nu vreau să minimizez importanța unor județe precum Giurgiu, Ialomița sau Botoșani, dar strategia de țară nu pune prea mult accent pe ele. Corect? Corect. Orice se întâmplă în Galați, Vrancea sau Neamț (și e de bine) e luat, la nivel macro, pe principiul „e bine că nu e rău”. Bravo lor.

Dar să avansăm. De ce nu autostrăzi în Moldova?

Pentru că nu e nevoie. Pentru că românul care locuiește în Moldova a demonstrat în atâția ani că poate și fără. Și când spune că nu mai poate tot mai poate puțin. Până protestează că nu mai poate. Și după protest tot poate. Eventual, când nu s-o mai putea deloc deloc o să se metamorfozeze o șosea deja existentă în ceva „drum expres”, în sensul că o să fie făcut expres ca să mai închidă gura nemulțumiților.

Și gata.

Din nou: de ce?

Pentru că RomâniaDeDincoloDeMunți e mai aproape de Europa, așa că dacă o să vină vreun fabricant de bolțuri să-și deschidă fabrică în România o să prefere unde-i mai ușor/mai aproape/deja puțină infrastructură. Și încă (încă) nu e o diferență mare de salarii și pretenții între mâna de lucru ardelenească și moldovenească. Că dacă n-o să poți face un bolț la Mediaș fără 1.500 coco pe cartea de muncă, dar la Piatra Neamț îți face aceeași treabă cu 500 de coco… îți faci niște calcule. Și nici așa nu-i combinație pentru că atunci când o să fie decalajul ăsta între regiuni Moldova o să fie îndeajuns de înapoiată ca infrastructură încât să fie mai rentabil (pentru o companie străină) să se mute în altă țară unde e și ieftin și ușor.

Vedeți? Dacă s-a ratat trenul autostrăzilor în Moldova (nu știm când a fost acest tren) se pierd și viitoare combinații.

Acum, dacă intrăm mega-adânc și meta-adânc în problemă o să ne dăm seama că la baza problemei autostrăzilor în Moldova stă și bagajul istoric. Am putea scrie o carte (chiar am putea scrie o carte) despre decalajele Est-Vest din România, dar cert e că între cele două regiuni există o diferență vizibilă, mai ales din punct de vedere politic. Nu cred că trebuie să ne uităm pe cifre ca să vedem că numărul politicienilor corupți a fost mai mare în Moldova, comparativ cu Ardeal. Nu spun, și-n Ardeal corupți, dar ca-n Moldova… Și-n Ardeal s-a furat, dar cum spune românul „s-a și făcut”. De ce sunt ei aleși? De ce sunt realeși? Vă gândiți voi și vă dați răspunsurile singuri. Nu vă sfiiți să căutați mult în istoria regiunilor. Mergeți în spate. Mai în spate.

Păi și atunci?

Păi și atunci Moldova trebuie să-ți vadă interesul. Unele țări au o strategie de țară (ceva uniform, frumos). România pare că (n-)are o strategie clară: să se dezvolte Ardealul (doar orbii nu văd că dincolo de munți se dezvoltă o altă mentalitate și atitudine), să explodeze Bucureștiul într-o ciupercă atomică de praf, noxe și cocalăreală, să ne plângem că-i litoralul scump și pârtia scurtă. Așa că probabil trebuie o strategie regională.

Moldova?

Păi cu blocajul geografic tot poate să facă ceva. Chiar și fără autostrăzi. Mai greu, dar se poate. Turism? E o idee. Dar turism cum trebuie, nu doar mânăstiri și pensiuni țărănești cu piscină și jacuzzi, să vadă străinul cum trăia mamaie între două căpițe de fân și-o Cuba Libre. Îl bagi pe turist în glod, că unii-s nebuni și dau bani buni să trăiască viața de 1750. Fără jena, fără opulență proastă. Șoselele nu-s proaste și cu gropi, ci „reenactment of historical heritage”. Marketing. Vesticii care plâng la dramele cinematografice românești (și le premiază, impresionați la lacrimi) or să dea cu bani ca la lăutari să mai miroasă puțin din lumea de altădată. Nouă ne pute baliga, pentru ei o să fie instagramabilă. Asta e, nu e glamour, dar faci rai din ce ai.

Se poate turism fără autostrăzi? Se poate. Sunt zeci de țări care îți oferă experiențe de vis pe drumuri de coșmar. Unii dau bani buni să fie plimbați cu cazane criminale pe drumuri înfiorătoare. La ei e turism.

Ce se mai poate? IT. Asta e long-shot, dar nici pentru IT n-ai nevoie de autostrăzi. Pui bazele unor hub-uri bombă pe la Bacău, Iași, Suceava, Fălticeni ș.a.m.d.. Cu educație, cu tot tacâmul. Poate că nu-s salariile IT-iștilor din Cluj sau București, dar nici nu cheltui ca ei. Puțină imaginație, vă rog.

Restul? Altele, agricultură, vedem ce se mai poate. Și o mermelim fără autostrăzi până se vor face (probabil când le vor da unii pe degeaba). Oricum, dacă le-am face acum ce ar mai putea promite șaormarii mesianici în viitoarele campanii electorale?

Poate greșesc, dar măcar m-am gândit la o variantă. Alta care să iasă din placa repetitivă „vrem autostrăzi”. Că n-o să le facă nimeni. În 10-15 ani n-o să existe nici măcar 50 km de autostradă mai sus de Buzău. Și e sănătos și inteligent să te adaptezi, să înțelegi și să cauți alternative. Că dacă-ți pui sticker pe Facebook și mașină că vrei autostradă-n Moldova… mna, risipă de hârtie și lipici.

Dacă aveți voi vreo idee mai bună tare mult aș vrea s-o citesc.

15 răspunsuri

  1. Nu ar strica o autostradă, dar, cum spui și tu, nu e necesară..zona se dezvolta oricum datorita IT-ului, iar din top 10 firme cu capital românesc majoritatea sunt… Din Moldova.
    Ca sa îți faci o idee, Continental face la Timișoara cauciucuri, la Iași face IT.
    Ah, inca un lucru: Iașiul are avantajul de a atrage tinerii din Republica Moldova. 😉

  2. 😆Ce satisfacție o să am când o să transform Moldova (și nu numai) în ceva dezvoltat și frumos. O să încep mai întâi din Botoșani, din hotarul ce trece de granița nepăsării. Mă gândeam la un concept de „județul e patronul” și angajatul „deține o părticică din companie”. Sună frumos, să vedem dacă mai găsesc alți oameni care să vină să punem la punct ideile.

  3. Un text pointless care nu face altceva decât să demonstreze cititorilor ignoranta, ca să mă exprim elegant, autorului. Well done, point made.

  4. George, dar in Moldova există deja autostradă! 16km, dar există… Chiar nu știu cum ai putut sa nu menționezi virgulița din estul țării…

  5. Am eu o idee dar nu cred mai sunt multi cu ideea asta.
    Pe langa IT (software) ne putem axa pe hardware inclusiv pe productie. Sectiile hardware de la Iasi sunt (probabil) cele mai bune din tara. Turism Suceava/Neamt, Bacau industrial, vin Vrancea etc.
    Strategie regionala, drumuri rapide in Moldova intre judete(ceva usor de facut daca se vrea si cu fonduri europene si cu imprumuturi ca iti scoti banii) , aeroport regional la Pascani/Roman, cu posibiltiati cargo calumea. Producem chestii mici cu valoare adaugata mare si le exportam via Pasare de fier.
    Ah am uitat sa mentionez, atragem turisti „medicali” la Iasi, de cativa ani sunt din ce in ce mai multi, nu ma refer la cei veniti din celelalte judete ale Moldovei.

  6. Idealizezi Ardealul. Nu e cu nimic mai presus față de Moldova. Că-ți plac ție oamenii de acolo ține de gusturile fiecăruia. Mie de exemplu nu-mi plac. E sărăcie în Moldova? Da, dar așa e peste tot în țară (și în străinătate) când ieși oleacă din orașele mari. Chiar tu parcă spuneai că ai trecut cu bicicleta printr-un sat la 50km de Sibiu și era fix evul mediu. E plină Italia de moldoveni? Spania e plină de ardeleni. Cum juma din jud. Vrancea e în Italia așa jumate din Alba e în Spania. Zici că Clujul e frumos? Stai să vezi Iașiul.
    Ardealul a beneficiat și beneficiază în continuare de o aură de superioritate, un lucru nemeritat după părerea mea

        1. Nu contează dacă ești tu de acord sau nu, important e ce cred oamenii. Și unii cred (fondat sau nu) că Ardealul e superior. Poate că de la pateu, nu știu…

  7. Sa nu uitam de kilometrul de autostrada facut de saormarul sau hotelierul din zona, nu mai stiu exact care dintre frati…

  8. De acord ca nu e nevoie de autostrada. Dar chiar asa de greu e sa faci un drum cu doua benzi pe sens pe rute mai importante sa nu ne mai riscam aiurea cand depasim tractoare?

  9. Bună dimineața,
    Eu sunt ardelean, am trait și muncit multi ani acolo. Acolo am facut și facultatea. De șapte ani m-am mutat în Iași. De aceea pot să vă spun că mă simt la fel de bine în Moldova ca și în Ardeal. Și pot să vă spun că toate prejudecățile despre diferențe între români pe criterii geografice sunt cretinătăți. Pe mine mă uimește unitatea culturală a românilor care se vede în lucruri mărunte (mâncare, îmbrăcat, aranjatul locuinței…)
    Mai gândiți-vă când categorisiți pe cineva superior/inferior doar pe eceste criterii geografice,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: