Numele meu este anxietate și am George Bonea.

Autostrada Lugoj – Deva, proiectul spațial românesc

Știți ce este greu în România? Nu să stai. Să mergi. Dacă vrei să pleci din punctul A spre punctul B infrastructura deficitară îți mănâncă sufletul.

În secolul vitezei, când poți trimite selfie-uri de pe WC într-o fracțiune de secundă oriunde pe planetă, să străbați România e aproape tentativă de suicid.

Românii nu pleacă-n străinătate de nebuni.

Ajung mai repede acolo. În câteva ore ai ajuns la Madrid, ai semnat contractul de muncă și te-ai apucat de treabă. În tot acest timp abia ieși din București și mai ai sute de kilometri până la Cluj/Iași/Timișoara.

Se pare că sectorul de autostradă Lugoj – Deva nu va fi gata până-n 2024. Nu, nu autostrada București – Timișoara, ci smârcul Lugoj – Deva. Au avut grijă politicienii să tergiverseze lucrările.

Cum vor arăta lucrurile în 2024?

NASA plănuiește o bază permanentă pe Lună. Da, prin 2024 o să fie mai ușor să ajungi pe Lună (pentru unii, dar totuși…) decât de la Sibiu la Deva.

Prin 2018 oamenii de știință vor trimite semințe de salată pe Marte pentru a pregăti terenul pentru primii oameni, aceștia urmând să calce pe Planeta Roșie în 2027. Știu, prin 2027 românii vor zâmbi opulenți spre cer de pe autostrada Lugoj – Deva.

Viitorul apropiat ne rezervă primul transplant de cap. Un progres senzațional în medicină. Sună incredibil, dar mulți spun că-i fezabil să schimbi capul de pe un corp. Cu toate astea, noi tot n-o să putem schimba capul care dirijează mizeria asta. Nu pentru că-i un cap căpățânos, ci pentru că-s alte sute de mii proaste de să le aduni cu găleți electorale.

Sunt destul de sigur că până-n 2024 o să apară și smartphone-ul cu o oarecare formă de hologramă, să te poți lobotomiza internautic mult mai bine. Și-l vor permite toți românii, dar îi vor consuma bateria pe ocolitoarea Lugoj – Deva.

Dar să fim optimiști. Sunt șanse uriașe ca Lugoj și Deva să se primească fiecare câte o catedrală a neamului și un stadion de fotbal până-n 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.