Trebuia să fie altfel…

M-am dus cu așteptări mult prea mari la meciul Steaua – Rapid. Visam să fie ca pe vremuri, când mă ducea tata pe Ghencea. Trebuia să fie un eveniment frumos, o seară de băiețeală cu tata și nepotul.

Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu aia din peluză…

Am lăsat să treaca trei zile de la meci ca să-și consume toți analiștii lui gazon pârlit teoriile, să ne expună ei cum sunt stewarzii minori, angajați prin tot felul de combinații, cum Jandarmeria a fost iarăși brutală ș.a.m.d..

Din perspectiva unui om care a stat la 4 scaune de marginea terenului, la tribuna a II-a (n-am vrut să-mi sfidez fanii și să stau la VIP), situația a fost destul de simplă: la golul de 1 la 0 pentru Rapid zeci de steliști au sărit fragilele garduri dintre sectoare și au năvălit peste rapidiști. S-a încins o spectaculoasă bătaie la câțiva metri de mine.

Bonea, de ce nu ai fugit?”. Foarte bună întrebarea. Pentru că eram însoțit de un minor (sprinten) și de una bucată tată, proaspăt operat care nu putea face salturi voioase printre scaune, jandarmi și ultrași. Cu toate că dacă intra pe teren, cu un genunchi operat acum o săptămână, juca mai bine ca toată echipa stelistă. Dar asta-i altă poveste…

Jandarmii au dat cu gaze cum au știut ei mai bine. Că au fost și victime colaterale… o să ne plângă civilii sirieni de milă, e clar.

Ce facem? Disecăm strategia jandarmeriei (care se retrăgea constant, așteptând o nouă bătaie), ori situația stewarzilor (unii de vârsta lu` tata)? Hai să batem apa-n piuă precum analiștii sportivi, eschivând problema reală: pe stadioane pătrund (mereu) ființe umanoide puse pe scandal.

Am auzit scuze: că un rapidist a înjurat de mamă, că rapidiștii pregăteau un baner jignitor (ejti nebon, un baner jignitor pe stadion?! NU CRED!), că s-au infiltrat FCSBiști (de parcă nu se știu între ei), că fotbaliștii rapidiști au arătat degetul (cum frate? La un meci de fotbal s-a arătat degetul cel dătător de felație? Ce nesimțire din partea unor sportivi cu atâtea doctorate).

Oricum o dai, să vezi un meci cu miză de pe stadion nu se poate. Inevitabil unuia (sau unora) le filează o lampă și uită că scopul întâlnirii e să vedem 22 de bărbați gelați, în pantaloni scurți, lovind o bășică.

Bonea, nu exagera, nu-i toată peluza așa”. Corect. Dar vă știți între voi… Îi știți pe ăia care au rupt scaune, pe ăia care au sărit la bătaie, care au sărit pe gazon… Oricum, e treaba voastră. O să mai veniți doar voi la meciuri. Fotbalul câștiga mai mult dacă era sigur pentru noi, ăștia „nepasionați”. O să fiți voi, peluzele nervoase, niște cârciumari-patroni și jucători fără patos.

Faceți istorie.

Am zis că merg la meci de dragul vremurilor când echipele nu le făceau ciobanii sau bijnițarii ajunși patroni de fotbal. Și când din biletul meu nu se plătea salariul unui MMligar. Am trecut și peste faptul că echipa armatei e destul de slabă (sunt copii, la meciul cu Rapid au fost de toată mila), dar să nu pot vedea minute bune de fotbal pentru că trebuie să schimb mereu locul din tribună e frustrant.

La ieșirea de pe stadion l-am auzit pe unul care se mândrea că a nimerit pe cineva cu ceasul. Cu ceasul. Se înțelege?

Asta e… am să trăiesc din amintirile tatălui, poveștile despre cuplaje la care vedeai fotbal, liniștit, unde nu se bătea nimeni. Ai dreacu` bașalâci, nu știu ei ce-i aia fotbal!

DA DA, CUM ZICI TU…

dă cu părerea...

Related Post

One Comment

  1. Oricum ai da-o, tot ajungi la o teorie a conspirației. La câți ani de scandaluri au galeriștii în spate, la cel puțin câteva altercații li s-ar fi putut înregistra datele întru interdicție, dar nu așa pe un stadion-două. Pe toate! Și la cablul TV! Și ban pe IP! 😀 Dar hai mai bine nu așa, ci să-i lăsăm să-și facă de cap, iar apoi să dăm în ei cu splash damage, poate-poate le ia acest circ gândul multora de la pâine, iar după ce-i prindem le dăm drumul într-un univers neschimbat pentru ei, că deh, grădinarul neserios mai lasă ceva rădăcini pentru data viitoare. Mno… fair pulay din toate direcțiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.