Numele meu este anxietate și am George Bonea.

5 leșuri pe A1 și-o pungă la unguri

În ciuda aspectului, România nu-i vreo țară africană. Nu suntem nici în vecinătatea Indiei. Nu faci mult din România până-n Europa pentru că, așa cum și-a dorit bunul `mniezo, suntem chiar parte din bătrânul continent.

Așa a vrut ăl de sus ca Grădina Maicii Domnului să fie la 1 metru de alte țări europene, dar la ani lumină de nivelul unora.

Și-o să privesc spre Vest.

Recent am fost plecat până la Bratislava, cu mașina.

Din România se iese greu. Țara asta are un magnetism aparte. Te ține-n ea împotriva voinței. Nu cu frumusețea, ospitalitatea sau prețurile accesibile, ci prin lipsa infrastructurii. Uneori ai impresia că, oricât de mult mergi spre vamă, occidentul se îndepărtează de tine.

Drumul București – Nădlac îl faci în… cum să-ți spun? Dacă te razi în cap când pleci din București, la ieșirea din țară vei avea părul până la călcâie. Și alb.

De la unguri mergi șnur, că au autostrăzi. Drumuri d-alea pe care poți conduce legal și cu numere formate din trei cifre. Dar primul lucru pe care-l remarci este curățenia. De pe autostrăzi. Ai spune că nu-i așa importantă igiena autostrăzii, mai ales în contextul în care noi avem câteva ulițe mai lungi, dar un drum curat îți schimbă starea de spirit.

Pe A1, peticul București – Pitești, am numărat vreo 5 leșuri, cadavre împrăștiate artistic pe șoseaua cu găuri.

Biete animale, dobitoace  (cum li se spune în popor), au ajuns sub roțile camioanelor pentru că niște dobitoci (cum li se spune în popor) au furat gardul de protecție de pe margine și n-au fost prinși de alți dobitoci (cum li se spune în popor). Ai putea spune că-i circuitul dobitoacelor în natură.

De pe autostrăzile românești vezi pârloage întregi, buruieni crescute aiurea pe margine, gunoaie, sticle și hârtii fluturând romantic în bătaia vântului.

La unguri ai plante decorative între separatoarele de pe autostradă. Nu știu dacă-i hortensie de 5.000 de euro/firul, sau trandafir japonez de 10.000 de euro/bucata, dar e ceva roz pe șoseaua aia lungă și plictisitoare. Ceva frumos, să placă la tot omul. Pe margine ai buruiana tunsă, plasa neatinsă și din loc în loc arbuști tăiați frumos.

Cum spune domnița, „parcă-i țară locuită de oameni”.

N-am văzut intestin de animal pe șosea. Ba mai mult, sunt poduri special construite pentru animale, să traverseze în siguranță șoseaua. Ai dreacu` ungurii, cum le-au făcut ei p-astea și noi n-am putut de grija lor.

O singură pungă mi-a fluturat prin față în 400 de km de autostradă ungurească. Pungă pe care aș paria 100 de forinți că a fost aruncată de un român care n-o mai putea ține în mașină până la primul coș de gunoi că-i trăgea volanul stânga.

La Slovaci e fix aceeași poveste.

Apoi te-ntorci în România unde aveam absurda așteptare ca oamenii să nu mai arunce gunoaie pe stradă, să-și scrumeze în mașină, ori să fie amendați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.