Cât trebuie bătut copilul pentru a nu se apuca de droguri?

Zilele astea simt că nu s-a discutat destul despre primarul din Sângeorz-Băi care și-a filmat copilul în timp ce-l ținea dezbrăcat, cu mâinile ridicate la perete, pus să repete că n-o să mai fie obraznic. Prea puțin pentru o țară în care astfel de practici sunt des întâlnite.

 Primarul Ogâgău și-a găsit multe scuze pentru metoda de parenting, dar una mi-a atras atenția: „decât să ajungă o drogată (…) mai bine o lecție d-asta”.

Frumix spus.

Probabil că fetița lui tocmai intrase-n baie să tragă o linie sau ceva…

Acum să vedem ce ne spune literatura de specialitate despre consumul de droguri și traume.

Medicul Gabor Mate are o carte senzațională despre adicții („Pe tărâmul fantomelor înfometate”). Probabil că primarul Ogâgău n-a apucat să ajungă la librăria din Sângeorz-Băi și să-și cumpere un exemplar, fiind prea ocupat cu treburile urbei. Nu-i nimic, sunt oricum senzațional de multe cărți bune pe planetă, când s-o mai citești și pe asta? (Îi pot trimite eu un exemplar cadou, să-mi lase o adresă dacă vede textul ăsta)

Cât trebuie bătut copilul pentru a nu se apuca de droguri? 1

Gabor Mate ne explică un lucru care poate părea șocant dacă încă-ți mai educi plozii de parcă-s uiguri și tu guvernul chinez. Se pare că o principală cauză pentru adicții (droguri, alcool ș.a.m.d.) ține de traumele copilăriei. În special episoadele înjositoare (precum să stai gol, la colț, cu mâinile sus, obligat să repeți chestii).

Episoadele astea rămân atât de adânc înrădăcinate în mintea omului încât după ani, neputând trece emoțional peste, și-ar putea îneca suferința/frustrarea în ceva substanțe. Pentru că drogurile/alcoolul fac o treabă foarte bună în direcția asta: te ajută să uiți. De unde și expresia „îmi înec amarul în…”. Adică încerc să-l uit, să-l fac să dispară.

Ce metaforă frumix.

Unii își „mănâncă” nervii. Sunt metode și metode.

Cum vine asta? Îți torturezi copilul (preventiv) cu scopul de a nu ajunge un „drogat” și de fapt îi asfaltezi drumul spre substanțe care-l pot elibera de durerea pricinuită de metoda de „educare”? Ciudat mai funcționează creierul uman. Poate dacă-l bați super bine. Poate dacă-i dai doar în cap astfel încât să-i distrugi sinapsele. Poate așa funcționează. Dacă-ți aduci copilul în punctul în care îi curg bale din gură și nu mai e capabil să articuleze cuvinte înseamnă că ți-a reușit: n-o să se mai drogheze. La naiba, nici la toaletă n-o să mai meargă fără tine.

Felicitări, ai reușit ca părinte.

„Parenting”-ul ăsta genial e promovat și susținut de mulți compatrioți. Îți vor spune că și ei au primit o palmă/curea/picior/pumn/baston și „uite ce bine am ajuns”. Dar adevărul e că n-au ajuns bine. Au ajuns foarte rău. Dacă tot suntem în campanie electorală aș putea face o paralelă între copilăria cu palma și modul în care se votează: cum ați învățat să vă iubiți abuzatorii de acasă așa faceți și la urne. Votați pe ăla care „a furat, dar a și făcut” precum iubiți pe ăla care „a dat, dar a și crescut”. Vedeți? Sunteți drogați să vă iubiți călăii.

Din ce am citit prin știri am văzut că și soția primarului e pe același fir educativ cu soțul. Nu pot decât să-mi imaginez ce combinație genială zace-n cuplul ăla.

Evident că primarul Ogâgău e un om religios, citând proverbe biblice în încercarea de a-și valida metoda de educare. Nu se putea altfel. Ipocrizia creștină e la ea acasă.

Finalul e și mai trist pentru că primarul n-a înțeles unde a greșit. El o s-o țină langa că-i treaba lui cum își crește copilul, tot scandalul fiind o mânărie politică să-l îngroape. Pentru că Sângeorz-Băi este acest punct central pentru care se bat toți politicienii și era nevoie de clipul ăla ca să-l îngroape pe marele Ogâgău.  

Din punctul ăsta evoluția psiho-emoțională a copiilor lui este strict fișă de studiu. Droguri n-or băga… dar frustrarea și umilința tot se acoperă cu ceva. Măcar mâncare. Măcar.

3 comentarii

  1. Citesc cu o mare plăcere ceea ce scrii de la câteva sute de kilometri. Nu mă voi copula in tara mea natală unde prin sate femeile sunt obiecte și copii torturați. Am inceput sa nu înțeleg mândria asta de a fi Roman de foarte multi ani, și pe bună dreptate când încă vezi că asta e nivelul nostru.

  2. Oh da. Alt motiv sa parasesti Romania. Nu ai cum sa iti cresti copilul printre asa specimene de neanderthal. Romania – 0 sanse de progres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Texte pe mail: