Numele meu este anxietate și am George Bonea.

„Să dansezi e gay”

Sunt multe materii pe care le-aș scoate din programa școlară și multe altele pe care aș vrea să le pun în loc. Avem muzică și desen în program. De ce nu și dans?

Nu-s director de școală, dar cât de greu e să găsești niște profesori de dans care să-ți organizeze câteva cursuri săptămânale pentru elevii care nu vor să… meargă la religie, de exemplu. Nu vrei cu doamne-doamne? Atunci hai să-nveți să dai din țurloaie. Te poți întoarce oricând în biserică, dar niciodată pe ringul de dans dacă nu știi nimic.

De ce dansul?

Suntem o țară destul de lipsită de grație. Nici n-am avut când să ne dezvoltăm latura asta. Când fugeam de otomanii o făceam cu disperare și teamă, nu stătea nimeni să gândească o coregrafie: cha-cha-1-2-3/ cha-cha-să-fugim-de-ei. Există valsul vienez, tangoul Argentinian, maneaua turcească, sârba sârbească (n-o vedeai p-asta venind, nu?), dar nimic românesc. O să-mi spui că avem și noi „hora și dansul popular”. Nu vreau să ne certăm, dar dănțuiala românească e de fapt o învârtită interminabilă. Iar dansurile tradiționale în cuplu implică un bărbat și o femeie, amândoi într-o poziție țapănă și o mișcare rigidă stânga 1 – dreapta 2. Ăsta nu-i dans. Ăsta-i un mod mai inventiv de a stoarce struguri cu picioarele goale. Varianta în cuplu. Dans e ăla în care pui puțină pasiune, dai din mâini, șolduri, te bucuri. Dacă vă uitați pe Etno/Taraf/posturile cu muzică populară n-o să vedeți prea mulți dansatori zâmbind. Sunt prea crispați și serioși în a bate pământul cu tălpile.

Dar e o problemă cu masculinitatea și dansul. Nu prea-i combinație să dansezi ca bărbat. Un bărbat adevărat nu dansează.

Acum 15.000 de ani s-au adunat într-o peșteră toți bărbații care nu știau să danseze/ nu aveau ritm/ erau stânjeniți de fizicul lor, și au hotărât că toți masculii dansatori sunt gay. În sensul peiorativ, nu descriptiv. Și de atunci, oricât de tare ar trage femeia s-o învârți romantic pe bossa nova, tu știi la nivel genetic faptul că nu trebuie să-ți miști trunchiul mai grațios decât un copac bătut de briză.

Când m-am apucat eu de dans aveam vreo 6-7 ani. Eram mic, gras și cu plete. Practic un fel de mini-student la Politehnică. Îmi aduc aminte că eram 3 băieți și vreo 15 fete. Cum să fie asta ceva rău? Raportul ăsta se păstrează (din păcate) și astăzi. Mergeți la orice curs de dans și-o să dansați cu mai multe femei într-o oră decât ați dansat în club în vreo seară. Și dansat tată!

Evident că există plusuri și minusuri când mergi la cursuri de dans:

+ înveți să te miști;

– uiți cum e să stai degeaba;

+ întâlnești oameni interesanți;

– „e gay să dansezi”;

+ poți să agăți. Dacă asta vrei și nu ai venit pentru a învăța arta dansului. Pentru că ești „d-ăla!”;

– nu stai să bei bere;

+ asculți muzică bună;

– „e gay”;

În concluzie vă pot recomanda două cursuri pe care le-am încercat de curând și de unde sigur plecați dansați și relaxați:

Știu că îți vine greu să dansezi, dar încearcă pentru ea. Cu toate că tu ești minunat când stai pe canapea în club, ori te miști legănat stânga-dreapta cu o sticlă de bere în mână.

P.S. – n-am vorbit despre raportul femeie-dans pentru că voi doamnelor știți că-i important să faceți asta. D-aia pentru voi s-a inventat „cubul”, aceea formă geometrică rezistentă pe care să vă urcați și să dansați singure. Și de ce nu, să plecați cu el acasă. Pentru că el, cubul, e singurul capabil să vă danseze. Și vă scoate și în oraș. Eu propun să prezentați cubul părinților. Pe cine altcineva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.
Nu mai bine te abonezi și-ți trimit eu un newsletter frumos din când în când? O să-ți placă.