O (mică) parte din presă aleargă după politicienii care s-au făcut „doctori” în diverse, un fel de vânătoare de Elene Ceaușescu post-89, ambiție care vrea să arate că acum societatea românească nu mai tolerează minciuna elitistă și o arată cu degetul când parazitează funcțiile publice. Lăudabilă misiune și îi doresc tot succesul din lume, cu toate că pentru următorii 50-100 de ani n-o văd rezolvată, ci doar redusă la un misery-porn în care ne vom distra arătând cu degetul proști cu diplomă.
În timp ce presa și opinia publică subliniază fanfaronii cu diplome din politică, prin spatele lor se strecoară fără nici măcar un stres, armatele de experți care căpușează privatul (în special universul corporatist). Eu cu zona asta am interacționat cel mai mult și aici simt o potențială rădăcină a probleme (ori măcar jumătate din ea).
O societate care pretinde politicieni cu studii „pe bune” este o societate cu studii „pe bune”.
Altfel, înveliți în diplome la oha, cei mai mulți români se hlizesc când văd vreun analfabet din Parlament că-i Doctor în Diverse, dar nu pot reacționa pentru că și ei sunt „elită intelectuală” la oha, doar că n-au funcție reprezentantivă. Asta e singura diferență. Că facultate privată, că profesori indulgenți, că www.FacemLicențeȘiDizertațiiCuFacturăȘiÎnVăzulTuturor.Ro, tot acolo suntem.
În unele cazuri e o iluzie că facultatea „e grea”. Nu trebuie să fie grea. Există profesori buni (adică ăia răi, rigizi, intransigenți, „ai dreacu”, care nu vor să te treacă cu un referat), și ăia care nu au neapărat o miză în nivelul tău intelectual. Există facultăți mai ușoare și unele grele (cu toate că-n pandemie am auzit de niște grosolănii cu examenele la Medicină & Veterinară de nu ți-ai duce nici dușmanii la unii doctori peste 5-10 ani), dar când vine vorba de anumite studii… apă de ploaie e puțin spus. Știu câte unii care când au intrat în Facultate au bifat „Începător” la gradul de dificultate, ca-n jocurile pe calculator, și au trecut prin fiecare nivel ca prin brânză, iar boss-ul de la final s-a făcut că lovește, dar tot a marcat o notă de trecere. „Lasă că nu afectează pe nimeni un prost cu diplomă”.
Uite că apoi, în câmpul muncii, eu trebuie să îi explic „expertului” cu diplomă de ce perele nu pot cânta la vioară.
Standardul noțiunii de studii superioare e la un nivel foarte jos. La modul general. E un mix de fabrică de bani, „lasă că nu murim dacă dăm titluri de licență/master/doctorat oricui” și pur și simplu o slabă rigoare academică. Pe mine încă mă râcâie posesorii de diplome high care nu pot cere nici măcar un cico într-o limbă străină. Sper că e toată lumea șocată de faptul că pot exista jurnaliști cu licență/master/doctorat care nu știu să citească o știre în altă limbă decât aia pe care o vorbesc acasă. Nu mai spun de științele sociale unde mai trebuie să citești o cercetare, o carte care nu s-a tradus, o una-alta.
Dar să revin la privat.
Eu activez de niște ani în zona marketing-publicitate-convingere de mame să cumpere 3 iaurturi la preț de 4. Nu știu cum e la alții (aștept să fiu luminat la comentarii), dar când vine vorba de marketing/publicitate e plin de închipuiți cu diplome. Refulează clădirile de birouri de atâta specializare în „comunicare”, de atâtea masterate și doctorate care apoi se văd în mail-uri analfabete (pur și simplu scrise analfabet).
Citești niște CV-uri, vezi titluri belicoase de licență/disertație/doctorat și apoi îți aduci aminte că ieri la cafea aceeași persoană îți explica faptul că planeta nu doar că e plată, dar e și o hologramă realizată de îngerii freelanceri, iar la baza opiniei nu stă vreo observație filozofică pătrunzătoare, ci pur și simplu „am văzut eu pe Youtube la un băiat”.
Mai calc pragurile unor brand manageri/manageri/CEO cu CV-uri de te-ar cocoșa și unii nu-s în stare să înțeleagă ce e aia cercetare (zis „risărci”), nu înțeleg lumea în care trăiesc, nu văd dincolo de gardul vilei de la Residence și a bulei de TikTok. Și dacă îi verifici la studii superioare sunt somități pe lângă ăia din Parlament.
Am avut colaboratori, colegi și colege care nu ezitau să-ți scoată ochii că-s specializați academic în domeniul discuției, dar ultima carte citită a fost „Fram, ursul polar” și ultimul risărci o colecție de podcasturi motivaționale. Și din nou, oameni cu diplome de la care ai putea pretinde ca o argumentare să înceapă de la un „conform lui…”, ori „bazându-mă pe observația lui…”. Dar ăștia-s oamenii lui „eu simt că…” și „mi se pare că…”.
Oricum, fie vorba între noi, dacă tot suntem intimi: să te ferească toți dumnezeii în care crezi de imbecilul arogant cu diplomă care a internalizat la sânge gramatica aia de clasa a VI-a. Îl recunoști ușor: 75% din vocabular sunt englezisme, românizează barbar cuvinte din engleză („să ASAPaizăm proiectul”, „e mandatoriu”), dar pune țanțoș „pe” când un desculț de la TV spune un „care” nevinovat. Ăsta o să-ți mănânce ficații când, obligat de fișa postului să-și justifice cumva pâine – deci chitit să arate că și el gândește cu mintea lui, îți va tranșa munca într-un registru de Pruteanu coxat care nu știe multe, dar știe că „fraza aia n-are sens, știi ce zic?”
Și am fost drăguț (și evaziv) în cele de mai sus.
Altfel, nici măcar n-am pus problema faptului că unii dintre cei menționați mai sus n-au mai călcat pe la un muzeu de când au bifat Mona Lisa (e un must) și nu-și ies din zona de confort intelectual pentru că doare și „eu nu consum așa ceva”. Nu consumi nimic, pe cine crezi că păcălești? Rupi TikTok-ul cel puțin 3 ore pe zi, pe cine crezi că prostești?
Acestea fiind zise, nu plângeți (doar) de mila Parlamentului căpușat de imbecili cu diplome. Privatul tace și suferă. Și tace.
Poza acestui articol a fost aleasă pentru că textul a fost plămădit cu dragoste pentru aceia care au sigur o diplomă de licență/master/doctor în comunicare și aia e.
P.S. – România e plină de oameni „specializați” în asistență socială care-s de un rasism crunt. Asta ca un exemplu…
