Probabil vă așteptați să vorbesc despre antropologie, maimuțe, homo sapiens și alte d-astea. Nu. Azi nu.
Oricum, n-are a face evoluția cu următorul subiect.
Presa sportivă de „calitate” (în cazul de față fiind vorba de Digi Sport, dar celelalte nu-s vreo excepție) a vrut să aducă în atenția cititorilor un episod de la meciul Steaua – Rapid de săptămâna trecută. Așa că au făcut o știre din faptul că pe internet s-a viralizat un clip cu un ultras stelist care fuge dintr-o peluză în alta și împarte pumni unor rapidiști.
Pe internet această manifestare e glorificată, fiind ceva demn de urmat, cool, jmecherie, mișto, minunat… cum vreți voi să-i spuneți.
Pentru restul societății e doar o porcărie barbară pe care îmi doream să n-o mai văd pe stadioane. În 2018. Și de aproape (în secunda 14 a clipului apar și eu. Sunt un pixel în gri lângă un pixel parental în albastru și altul minor în roșu).
Am vorbit deja în textul ăsta despre cum a fost pe stadion.
Ce face presa? Pune următorul titlu: „Respect nebun!” Stelistul care a cucerit ultrașii Europei cu o incursiunea furtunoasă în mulțimea rapidistă”.
Superb. Emoționant. Bine așa. Halal mod de a prezenta o asemenea manifestare. Mă mir că n-ați folosit și cuvinte precum „genialul sprint”, „viteaza năpustire” sau „rămâi prost dacă nu vezi barosăneala asta!”.
Că-n articol se mai vorbește timid și despre cât de oribilă-i violența pe stadioane nici nu mai contează. Titlul a fost destul. A glorificat, a ridicat la rang de eroism și a continuat viralizarea atitudinii.
Cu așa articole vă doresc o carieră în presă demnă de Liga a IV-a jurnalistică. Să aveți salarii precum a avut Steaua ocazii de gol.
Un răspuns
Puteai cu lejeritate sa mai adaugi, ca sa fie spus public verde in fata (pentru cei care inca nu au observat asta), ca majoriatea celor mai putin inteligenti romani sunt fani Steaua.
Sau..Steaua(oricare din stele) are cei mai putin inteligenti suporteri. Si nu judec dupa numar, ci dupa procentaj.
Cand eram mic(cam perioada pana sa vina Gigi la timona) tineam cu Steaua destul de tare… pana am iesit cu „baetii” la o intrunire cu un grup de stelisti dupa un meci.. apoi a venit ciobanul si afluxul de fani cocalari in jurul meu si in cadrul conducerii clubului (vezi MM…gata, l-ai vazut prea mult!! Ai grija sa nu se ia).. asa ca am mai tinut cu Steaua doar in meciurile din primaveri europene..si aia asa de dragul #hairomania.
La meciul asta am tinut cu spiritul fotbalistic bun, frumos si iubitor, dovada ca acestea nu s.au pierdut. A fost de nota 7. Putea fi de zece. Oricum. Recordul asta de prezenta e raspunsul la multe intrebari.
Pace. Nu am putut sa tac.