Când devine nebunia demență?

Știu că nebunie și demență sunt sinonime. Dar în timp au început să capete și alte înțelesuri.

De exemplu, dacă în seara asta beau cinci beri și mă duc să urinez pe Casa Poporului lumea va spune că sunt „nebooon, wohoo!”. În schimb, dacă nu beau nimic, urinez pe Parlament și urlu „VĂ PURIFIC DE SATANA!”, e demență.

Acum, să vă spun vreo 3 lucruri:

1. Când îți vorbește providența

Un turc își dă familia în judecată pentru că se crede Iisus și rudele nu-l cred și nu-l tratează ca pe un zeu. Asta-i demență. O familie de pocăiți nu-și tratează copilul bolnav de diabet și acesta moare. E tot demență, dar brusc apare și lumina palidă care spune „au fost părinți răi, au greșit”.

Lumina asta devine din ce în ce mai puternică dacă vorbim de secte/religii majoritare, ori cu mai mulți adepți.

E o demență să-ți crești copilul în doctrina mormonă pentru majoritarii creștini, dar nu-i nimic greșit să-l supui la ritualurile ortodoxe. Atâta timp cât dictatura majorității domină și cifrele dau plus-valoare nimic nu mai contează.

În timp ce-i priviți cu un ochi critic pe pocăiții care-și lasă copiii să moară, pentru că așa le spune lor Biblia/Dumnezeu, nici creștinii nu-s de lepădat cu ale lor exorcizări și tradiții retrograde. Tanacu? O eroare de marketing a BOR-ului. În mod normal nu trebuia să se afle de asta, dar în ciuda acelei întâmplări nefericite, astăzi tot mai vedem oameni dați cu capul de racla cu moaște.

Cum arată demența în cadrul unei majorități religioase? E bine dacă e „nebunie”. De cele mai multe ori e „necaz de la Ăl de sus”.

Pare absurd și pământiu ce spun, dar cu fața la Facebook și încercuiți de apropiații pe care îi vrem nu vedem realitatea sinistră: încă se gândește ca acum 100-150-200 de ani, într-un procent îngrijorător. Blesteme, deochi, pedepse divine.

Așa că să nu fim ipocriți și să nu aruncăm cu apelativul „demență” (doar) în bieții sectanți (pocăiți, porcăiți, ufolatrii și ce mai sunt ei).

Când ne vom uita în propria ogradă și vom realiza absurdul pe care-l îmbrățișăm ca tradiție o să ne dăm seama că diferențele sunt doar de nuanțe și interpretări.

2. Femeia de la stand up

Recent am avut un spectacol de stand up în București și am avut parte de o spectatoare „mai altfel”. Femeia mi-a ascultat numărul și a ținut să-mi spună cu voce tare că „greșesc” prin lucrurile pe care le spun.

Am zis că-i deranjată de faptul că-n material râd de alcoolismul poporului român, de metehnele religioase, ori de homofobi. Se mai întâmplă să deranjez când fac bășcălie de „valorile” lăuntrice ale poporului român.

Doamna era deranjată de tot. „Ai grijă ce faci. Tu atragi multe energii negative”. În aceeași notă mi-a mai făcut câteva amenințări psihotronice.

Am rămas blocat. În fața cocalarilor/pițipoancelor am replici, dar cu astfel de personaje nu ai ce să vorbești. Te simți și prost să-i faci de râs, când ei oricum sunt… „ciudați”.

Femeia a plecat. Cum decurge viața ei acum? Nu știu. Sper că normală, se ține de tratamentul medicamentos, nu rănește pe nimeni și, mai ales, nu-și face rău.

3. Bărbatul din autobuz

S-a urcat în autobuzul plin. Îmbrăcat bine, curat, dar puțin ridicol pentru cei 35-40 de ani. Purta pe cap o căciulă cu motive copilărești. Asculta la volum maxim, în boxa telefonului, Radio Zu. Când cineva ascultă Radio Zu, și-o mai face și la volum mare, e un prim semn. E mai bine să te prindă părinții că te uiți la filme porno, de orice fel. Nu știu cum ai putea să te mai uiți în ochii lor din momentul în care te-au surprins ascultând Buzdu&Morar.

Într-o stație un tânăr l-a întrebat dacă se poate da jos, să coboare alți oameni din spate.

Bărbatul s-a enervat și-a început să țipe: „Nu mai urci! Da?!”. „De ce?”, a răspuns tânărul. „Că nu vreau eu. Dacă mai urci în autobuzul ăsta îți crăp capul!”.

Diferența dintre cei doi era de vreo 15 ani și 30 de kilograme.

Tânărul a rămas în stație.

S-au închis ușile. 10 secunde mai târziu a auzit tot autobuzul: „Aaaaa! Sunt foarte nervos!… În seara asta e filmul (…) pe Antena 1! O să mă uit”.

A coborât la următoarea.

Acum, ce faci într-o situație precum cea trăită de tânăr? Poate ți se pune capsa și vrei să urci în autobus. Te bați cu un nebun? Cum te apără legea de astfel de oameni? Cum îi apără legea pe ei de răul pe care și-l pot provoca?

Tot ce am aflat e că poți suna la Poliție și… și de aici nu știu ce se mai întâmplă.

Cert e că sunt printre noi. Îi vorbesc lui Dumnezeu, unii se ceartă singuri, alții sunt violenți și n-avem educația necesară să știm cum să-i tratăm.