Când mai văd știri cu bătrâni care fac bunjee-jumping, parapantism sau sar cu parașuta îmi zic „mare brânză!”. Alți pensionari trăiesc viața multă mai extrem.
Și nu mă refer la cei care trebuie să trăiască mâncând puțin, ieftin și prost.
Unii sunt cu adevărat hardcore traversând strada total aiurea.
Îi vezi, gârboviți și lenți, escaladând gardurile dintre șinele de tramvai, „fugind” prin fața mașinilor ca niște potârnichi speriate, dar lente.
Unde se grăbesc? Nu știu. Cât timp pot pierde mergând încă 100-200 metri până la cea mai apropiată trecere de pietoni? Nici asta n-o să aflăm prea curând. Poate că răspunsul e pe Lumea Cealaltă, unde mai ajung in când în când prin metoda „traversez pe unde vrea talonul meu de pensie”.
Poate că viața la bătrânețe te transformă.
Poate că prin pierderea neuronilor îți pierzi percepția despre timp și viteză. Probabil că bătrânețea te face să crezi că mașinile care vin spre tine sunt foarte lente. Ori dintr-un material moale în care-ți poți băga liniștit proteza. Oare la senectute dezvolți un mecanism de apărare, o aură energetică pe care o păstrezi sănătoasă cu produse naturiste cumpărate de la teleshopping?
O să aflăm și noi cândva, peste ani.
Ai un baston, un șold prins în șuruburi, nu mai vezi bine și nu mai auzi nici minciunile din campania electorală? Super! Traversează aiurea. E cel mai bun lucru pe care l-ai putea face. Nu-ți face probleme, mașinile vor frâna, bicicliștii se vor da peste cap încercând să se ferească de aura ta impenetrabilă, planeta va sta locului.
Poate că la bătrânețe ești invincibil. Sau poate ești doar nesimțit.
Rămâne să aflăm. În câțiva ani.
…
„George, cum poți spune că bătrânii sunt nesimțiți. Pe bătrâni trebuie să-i respectăm. Au trăit atâtea…”
