De când mă știu consider că-i extraordinar de plictisitor să stai la masă cu un om care e de acord cu tine. „Hai să ne dăm dreptate. Uuuu, ce conversație interesantă!”.
Da, dezbaterile devin obositoare, te consumă de energie, dar așa păstrezi neuronii în priză.
Un dialog cu un habotnic se poate transforma ușor într-o tortură pentru sinapse, nu zic nu, dar discuția e vie, aprinsă, are zvâc. Păcat că se termină mereu cu „pentru că așa scrie în Biblie”. Păcat…
Altfel, când doi atei discută se poate ajunge cu ușurință la:
– Ce averi au ăștia din biserică.
– Da.
– E aiurea, că nu ascultă nici măcar de cuvântarea lui Iisus…
– Da.
– Iisus care, vorba aia, era doar un profet al vremurilor, ca mulți alții.
– Da.
Cam așa.
Nu-mi aduc aminte ultima conversație cu un ateu, dialog în urma căruia să zic „WOW, mi-ai luminat ziua”. Mereu ne dăm dreptate. E ca-n relații. Nu te cerți, nu exiști.
Recent mi-am cumpărat cartea „No sacred cows” de David McAfee. Aveam poftă de o carte care să-mi explice dpdv istoric/psihologic o serie de mituri. Cartea promitea să facă acest lucru. Bine, promisiunea încă stă în picioare, dar am parcurs peste 10% din carte și nimic. Pagini întregi despre cum ceilalți trăiesc în negare și ateii sunt luminați, despre cum dialogul cu habotnicii e dificil (doh!)… Poate că mă așteptam eu la altceva.
Sau poate că am citit prea mult despre acest subiect și am ajuns să mă plictisesc.
Poate că nu mai e nimic de spus, în plus. Aș vrea să avem și noi dezbateri religie vs. non-religie. Să văd pe Trinitas un dialog civilizat între un preot și un ateu. Ăsta da show.
Sincer, încep să cred că procedez greșit, aglomerând mereu informații dintr-o singură parte. Poate că-i timpul să citesc și Coranul din bibliotecă. Biblia a fost o poveste interesantă. Filmul nu s-a ridicat la nivelul cărții.
P.S. – dacă și creștinii și-ar da seama că dialogurile între ei sunt plictisitoare…
